Echipele sucevene de juniori şi cadeţi aşteaptă „undă verde” în privinţa începerii sezonului competiţional

Pentru a putea reporni voleiul juvenil, Federaţia Română de Volei încearcă să strângă acum date de la echipe, astfel încât să ştie cine poate participa în condiţii de pandemie, cine s-a antrenat în această perioadă, dar şi unde s-ar putea juca partidele. După ce se vor strânge aceste date, se vor forma grupe (probabil de câte patru echipe, pentru că e cel mai convenabil), iar meciurile se vor disputa în două turnee, la care să participe componentele seriei, astfel ca în două week-enduri să se joace prima fază a sezonului regulat.

Se pare că testele rapide de depistare a coronavirusului – mai ieftine decât cele clasice – vor putea fi folosite pentru a se disputa partidele.

Deocamdată, se încearcă reluarea campionatelor doar la cadeţi şi juniori (la masculin şi la feminin pentru ambele categorii de vârstă). Această decizie este justificată şi vine dintr-un motiv simplu: la aceste grupe de vârstă numărul echipelor participante este mai mic decât al celor înscrise de regulă în campionatele de minivolei şi de speranţe, astfel că viitoarele competiţii vor putea fi folosite ca un „proiect pilot”, pentru a vedea cum decurg lucrurile şi a se aplica apoi aceeaşi schemă şi la categoriile mai mici de vârstă.

Voleiul juvenil sucevean a avut în sezonul precedent şanse mari de performanţă la turneele finale prin echipa de juniori a LPS Suceava şi cea de cadeţi a CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni. Din păcate, din cauza pandemiei de coronavirus campionatele nu s-au putut finaliza.

„Noi vrem să ne înscriem şi acum în competiţie cu formaţia de juniori, pentru că avem tineri talentaţi. Sperăm că odată cu introducerea testelor rapide lucrurile să demareze. Ştiu că şi colegul meu, Bogdan Macsim, care are grupe de speranţe şi minivolei, speră să reintre în competiţie”, a declarat antrenorul echipei de juniori a LPS Suceava, Tudor Orăşanu.

O formaţie deosebit de competitivă în campionatul cadeţilor are şi CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni. Antrenorul Ionel Ciocan chiar spunea că nu miza pe o medalie la finele anului trecut pentru că are în componenţă jucători mai mici cu doi ani, dar că ar aştepta sezonul viitor pentru o „explozie”. Sezonul 2020-2021 a sosit şi tinerii sportivi fălticeneni abia aşteaptă şi ei să înceapă jocurile oficiale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: