În judeţul Suceava

Aproape 300 mc de material lemnos confiscat de poliţişti în urma a 75 controale

Poliţia Suceava a organizat, în perioada 1-8 octombrie a.c., o amplă acţiune pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor silvice în judeţ.

Potrivit IPJ Suceava, poliţiştii au executat 75 de controale la nivel judeţean, în urma cărora au fost aplicate 77 de amenzi, în valoare de 54.730 lei.

Tot în cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni şi au confiscat 297,67 mc material lemnos, în valoare de 63.500 lei.

Cea mai mare cantitate confiscată provine de la un transport ilegal de lemne, depistat miercurea trecută, pe raza municipiului Vatra Dornei.

Poliţiştii au oprit pentru un control o autoutilitară cu semiremorcă, condusă de un bărbat din comuna Dorna Candrenilor. El transporta, conform avizelor de însoţire, 45,6 mc lemn rotund de esenţă răşinoase.

Însă, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că societatea a emis avizele de însoţire dintr-un alt punct de încărcare decât cel prevăzut în cele două avize de însoţire a materialului lemnos.

Pe lângă aceasta, inventarierea încărcăturii a arătat că, de fapt, în vehicul erau 44,51 mc lemn rotund de esenţă răşinoase.

Prin urmare, poliţiştii au aplicat o amendă de 10.000 lei, iar materialul lemnos, în valoare de 12.952 lei, a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Dorna Candrenilor. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI