Un brand rusesc cu tradiţie, cu numele inspirat de capitala Rusiei, Moskvich a luat naştere în 1945. În România, cele mai populare au fost modelele 1500. Maşinile aveau un design ceva mai modern pentru acea perioadă. Acelaşi lucru se poate spune despre Wartburg, o marcă produsă în Germania de Est, cu motor simplu, în 3 cilindri, care avea numai 7 piese în mişcare. Modelul 353 s-a vândut atât cu caroserie sedan, cât şi break, iar versiunile de top din anii ’80 aveau cutie cu 5 viteze, stopuri de ceaţă, alarmă şi chiar aprindere electronică. Vicepreşedintele Retromobil Club Suceava, Viorel Romaniuc, are o colecţie impresionantă de Moskvichuri, Wartburguri, deţinând şi singura autoutilitară din România a acestei mărci, dar şi numeroase Trabanturi, o marcă auto special dedicată oamenilor cu venituri mici. Cel mai cunoscut model a fost 601 şi a fost vândut în milioane de exemplare. Motorul era în 2 timpi, fiind necesară utilizarea unui carburant bazat pe amestec de ulei, iar panourile caroseriei erau fabricate din carton presat şi lemn. Micul Trabant avea 26 cp, atingea 112 km/h, iar sunetul clasic al motorului, mai ales la turaţii mai mari, au consacrat acest model.
„Trabantul din 1964 este cel mai vechi pe care îl expun astăzi. Este achiziţionat din Prahova, într-o stare deplorabilă, dar l-am readus la viaţă. Se mai adaugă un model mai rar de Trabant omologat Cabrio, un Wartburg 353 din 1987, un Wartburg trans pick-up, o maşină foarte rară, fiind puţine exemplare fabricate, şi care nu se mai găsesc, un Wartburg break cu motor de 1,3, o motorizare în 4 timp, în anii ’90 uzina luând decizia să îmbunătăţească maşinile cu motoare în patru timpi. Mai avem aici şi un Trabant cu motor de 1.1, o motorizare din anii ’90.
Trabantul se repara foarte uşor, acum totul este tehnologie, trebuie făcute diagnoze, softuri etc. Atunci diagnoza o punea posesorul maşinii, la faţa locului, se ajutau trabantiştii între ei cu sfaturi, cu piese, maşina se repara unde se defecta. Era şi un salut al trabantiştilor, când se întâlneau se salutau prin blitz-uri.
Am multe maşini adunate, vreau să mă opresc. Le-am adunat, nu mă îndur să dau din ele, deşi sunt foarte multe solicitări. La fiecare maşină ai câte ceva de făcut şi necesită foarte mult timp să îi acorzi. De anul acesta, în fiecare lună mă ocup de câte o maşină.
Luna trecută am lucrat la Wartburgul trans, o maşină cumpărată într-o stare jalnică şi pe care am recondiţionat-o. În România nu ştiu să mai existe vreun exemplar, între noi, posesorii de astfel de maşini, ne consultăm, întrebăm, şi nimeni nu ştie să mai fie alta. Maşina este perfect funcţională, am înmatriculat-o, a fost mult de umblat pentru că maşina a fost facturată în 2007, a trebuit readusă fiscal în actualitate, ITP, RAR, dar a trecut toate testele.
Luna mai este acordată unui Barkas, o maşină cu motor în 2 timpi, cu 3 pistoane, din 1990. Am pornit-o după trei ani în care nu am atins-o şi a pornit foarte repede. Am verificat atent şi reparat tot ce ţine de motor, transmisie, rulaj, îi refac tapiţeria, sunt necesare retuşuri exterioare la caroserie, apoi ies la drum cu ea.
Cel mai important este să circulăm cu maşinile. Dacă stau în garaje le găsim defecte. Nelucrând, sistemul de frânare, ambreiajul, sistemele hidraulice etc. înţepenesc” ne-a spus Viorel Romaniuc.
Cea mai populară maşină din Franţa, expusă la Suceava
Bogdan Savin, a cărui pasiune pentru maşinile vechi este cunoscută de mulţi ani, a adus la eveniment un Renault Super 5 GTL din 1986.
Renault 5, un supermini cu patru locuri, cu trei sau cinci uşi, a fost fabricată şi comercializată de Renault pe parcursul a două generaţii 1972–1985 (numit R5) şi 1984–1996 (denumit Super 5 sau Supercinq), devenind cea mai vândută maşină din Franţa în perioada 1972-1986, cu o producţie totală care a depăşit 5,5 milioane de exemplare în 14 ani, fiind şi cea mai populară maşină din Franţa.
Aşa cum am aflat chiar de la proprietar, maşina a fost achiziţionată din Germania, într-o stare impecabilă, şi cu toate că are 35 de ani, a rulat doar 45.000 km, cei mai mulţi pe şoselele din Germania.
„Ies ocazional cu ea, este o maşină de suflet, nu pentru mers la piaţă. Eram adolescent, citeam revista Autoturism, şi a fost o maşină care a rămas întipărită în memorie, Renault Super 5 GTL. Acest model de Renault a participat şi la raliuri, în varianta 5 Turbo, dar bugetul pentru o astfel de maşină este cu totul altul. Eu sunt foarte mulţumit pentru această maşină” ne-a spus Bogdan Savin.
Volvo 544, o maşină care nu se vinde
Modelul Volvo PV544 a fost lansat în august 1958, ca o versiune mai modernă a modelului PV444, cu un parbriz mai mare, convex, pentru îmbunătăţirea vizibilităţii, interiorul a fost prevăzut cu un panou de bord nou, cu jumătatea superioară capitonată şi cu bancheta din spate remodelată, pentru îmbunătăţirea nivelului de confort. Modificarea majoră a avut loc în 1961, când sub capotă a fost montat faimosul motor B18, simultan cu alimentarea sistemului electric cu curent de 12 V. Modelul Volvo PV544 a devenit unul dintre cele mai de succes automobile pentru raliu la sfârşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960. Suceveanul Ionel Bîrîiac este posesorul unui Volvo din 1962, maşina are motorul original în perfectă stare de funcţionare, circulă foarte des cu ea, dar o pune şi la dispoziţia mirilor interesaţi să îşi asigure transportul la nuntă într-un stil retro.
„Povestea a început în urmă cu 10 ani, pe o stradă din apropierea tipografiei din Suceava, într-o curte. Avea culoarea albastră şi era pregătită pentru a ajunge la depozitul de fier vechi. Am cumpărat maşina şi am restaurat-o în urmă cu 10 ani, apoi am vândut-o. După ceva timp, proprietarul a venit şi m-a întrebat dacă nu vreau să o cumpăr. Am luat-o şi de atunci circul. Este un Volvo 544, motor pe benzină de 1,8, şi nu se mai vinde, va rămâne în familie. Pe lângă această maşină mai deţin încă şapte autoturisme, toate înmatriculate pe numele meu. Printre acestea se numără un ARO 10 impecabil, Trabant 1; 2 şi 3 Wartburg 1 şi 2, cel mai vechi fiind din 1964 şi original sută la sută, Fiat 124 polonez, un model rar în România, un Moskvich din 1966 şi un Peugeot 404. Piesa de rezistenţă a colecţiei rămâne acest Volvo fabricat în 1962, cu tracţiune pe spate şi tapiţerie în combinaţie roşu-negru, care este unicat în România.
Pasiunea a început cu motocicletele. Eram copil şi tata avea o motocicletă IJ cu farul mic. Când am învăţat să conduc, am început cu aceasta, dar mai deţin o motocicletă Dnepr şi o Panonia. Am un atelier în care le desfacem, le recondiţionăm, le vopsim, le reparăm motoarele şi din când în când le mai scoatem să ne plimbăm cu ele. Este o pasiune de 17 ani şi nu poate fi vorba de profit” ne-a spus Ionel Bîrîiac.
Nevoia ne învaţă multe, ca să putem repara un Mercedes de epocă
Zacman Rainhard din Ilişeşti a venit cu un Mercedes 200 SS (Replică), model 1929, foarte bine pus la punct, mai ales că întreaga viaţă a lucrat ca mecanic auto în România şi, după 1990, în Germania.
Tuturor vizitatorilor expoziţiei auto le-au făcut ochi dulci Mercedesul 350 SE din 1972 al lui Andrei Iacob, dar şi maşinile din colecţia lui Robert Ursu, cunoscut ca „tatăl mercedesurilor din Moldova”, o maşină valoroasă fiind Mercedes W115, fabricată în 1971.
„Am avut multe Mercedesuri, chiar dacă vârsta nu ar trăda. Cel mai uşor pentru a învăţa lucrurile este să treci prin ele. Mercedesurile care «au trăit» în România au suferit tot felul de modificări şi nevoia m-a învăţat multe lucruri. Încet, încet am reuşit să fiu recunoscut pentru treaba asta. Multă lume nu se aştepta când auzea că este cineva la Rădăuţi foarte priceput la Mercedesuri, mă sunau şi când ne întâlneam îmi spuneau: aveam impresia că trebuia să mă întâlnesc cu un domn la vreo 60 de ani care să constate şi să mă înveţe ce trebuie să fac la maşina mea.
Am lucrat doi ani la reprezentanţa Mercedes din Iaşi, dar tot acest hobby a pornit de la un unchi de-al meu, care pe vremea când în ţară nu prea erau decât Dacii avea Mercedes. În comparaţie cu ceea ce circula pe stradă la momentul respectiv mi-a luat ochii şi de acolo a început totul. Visul meu a fost să deţin un Mercedes mai special, care mie mi-a plăcut dintotdeauna, «botul de cal». Momentan mai deţin cinci maşini, am redus numărul lor, am păstrat ce a fost mai valoros” ne-a spus Robert Ursu.
Membrii RCR deţin vehicule care au fost conservate în perfectă stare de funcţionare sau au fost supuse unui proces de restaurare, sunt originale şi sunt atestate ca vehicule istorice. RCR este cea mai importantă asociaţie de profil din ţară. FIVA – Federation Internationale des Vehicules Anciens (fondată în 1966 la Paris – recunoscută de UNESCO) a acceptat în 2003 ca RCR să-i devină membru. RCR a devenit, astfel, ANF – Autoritate Naţională a FIVA.
Comentarii