Activistul civic sucevean Andrei Bacoş a dezvăluit la News Bucovina drama pe care a trăit-o în copilărie, argumentând de ce nu mai vrea ca tinerii să plece din Suceava.
„Îmi doresc ca Suceava să devină un oraş al tuturor tinerilor, să nu mai plecăm în afara ţării” a spus Andrei Bacoş.
Activistul civic, acum în vârstă de 34 de ani, a trăit de la 8 ani cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate.
„Din 1996 mama e plecată în Grecia. Tata, din 1995. Sunt 26 de ani” a spus Andrei Bacoş.
El a arătat că din cauza traiului pe care îl au, mulţi părinţi sunt nevoiţi să plece din ţară şi să-şi lase copiii…
Ştiu cum e să creşti cu părinţii la distanţă
„Eu ştiu exact ce înseamnă asta. Ştiu cum e să creşti cu părinţii la distanţă. Este foarte greu, mai ales când eşti copil” a spus Andrei Bacoş.
El şi-a amintit că la acea vreme scria o scrisoare care ajungea după două săptămâni în Grecia, la părinţii săi. „Aşteptam un telefon la o săptămână. Mergeam doi kilometri pe jos până la telefon” a rememorat Andrei Bacoş vremurile când nu exista telefonie mobilă.
Activistul civic spune că acum, chiar dacă avem toată tehnologia nouă de comunicare, se pare că nu mai avem timp să mai vorbim cu cei dragi.
Andrei Bacoş a arătat şi cum a început, împreună cu Vasile Bolohan, plecat la muncă în Marea Britanie, să facă acţiuni de caritate.
El a spus că sunt mii de copii în judeţul Suceava în situaţii de sărăcie severă, că sunt foarte multe persoane care nu au niciun ajutor.
Andrei Bacoş a explicat că mulţi suceveni trec prin perioade dificile, nu au niciun sprijin de la autorităţile locale şi nu ştiu cum să depăşească aceste situaţii. (N.B.)

























Comentarii