
Imagine de arhiva
Racla cu moaştele Sfintei Parascheva va fi scoasă miercuri în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, susţine purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu. Acesta a anunţat că miercuri se va sluji Sfânta Liturghie începând cu ora 9.00 pe podiumul amenajat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi va fi restrâns, cel mai probabil maxim 15 persoane. Nu vor fi ierarhi din străinătate sau din alte zone din ţară, ci doar din zona Moldovei.
„În zona din faţa acestui podium vor fi amplasate scaune plasate la doi metri unul de celălalt pe toate direcţiile, scaune ce vor marca locul unde vor sta credincioşii. Din păcate, având în vedere restricţia impusă la nivel naţional, doar cei care au reşedinţa în municipiul Iaşi vor putea pătrunde în acest spaţiu, după principiul primul venit, primul care ocupă un loc. Tot aici, pe aceste scaune din faţa podiumului, vor sta şi cei aproximativ 50 de invitaţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, reprezentanţi ai unor instituţii sau personalităţi din domenii precum medicina, cultura sau educaţia. Cei care nu vor putea pătrunde în acest perimetru vor putea să urmărească momentul so-lemn al Sfintei Liturghii pe două ecrane mari amplasate pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt – unul cu orientare spre Piaţa Unirii, celălalt spre Palatul Culturii”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.


























Comentarii