Cel de-al treilea scriitor despre care se consideră că face parte din curentul literar Exilliteratur este Edgar Hilsenrath (1926 – 2018). Deşi este născut la Leipzig, în Germania, el provine din părinţi originari din oraşul Siret. Între anii 1938-1941, acesta a locuit la bunicii săi, în oraşul Siret. În iunie 1941, la vârsta de 15 ani, a fost evacuat din oraşul bunicilor, iar în toamna aceluiaşi an a fost deportat în Transnistria, în oraşul Moghilev-Podolsk (Moghilău). După război, a emigrat în Palestina, dar cea mai mare parte a vieţii a petrecut-o în Germania.
Supravieţuitor al Holocaustului
Edgar Hilsenrath, în cei 92 de ani de viaţă, a scris 10 romane. Principalele sale lucrări literare sunt: „Noapte”, „Nazistul şi frizerul” şi „Povestea gândului de pe urmă”. Pentru activitatea sa literară a primit 9 premii, fiind, de altfel, şi singurul dintre scriitorii aparţinând curentului literar Exillitertur care a supravieţuit Holocaustului evreiesc.
În prima parte a romanului autobiografic „Die Abenteur des Ruben Jablonski” (Aventurile lui Ruben Jablonski), el relatează viaţa cotidiană a evreilor din oraşul Siret de la sfârşitul perioadei interbelice. Din primul capitol al romanului, aflăm motivul plecării familiei Hilsenrath din Germania: „În anul 1938, tatăl meu a decis să-şi trimită soţia şi copiii în România, în Bucovina, de unde urma să emigreze în Statele Unite. Am plecat din Leipzig în iulie 1938, într-o zi frumoasă şi foarte caldă zi de vară”.
Siret, un mic oraş evreiesc
În timpul lungii călătorii, mama autorului i-a povestit despre oraşul bunicilor săi: „Oraşul se numeşte Siret, este un mic oraş evreiesc, situat nu departe de graniţa rusă (de graniţa polonă – n.n.), la aproximativ patruzeci de kilometri de Cernăuţi, este un loc răsfăţat ca dintr-o carte de basm. Locuit aproape în exclusivitate de evrei, Siretul se află în Bucovina, o provincie ce a aparţinut cândva Austriei, dar apoi a fost anexată de România după Primul Război Mondial”.
De la mama sa, micuţul evreu saxonian află justificarea prezenţei evreilor în această provincie periferică a imperiului: „Marele împărat austriac şi-a trimis evreii în acest colţ de est al imperiului pentru a popula aceste pământuri. Evreii erau loiali împărăţiei şi cetăţeni de încredere. Dintre toate naţionalităţile, evreii au fost naţionalitatea cea mai prietenoasă cu germanii. Mulţumită lor, Bucovina, cu frumoasa sa capitală Cernăuţi, a devenit o cetate a culturii germane. Evreii şi-au pus puternic amprenta asupra artei şi literaturii din provincie”.
Despre oraşul ei natal, mama autorului a mai adăugat: „La Siret vechile denumiri de străzi au fost schimbate de români după Primul Război Mondial, dar evreii folosesc mai departe vechile denumiri şi obiceiuri; se plimbă seara pe Kirchengasse (actualmente strada Castanilor), se întâlnesc în Ringplatz (acum Piaţa Unirii), frecventează cafeneaua Rosenzweig (clădire ce se afla pe fostul teren de sport al şcolii generale) sau berăria Annahof, merg la cinematograful de la Bierpalast (Palatul de Bere) şi participă la serbările populare din Lunka”.
În finalul acestei mici prelegeri istorice despre Bucovina şi oraşul ei natal, mama a concluzionat: „În Bucovina, vechea Austrie trăieşte, tradiţia germană împreună cu cea evreiască şi cu o tentă balcanică este nota dominantă a spiritualităţii provinciei, chiar dacă aceasta poate suna ca o glumă proastă pentru urechile unui nazist. Dar nu este cazul”.
Intrarea în oraşul bunicilor săi este relatată astfel de autor: „Intrarea noastră în oraş a fost ca o procesiune triumfală. Bunicul meu a condus intenţionat încet trăsura. Bunicul meu era unul dintre cei mai bogaţi comercianţi din oraş, iar faptul că rudele lui proveneau din Occident (erau evrei sefarzi) şi, în plus, din Germania, ţara lui Schiller, Goethe şi Beethoven, a fost o senzaţie pentru evreii sireteni, care în majoritate erau aşkenaviţi”.
Locuinţa bunicilor săi este descrisă astfel: „Casa bunicului meu se afla înspre periferia oraşului, la poalele unui deal, pe care eu l-am numit Berg, iar bunicii îl numeau Schtetl Barg (Dealul Târgului – n.n.). Din balconul casei vedeam piaţa oraşului şi Schotzer Barg (Horaiţul Înalt – n.n.).
În Bucovina m-am simţit pentru prima dată eliberat de ameninţarea nazistă
Despre viaţa în oraşul bunicilor săi, autorul scrie: „Primele luni în Siret, adică sfârşitul verii şi toamna anului 1938, au fost cele mai frumoase din copilăria mea. Aici, în Bucovina, în acest loc din Europa de Est, m-am simţit pentru prima dată eliberat de ameninţarea zilnică nazistă, am văzut că aici nu fluturau steaguri cu zvastica, nu am văzut oameni din SA şi SS mărşăluind prin oraş, nu am văzut afişe sau panouri cu lozinci antisemite. Am uitat tracasările zilnice ale profesorilor nazişti şi de provocările colegilor mei germani. Bunicul meu nici măcar nu m-a înscris la şcoala din oraş, ci a angajat un profesor, care m-a învăţat în mod privat toate materiile din programa şcolară. În timpul liber m-am scăldat în râul Siret, m-am plimbat cu poneyul nostru sau am făcut sport. Într-adevăr, micul oraş evreiesc avea amenajat un loc de baie, un fel de ştrand cu o plajă, un teren de tenis şi unul de fotbal în Lunka şi chiar o cafenea (Grădina de vară Lido – n.n.). Râul Siret izvorăşte din Carpaţi, iar apa lui era atât de curată încât caii beau din el. Seara mă plimbam pe promenadă. Când am intrat în echipa de fotbal a oraşului în toamna anului 1938, am fost ales căpitanul echipei, deoarece eram considerat un adevărat vest-european şi un adevărat german…”.
Viaţa culturală a conaţionalilor săi este descrisă astfel: „Evreii simpli din Siret vorbeau idiş, limbă pe care am învăţat-o în câteva săptămâni. Cei mai mulţi evrei vorbeau un misch-masch (amestec – n.n.) de idiş şi germană, iar evreii cu studii superioare vorbeau Hochdeutsch (limba germană literară – n.n.), dar cu accent bucovinean. În casa bunicului, am auzit variaţii lingvistice de la gibris (jargon evreiesc – n. n.), la idiş şi germană. Bunicul meu era maestru al celor trei variaţii lingvistice, nimeni nu înjura ca el în idiş, vorbea gibris şi conversa în limba germană de parcă ar fi fost coleg de şcoală cu Schiller sau Goethe”. (Va urma)
Prof. FRANZ PIESZCZOCH
Comentarii