Comisarii de mediu suceveni au depistat din nou exploatări ilegale pe râul Suceava. În urma unei sesizări, echipa de control a verificat un operator economic din judeţ cu domeniul de activitate exploatarea pietrişului şi nisipului…
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu, comisarii au stabilit că unitatea respectivă efectua lucrări de exploatare pe râul Suceava afectând negativ situl Natura 2000 ROSCI0379. Mai mult decât atât, agentul economic efectua lucrări de decopertare pe malul râului fără a avea avizul administratorului sitului menţionat, respectiv ANANP – Serviciul Teritorial Suceava.
Drept urmare, comisarii de mediu au aplicat o amendă de 30.000 lei pentru încălcări la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Garda de Mediu a subliniat că „în cauză au fost stabilite măsuri cu termene de realizare”. (N.B.)
























Comentarii