Şcoala de duminică – şcoala copiilor crescuţi în pridvorul bisericii

„Fiecare întâlnire ne-a adus mai aproape de Dumnezeu şi de sufletul omului, ne-a hrănit şi ne-a curăţit deopotrivă. Şi pentru că bucuria de a fi alături unii de alţii, dar mai ales de Dumnezeu este mereu o sărbătoare, am marcat întâlnirile noastre cu vers şi cântec, de fiecare dată când am avut prilejul.”

Zvonuri de bine şi de frumos şi de creştere întru lumina şi bunătatea lui Hristos, dinspre Şcoala de duminică, din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor!

Programul „Şcoala de duminică” este unul complementar, de tip educaţional-catehetic, în cadrul parteneriatului Şcoală-Biserică, coordonat de Sectorul educaţional-teologic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, ce se desfăşoară, azi, în 93 de parohii şi în două centre de tineret din judeţul Suceava, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, chiriarhul locului. Părintele arhiepiscop se dovedeşte, de altfel, a fi iniţiator şi susţinător statornic al unor multiple şi diversificate şi polivalente proiecte şi programe şi activităţi socio-educative şi culturale, reiterând în fiecare zi unul dintre propriile-i îndemnuri: „…să priviţi la Hristos şi să înţelegeţi că plăsmuirea personalităţii voastre este, ca şi naşterea voastră, o operă divino-umană. Sunteţi chemaţi să creşteţi în dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de părinţii voştri, de semeni, dar mai ales faţă de cei care sunt în necazuri, suferinţe şi lipsuri. Faceţi bine, din multul sau puţinul vostru, semenilor voştri, ajutându-i să se elibereze de tot ce le întristează viaţa. Nulla dies sine linea!” („Familia şi filantropia – două instituţii divino-umane”, Ed. Crimca, 2020)

Am început seria aceasta a împărtăşirilor din centrele-pilot Şcoală de duminică, pe de o parte, pentru că fiecare întâmplare frumoasă din bisericile şi şcolile din program poate deveni inspiraţie şi, pe de altă parte, ca pe o repetabilă rugăminte şi invitaţie de a le multiplica în cât mai multe comunităţi parohiale din judeţ.

Împărtăşirea de azi? Şcoala de duminică de la Jahalia şi povestea vie a fiilor satului, rescrisă pentru şi împreună cu ei de părintele profesor Stelian Grădinariu şi de doamna prof. dr. Mihaela Grădinariu, preoteasă, membră în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, ale cărei gânduri-mărturisire şi blândă împlinire le voi şi evoca aici, în integralitate.

„Jahalia. Un sat din Râşca Sucevei, aşa, mai într-o parte, mai pe coasta abruptă a unui deal. Un sat cu oameni aprigi, harnici şi iuţi, repezi la vorbă şi faptă, cu gura bogată şi inima la fel. Uniţi, tot satul grămadă la bucurii şi necazuri. În mijloc, bisericuţa dichisită ca un covor ţesut de o femeie îndrăgostită de un câmp cu flori în miez de vară. Biserica, inima vie a satului de 25 de ani. Bătând de două ori mai tare de când şcoala sătucului, ce-a zburătăcit generaţii şi generaţii de elevi, a fost desfiinţată.

Aici, în pridvorul şi-n spaţiul din jurul bisericii, se adăpostesc, cresc şi înfloresc copii mari şi mici. Şcoală de duminică, de fapt şcoala-de-ori-de-câte-ori-e-nevoie. Cu timp şi fără timp. De fapt, timp cheltuit cu folos, întru înveşnicire. O întâlnire mirabilă, din care sufletele se hrănesc, se luminează, îşi descoperă ce au mai bun şi mai frumos. Le cresc aripile tot mai mari, găsesc noi orizonturi, din ce în ce mai largi, apoi se agaţă de marginea unui nor călător şi pleacă. Pleacă purtând cu ei, oriunde îi duce viaţa, ca pe o prea-preţioasă comoară în suflet, bisericuţa satului lor…

Activităţile şcolii din pridvor sunt felurite şi potrivite cu talanţii pe care fiecare dintre noi îi vede înmugurind în interiorul plăpând, dar atât de dornic de înflorire. Însă, indiferent de produsul final, importantă e parcurgerea, treaptă cu treaptă, a urcuşului înspre Lumină…

Şi câte şi mai câte nu se pot ţese în pridvorul bisericii! Pahare speciale pentru anafură (de se miră lumea câtu-s de dichisite…), mărţişoare şi felicitări pentru mame şi bunici… Cei mai mărişori deprind tainele icoanelor pe sticlă, încet, ca-ntr-un basm fermecat. Hei, ne mai colorăm pe degete, uneori şi pe nas, că doar culorile-s împrumutate de la flori, şi ele-s făcute de Dumnezeu… Apar şi premiile la concursuri naţionale şi internaţionale, dar e cam greu să te desparţi de lucrul mâinilor tale…

În estimp, cu o altă ceată harnică de fete, scotocim satul, vorbim cu bunicile şi mătuşicile şi adunăm comori. Fotografii vechi, obiecte din veacul trecut, cusături, ţesături. Şi poveştile lor, poveştile unui timp irepetabil, când uşile şi porţile nu se încuiau, căci sfinţii şi îngerii veneau adesea în ospeţie. Repede-repede, înşirăm comorile în expoziţii, an de an tot altele, şi ne creşte inima când oamenii se opresc cu privirea aburită în faţa hârtiei fotografice, în faţa ştergarelor şi a covoarelor, căutându-şi şi găsindu-şi rădăcinile fiinţei…

Desigur, după puterile noastre, învăţăm să cântăm, rotindu-ne după calendar, în rânduiala cununii anului. Îmbrăcăm cu drag costumele populare din lăzile de zestre, mirându-ne de semnele, de răbdarea şi iubirea cusute pe pânză. Urcăm înveşmântaţi cu ele pe scene făţoase, şi nu, nu uităm că suntem români, şi ne mândrim cu asta nu doar la serbările de 1 Decembrie sau de Ziua Culturii Naţionale… Şi, da, am fost parte a proiectului Anul omagial al satului românesc, şi a atâtor altora, că nici nu e loc să le înşirăm pe toate! Vine Crăciunul, vrem să învăţăm colinde noi. Timpul trece prea repede, şi ne trezim că trebuie să repetăm cântările Prohodului, şi să înviem şi noi odată cu Hristos… Şi vine şi hramul bisericii, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, şi avem de ajutat la împodobirea bisericii cu altiţe chindisite şi la pregătirea mesei de hram… Şi câte şi mai câte nu avem de făcut, până când ne trezim că ajungem cu creştetul capului la pragul cel de sus al uşii de intrare în bisericuţă şi că avem grijă şi-i ajutăm pe fraţii noştri şi pe surorile noastre mai mici…

Copiii crescuţi în pridvorul bisericii au soarele întreg adăpostit în piept. Îl răsar şi pentru alţii, indiferent pe ce boltă, pe ce meridian îi poartă viaţa. Pridvorul bisericii rămâne cuib răbduriu şi primitor pentru alte şi alte generaţii de copii, temeluind şi întărind suflete în zborul lor mereu înspre înalt, mereu înspre Lumina cea Neînserată.”

Ca şi la Jahalia, şi în alte centre-Şcoală de duminică, activităţile instructive, catehetice şi socio-educative sunt dintre cele mai diverse şi se dovedesc a fi „şcoa-la-de-ori-de-câte-ori-e-nevo-ie”: ateliere de lectură biblică interpretativă/comprehensivă şi/sau de scriere creativ-reflexivă; ateliere creative (recuperat meşteşuguri tradiţionale, cusături tradiţionale, pictură pe sticlă, încondeiat ouă, lucru manual, artă culinară, stil de viaţă sănătos etc.); activităţi de timp liber de calitate (cor, teatru, sport, cerc de bătut toaca), de voluntariat şi iniţiativă comunitară; activităţi socio-educative şi culturale, de suport şi consiliere pentru copiii aflaţi în situaţii de risc şi/sau în incapacitate de a participa la învăţarea online.

La Iacobeni, de pildă, „Şcoala de duminică este – şi pentru copii şi pentru dascălii lor – prilej de bucurie a întâlnirii şi de mulţumire pentru regăsire”. Echipa pluridisciplinară a centrului, constituită din părintele paroh Iustin-Mihail Argatu, părintele Mihai Argatu, doamna prof. Claudia-Angela Samson, director al Şcolii Gimnaziale „Liviu Su-har” din localitate, doamnele prof. Mariana Argatu, Nicoleta Boariu, Emilia Coca, Rodica Costiuc şi Ina Moroşan, se îngrijeşte să-i deprindă pe copii cu iubirea de Dumnezeu şi iubirea de neam, cu valorile de nepreţuit ale sufletului: credinţă, respect, omenie, generozitate, bunătate şi curaj. „Fiecare întâlnire ne-a adus mai aproape de Dumnezeu şi de sufletul omului, ne-a hrănit şi ne-a curăţit deopotrivă. Şi pentru că bucuria de a fi alături unii de alţii, dar mai ales de Dumnezeu este mereu o sărbătoare, am marcat întâlnirile noastre cu vers şi cântec, de fiecare dată când am avut prilejul.” (prof. Claudia-Angela Samson)

Astfel de „întâmplări” frumoase şi inspirate se ascund în lecţiile centrelor Şcoală de duminică din Suceava şi astfel de copii cresc în pridvorul Bisericii, prin grija şi iubirea şi dăruirea unor oameni ai Bisericii şi ai Şcolii, care mărturisesc şi ştiu şi dovedesc că „nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul plăsmuieşte un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu” (Sfântul Ioan Hrisostom) .

DANIELA LUMINIŢA CEREDEEV,

ArhiepiscopiaSucevei.ro

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: