Autorităţile judeţene pregătesc traseele turistice pentru sezonul de vară

> Pe lângă refacerea celor existente vor fi înfiinţate şi marcate trasee noi, care vor putea fi parcurse şi cu bicicleta

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Niculai Barbă a declarat, luni, după o analiză a activităţii Serviciului Public Judeţean Salvamont, că au fost stabilite mai multe acţiuni care vor avea loc în perioada următoare pentru pregătirea traseelor turistice.

„Din fericire, în ultima perioadă nu s-au înregistrat evenimente neplăcute şi pentru asta dorim să mulţumim tuturor celor care vizitează judeţul, pentru că au încredere şi respectă indicaţiile serviciului Salvamont Suceava” a spus Barbă.

El a menţionat că în perioada următoare se vor desfăşura ample acţiuni pentru pregătirea sezonului de vară, dar, în acelaşi timp, încă de pe acum, vor fi pregătite şi traseele turistice montane pentru perioada iernii.

Serviciul Salvamont şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) vor amenaja şi marca noi trasee turistice, care vor putea fi parcurse atât pedestru, cât şi cu bicicletele.

„Vom revizui toate traseele turistice şi vom interveni acolo unde este cazul pentru refacerea marcajelor. Trebuie subliniat faptul că vom avea şi trasee noi în discuţie, anume cele legate de Via Mariae, care vor putea fi parcurse şi pe jos, şi cu bicicleta. Vrem ca aceste trasee să fie finalizate până în jumătatea lunii iulie, astfel încât pelerinii care vor veni pe 15 august la Putna şi  Cacica să le poată utiliza” a precizat Niculai Barbă.

El a anunţat că intenţia autorităţilor judeţene este de a dezvolta şi cicloturismul şi să intensifice promovarea şi susţinerea unuia dintre cele mai importante trasee turistice, Via Transilvanica, rută care începe de la Putna.

„Toate aceste activităţi au în vedere pregătirea pentru activităţile specifice de promovare în domeniul turismului din acest an, activităţi care se desfăşoară sub egida împlinirii a 150 de ani de la Marea Serbare de la Putna” a spus vicepreşedintele CJ Suceava.

Avându-se în vedere dezvoltarea continuă a domeniului schiabil din judeţ, pe lângă preocupările cu privire la dezvoltarea traseelor şi îmbunătăţirea infrastructurii Salvamont, există preocupare şi pentru dezvoltarea resursei umane cu care să acţioneze acest serviciu, în sensul atragerii unui număr cât mai mare de voluntari.

„Este un domeniu în care este nevoie de timp pentru formarea şi acreditarea de voluntari, astfel că, în perioada următoare, vom iniţia o serie de demersuri pentru specializarea resursei umane. Înainte de a lua decizii în acest domeniu, vom discuta aplicat cu voluntarii din judeţ, să vedem cum putem valorifica experienţa lor, inclusiv a celor de la Vatra Dornei, cum putem atrage şi forma noi voluntari” a conchis Niculai Barbă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI