Pro România şi ALDE au decis să fuzioneze

Pro România şi ALDE au decis să aibă candidaţi comuni la alegerile parlamentare şi să formeze un singur partid – Pro România Social Liberal, a anunţat, joi, liderul Pro România, Victor Ponta. „Este momentul să lăsăm deoparte orice fel de ezitări sau de proiecte personale şi să luăm decizii, la fel cum am luat în 2010 într-un moment de criză şi să ne unim forţele pentru a opri actuala guvernare şi pentru a construi o alternativă. (…) Acum suntem iar în criză şi dacă alţii nu au curajul sau nu au dorinţa de a opri acest drum spre prăpastie, trebuie să-l facem noi. Vreau să şi cred că putem să construim în jurul acestei echipe Pro România, cu sprijinul tuturor celor de la ALDE, o alternativă şi o forţă capabilă să lupte şi să se opună măsurilor greşite pe care Guvernul PNL şi aliaţii săi le iau”, a spus Ponta, într-o conferinţă comună cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Ponta a spus că cele două formaţiuni au luat decizia de a avea candidaţi comuni la alegerile parlamentare şi să se unească într-un singur partid, care se va numi Pro România Social Liberal.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI