> El a fost găsit după două ore, de echipaje de poliţie şi jandarmi cu câine de urmă
Un tânăr de 27 de ani din comuna Grăniceşti a semnalat, sâmbătă după-amiază, prin 112, că s-a pierdut într-o pădure de pe raza satului Pătrăuţi şi că vrea să fie depistat.
Poliţiştii au stabilit că sâmbătă, în jurul orei 15, tânărul a mers în pădurea de pe raza localităţii Pătrăuţi pentru a căuta ciuperci.
La un moment dat, intrând în pădure, s-a dezorientat şi nu a mai ştiut locul pe unde să se întoarcă pentru a ieşi din pădure, astfel că, la ora 16.18, a apelat la 112 pentru a fi găsit de lucrătorii de poliţie.
În acest sens s-a constituit o echipă operativă din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 5 Dărmăneşti, împreună cu trei lucrători din cadrul IJJ Suceava şi un câine de urmă. În jurul orei 18.02, persoana rătăcită a fost identificată în apropierea Cantonului Silvic Crujana, de pe raza satului Pătrăuţi, fiind în stare stabilă şi în afara oricărui pericol.
Fiind întrebat dacă a fost victima vreunei infracţiuni, tânărul a declarat că nu a fost victima vreunei fapte de natură penală sau contravenţională. Ulterior, el a fost condus de o cunoştinţă de-a sa spre domiciliu. (N.B.)
























Comentarii