USR – PLUS Suceava cere „stoparea nemotivată întemeiat” a înlocuirilor de directori de şcoli

> Totodată, solicită prelungirea mandatelor actualilor directori până la sfârşitul anului şcolar

 În judeţul Suceava, cât şi în alte judeţe din ţară, au fost înlocuiţi numeroşi directori şcolari, cărora le expira mandatul în data de 9.01.2020, a anunţat USR – PLUS Suceava într-un comunicat în care arată că, în baza art. 257-258 din Legea educaţiei naţionale 1/2011, directorii câştigă prin concurs mandate de 4 ani. Dacă în urma expirării mandatului de director de şcoală postul rămâne vacant, există două posibilităţi, respectiv prelungirea mandatului cu un an, cu acordul părţilor, potrivit OMEN 3969/2017, art. 24, după evaluarea performanţelor manageriale la nivel de unitate, sau numirea unui alt cadru didactic titular prin detaşare în interesul învăţământului, la propunerea inspectorului general şi aprobarea prin vot în cadrul Consiliului de Administraţie a ISJ, doar până la finalul anului şcolar în curs.

„Varianta corectă ar fi fost organizarea de noi concursuri pentru manageri şcolari. Aceste concursuri NU au fost organizate din motive de pandemie pe parcursul anului 2020. Dar asta, în aceste împrejurări excepţionale, nu mai este imputabil nimănui” a arătat USR – PLUS.

În aceste condiţii, ar fi fost normal să se prelungească mandatelor până la terminarea anului şcolar, iar schimbările să intervină în cazuri întemeiate, motivate corespunzător, susţine formaţiunea politică.

„Ne dorim ca aceste înlocuiri să nu fie pe criterii politice. Competenţa nu se măsoară în afinităţi sau apartenenţe politice” se mai menţionează în comunicat.

Ca urmare a acestei situaţii, senatorii USR – PLUS din Comisia Învăţământ, Tineret şi Sport, Ştefan Pălărie, Silvia Dinică şi Irineu Darău, au redactat adrese către toate inspectoratele şcolare judeţene, în care solicită să se explice schimbările de management, motivaţia acestora, precum şi procesele-verbale din şedinţele de CA ale ISJ-urilor în care au fost luate deciziile de înlocuire prin delegare.

„Solicităm stoparea nemotivată întemeiat a înlocuirilor în teritoriu şi, în paralel, găsirea soluţiei juridice la nivel de minister care să clarifice condiţiile de prelungire ale actualelor mandate până la sfârşitul anului şcolar, justificat, şi demararea eforturilor pentru organizarea în bune condiţii a concursurilor de directori ce urmează să fie organizate în această vară” a transmis USR – PLUS Suceava.

ISJ Suceava a anunţat că a decis înlocuirea a 13 directori şi 2 director adjuncţi de la unităţi şcolare din judeţ. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI