E o zi ca oricare alta din calendarul nostru, despre care foarte puţini dintre noi ştiu că atunci s-a întâmplat ceva. Poate nu aş fi ştiut nici eu, dacă nu găseam într-o agendă nişte însemnări.
„Ziua de 11 februarie 1866 este ziua în care monstruoasa coaliţie l-a silit să abdice pe Cuza Vodă (Ion Alexandru I), primul domn pământean modern ales prin voinţa naţională a românilor. Monstruoasa coaliţie i-a cuprins pe Ion C. Brătianu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, Gheorghe Ştirbei… conservatori şi liberali.”
Cred că citatul provine din revista „România Mare” şi aparţine tribunului Corneliu Vadim Tudor. Din păcate, nu am notat sursa şi am scris numai pentru sufletul şi inima mea. Ce era scris în continuare în acea publicaţie? Că Mihail Kogălniceanu spunea despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza: „Nu este lumea aceasta totul deşertăciune; rămâne ceva statornic, rămân faptele mari, care sunt nepieritoare. Nu greşelile lui l-au răsturnat, ci faptele cele mari!”. Iar poetul Vasile Alecsandri a scris: „Cât ar fi români pe lume/Cât va fi pe cer un soare/Al lui Cuza mare nume/Să fiţi siguri că nu moare”.
Legat de această evocare despre Alexandru Ioan Cuza, îmi permit şi eu o umilă părere. L-am „cunoscut” şi eu pe primul domnitor al Ţării Româneşti de la şcoală şi de la părinţi. A avut merite incontestabile şi va rămâne nemuritor în istoria românilor. A înfăptuit prima reformă agrară la români, a organizat armata, s-a deghizat în om de rând surprinzându-i pe boieri şi pe călugări care se dedau la fapte mai puţin ortodoxe…
Dar, vorba tatii: „Tot răul spre bine”. A venit la conducerea ţării Regele Carol I, cu inimă şi suflet de român, care a făcut multe lucruri bune. Voi aminti doar unul dintre ele, notat în presă ceva mai recent. Între 1880 şi 1900 a construit câte 100 km de căi ferate în fiecare an. Sunt multe fapte mari, pe care le cunosc şi eu. Nu le mai înşir… Dar a fost un rege demn de înaintaşul său.
„Să cinsteşti trecutul ca să ai viitor !”
Pentru că mi-am adus aminte de „domnii” care au venit la conducere după 1989, aceştia nu au reuşit să construiască o autostradă în 30 de ani! S-au erijat în lideri de partide, s-au „faultat” şi şicanat reciproc, lăsând deoparte interesele ţării. Nu l-am notat, dar mi-a rămas în memorie citatul: „Să cinsteşti trecutul ca să ai viitor!”. Aşadar, să-i cinstim pe înaintaşi şi să nu-i uităm nici pe ei, nici faptele mari pe care le-au făcut. Chiar şi pe cei de după 1989 încoace, căci câte ceva au făcut şi dânşii, chiar dacă nu se situează la nivelul lui Alexandru Ioan Cuza şi al Regelui Carol I.
ION GAVRIL,
Broşteni


























Comentarii