> „Ne-a trecut glonţul pe la ureche” a spus primarul Ion Lungu, specificând că la ultimele trei termene a pledat personal în instanţă şi că a fost convingător
Primăria Municipiului Suceava a câştigat, la Curtea de Apel Iaşi, procesul prin care Unicom Holding Voluntari pretindea, printre altele, ca din bugetul local să fie achitate sumele neonorate de societatea comercială Termica Suceava în contul huilei furnizate de companie.
„Ne-a trecut glonţul pe la ureche cu aceste procese interminabile. Dacă pierdeam, trebuia să plătim 20 de milioane de euro. La ultimele trei termene am fost personal şi am pledat în instanţă şi cred că am avut putere de convingere să arătăm că este o problemă obiectivă, o problemă de sistem” a precizat edilul-şef Ion Lungu, adăugând că este vorba despre o speţă similară cu cea din municipiul Botoşani. De precizat este că în mai 2013, deci în urmă cu 8 ani, Unicom Holding proceda la blocarea conturilor Termica pe motiv că aceasta din urmă nu respectase graficul de eşalonare a 15 milioane de lei, contravaloare a huilei furnizate către producătorul de energie termică. La acea dată, primarul Ion Lungu spunea că municipalitatea contractase de la Ministerul de Finanţe un credit de 12 milioane de lei, spre societatea din Lunca Sucevei fiind orientat un total de 29,5 milioane de lei, iar respectivele „chestiuni trebuie rezolvate cu conducerea societăţii de termoficare”. În iunie 2014, Unicom Holding – la acel moment cel mai mare creditor al Termica aflată în insolvenţă – se opunea organizării licitaţiei pentru concesionarea serviciului public de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice.
Municipiul Suceava avea 100 de procese cu Termica, anul trecut câştigând unul de circa două milioane de euro şi altul de 8 milioane de euro
Lungu a precizat că problemele din sistemele centralizate de termoficare au la origine o hotărâre de guvern prin care, pe fondul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, centralele electrice de termoficare (CET) au fost transferate la administraţiile publice locale.
„Primăria nu avut nicio vină că i-a fost băgată pe gât această Termica în februarie 2002, când, în fapt, Consiliul Local a aprobat hotărârea că este de acord cu transferul abia în aprilie 2002. Deci, din start, a fost un act ilegal, iar în instanţă a contat şi aceasta, dar şi informaţiile din celelalte speţe pe care le ştiam. Am avut acest mare avantaj, că am fost «din acest film». În 2002, când eram consilier local, am votat împotriva preluării CET. Am spus că Termica va fi o piatră de moară de gâtul Consiliului Local şi am avut dreptate” reliefează edilul-şef, menţionând că Primăria Suceava a câştigat 4 procese consecutive la Piatra Neamţ, Cluj, Bacău şi Iaşi, iar „dacă nu eram atenţi ajungeam în situaţia de la Botoşani”.
La sfârşitul lui 2020, Ion Lungu informa că municipiul Suceava are o 100 de procese cu Termica, în 23 iulie a anului trecut Primăria câştigând unul de peste 9 milioane de lei (circa două milioane de euro), iar pe 2 noiembrie un altul, de aproximativ 37 de milioane de lei (aproximativ 8 milioane de euro).
Societatea comercială Termica a fost constituită prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Suceava nr. 64 din 2002 şi Hotărârea Consiliului Local nr. 80 din 2002, prin aport în natură şi numerar, în baza HG nr.104 din 2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termoficare din domeniul privat al statului şi din patrimoniul societăţii comerciale „Termoelectrica” în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, precum şi în conformitate şi cu OUG nr. 78 din 2002 privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a centralelor termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale, aprobată prin Legea nr. 643 din 2002. Pe 30 iunie 2015, Tribunalul Suceava a dispus intrarea în procedura de faliment a societăţii comerciale Termica Suceava, desemnând în calitate de lichidator judiciar provizoriu practicienii în insolvenţă MGA Insolvency SPRL Suceava şi Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL.
























Comentarii