Un adolescent fără permis, din Voitinel, prins la volan în Vicovu de Jos

Un adolescent de 17 ani, din Voitinel, a fost depistat de poliţişti duminică, în jurul orei 22.30, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Vicovu de Jos.

Patrula din cadrul SPR 4 Gălăneşti a oprit pentru control, pe drumul comunal Vicovu de Jos, un autoturism Ford Galaxy, condus de un tânăr de 17 de ani, cu domiciliul în Voitinel, care nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, verificând documentele prezentate, s-a stabilit că autoturismul avea inspecţia tehnică periodică expirată din data de 13.12.2020, astfel încât tânărul a fost sancţionat contravenţional şi a fost eliberată dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, cu drept de circulaţie 15 zile.

De asemenea, s-a stabilit că poliţa de asigurare RCA este expirată din data de 16.10.2020, astfel că tânărul a fost din nou sancţionat contravenţional, fiind eliberată dovada înlocuitoare a plăcuţelor de înmatriculare, fără drept de circulaţie.

În acest caz se fac cercetări cu privire la infracţiunea „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI