Am depus ieri, la Camera Deputaţilor, o întrebare adresată ministrului Sănătăţii, domnului Nelu Tătaru, cu privire la deficitul de medici de familie din judeţul Suceava.
În judeţul Suceava îşi desfăşoară activitatea 271 de medici de familie, dintre care 105 medici au atins deja vârsta de pensionare.
Fiecare medic de familie are în evidenţă aproximativ 1.500-2.000 de pacienţi. În contextul actual al pandemiei, un număr mare de medici aproape de vârsta de pensionare au optat să se pensioneze din cauza riscului infecţiei cu SARS-CoV-2.
În Suceava doar 30 de medici de familie au între 30-40 de ani. În condiţiile susţinerii examenului de rezidenţiat la termen, adică în luna noiembrie a acestui an, am solicitat scoaterea la concurs a unui număr mai mare de rezidenţi pentru medicina de familie.
Întrucât în contextul pandemiei la nivel naţional s-a constatat un deficit de medici şi în specialităţile Anestezie Terapie Intensivă (ATI) şi Boli Infecţioase, i-am adresat domnului Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, întrebarea dacă are în vedere revizuirea cu celeritate a necesarului de locuri pentru aceste specialităţi la examenul de rezidenţiat.
Dr. MARICELA COBUZ,
deputat PSD Suceava


























Comentarii