Un bărbat din Baia a provocat un incendiu ce a pus în pericol trei locuinţe. Acestea au fost salvate datorită intervenţiei rapide a pompierilor suceveni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, incendiul a fost anunţat duminică, la ora 13.12. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperişul locuinţei şi în interiorul acesteia, cu pericol de propagare la întreaga construcţie, dar şi la alte două case de locuit, aflate în imediata apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 16.45. Până atunci au ars aproximativ 50 mp din acoperiş, elemente de tâmplărie şi materiale textile. S-au degradat pereţii portanţi ai locuinţei.
Pe de altă parte, pompierii au salvat restul casei de locuit, precum şi cele două locuinţe învecinate.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, a precizat lt. Alin Găleată.
Surse din Poliţie arată că incendiul a fost observat de poliţiştii aflaţi în serviciul de patrulare. Până la sosirea pompierilor, în curtea locuinţei ce ardea, ei l-au identificat pe un localnic în vârstă de 49 de ani, cunoscut cu probleme psihice, care striga că a dat foc locuinţei, după care a intrat într-un alt imobil, din aceeaşi curte, strigând că va da foc la toate clădirile din curte. Mai exact, bărbatul a incendiat casa părintească, care i-a fost lăsată ca moştenire, ameninţând că va incendia casa sa şi pe cea a fratelui său, aflate în aceeaşi curte.
În aceste condiţii, poliţiştii l-au imobilizat. Bărbatul a fost transportat şi internat la Secţia de Psihiatrie Burdujeni din cadrul Spitalului Judeţean Suceava. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de distrugere. (N.B.)
























Comentarii