Oameni şi cărţi

Ce frumoşi şi luminoşi sunt bucovinenii lui Ilie Luceac !

Ilie Luceac şi Alexandrina Cernov la o ediţie „Labiş” la Mălini

Bucurie deopotrivă cu tristeţe s-au întâlnit la popasul meu în dialogurile culturale cu bucovinenii din noua carte a lui Ilie Luceac, intitulată metaforic „Forţa destinului sau fereastra prin care priveşti cerul” (Cernăuţi, Editura Alexandru cel Bun; Editura Druk Art, 2020). Ar fi fost numai bucurie dacă o primeam din mâna autorului, anul acesta, la început de iulie, când destinul i s-ar fi încununat cu şaptezeci de rotaţii în jurul soarelui. Dar undeva, acolo Sus, i-a fost pecetluit un alt soroc. A visat la această carte, i-a conturat în gând aspectul grafic, alegând pentru prima copertă o imagine cu doi cai regali, asemănători celor din rasa Lipiţan, care dansează în ritmuri de cadril la Viena, prinşi într-un salt graţios sau poate în iureşul horei. Dar pentru autor aşa a şi rămas scrisă doar în „Glasul Bucovinei”, timp de aproape un sfert de secol pe parcursul fructuoasei activităţi publicistice la revistă. La lumina tiparului, în format de gală, aşa cum şi-a dorit autorul, au scos-o cele mai apropiate fiinţe – colegii din echipa „Glasului Bucovinei”. Ediţia a fost îngrijită de dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, şi dr. Marin Gherman, actualul redactor-şef adjunct al revistei, de Cristina Paladian, redactor literar, şi Natalia Proţiuc, lector. Iuliana Luceac, fiica autorului, a contribuit la traducerea în ucraineană şi engleză a câtorva texte – „Notă asupra ediţiei”, „Cuvânt înainte”, „Despre autor”, deosebit de emoţionantă fiindu-i mărturisirea de la finalul cărţii – „În loc de epilog”, prin care aduce un omagiu tatălui ei, dezvăluie figura polivalentă a bucovineanului demn să stea la aceeaşi masă cu protagonişti dialogurilor, personalităţi alese să deschidă fereastra cerului: „Ca fiică, pot să spun cu certitudine că a studiat toată viaţa sa, dar ceea ce e mai principal – Tatăl meu a avut un dar deosebit de a educa, de a transmite cunoştinţele nu numai elevilor săi…”.

Aşadar, „Glasul Bucovinei” i-a făcut acest regesc cadou la aniversară, dar şi ca un pios omagiu la împlinirea a trei ani de la trecerea în veşnicie, căci ce poate fi mai frumos, mai cu folos şi mai inspirat decât cartea pentru comemorarea unui om de valoare, cum a fost şi a rămas în amintirea consângenilor publicistul, editorul, criticul şi istoricul literar, profesorul Ilie Luceac! Din păcate, restricţiile impuse de pandemia covidului n-au permis să-i fie omagiată pe măsura vredniciei sale aniversarea naşterii (2 iulie 1950), nici să fie comemorat creştineşte la cei trei ani de la dispariţia-i pământească. Volumul scos recent la lumina tiparului vine să compenseze regretele oamenilor care nu-l uită şi pentru care Ilie Luceac a rămas, asemenea iluştrilor înaintaşi din familia Hurmuzachi, un model de muncă asiduă întru perpetuarea valorilor naţionale, de servire devotată a neamului românesc din Bucovina, dar mai ales de luptă pentru renaşterea naţională, luându-şi drept armă forţă unificatoare şi ziditoare a culturii.

Ştim cât de mult a iubit şi a preţuit Ilie Luceac cărţile, cum se zbătea să le adune, să facă rost de ele în timpurile când deficitul de carte bună era la fel de mare ca cel de salam sau icre negre. Mi se pare extraordinar de binevenit efortul editării post-mortem a acestei cărţi, importante atât pentru cinstirea memoriei autorului, cât şi pentru popularitatea protagoniştilor dialogurilor. Dar până a trece la personalităţile iscodite, „descusute” cu măiestrie captivantă de Ilie Luceac, aş vrea să filosofez pe marginea întrebării „Cine mai are nevoie acum, în epoca digitalizării, de cartea în format clasic, pe hârtie?”. S-a întâmplat să primesc acum câteva zile un mesaj alarmant la postarea mea pe Facebook, în care sensibilizez intenţiile autorităţilor or. Cernăuţi de a închide şcolile cu predarea în limba română din suburbiile Horecea Urbană şi Roşa, precum şi de a „optimiza” ŞM nr.10 în defavoarea românilor de la Roşa, prin lipsirea şcolii de clasa a X-a. Viorica Ciubotaru din Iaşi, născută la Roşa, în cunoscuta familie de patrioţi români Morăraş, îmi scrie: „Parcă mi s-a înfipt un pumnal în piept… Şi cum rămâne cu toate cărţile de literatură pe care le-am donat Şcolii nr.10? Le va mai citi oare cineva? Parcă le văd pe toate, le cunosc după coperte, format, de conţinutul lor nici nu mai spun! Cartea care-mi stăruie cel mai mult în memorie este LIMBA NOASTRĂ de Alexei Mateevici. Pe asta am ţinut cel mai mult s-o ofer şcolii, în speranţa că-i va ajuta pe elevi să însuşească nişte lucruri sfinte. Mă doare trista realitate. Cui să ne plângem? Cine să ne înţeleagă suferinţa?”.

Ilie Luceac şi Alexandrina Cernov la Ziua Poeziei la Cernăuţi

I-am răspuns cu un vers de Nicolae Dabija, căci tocmai intrasem în casă cu un braţ de „Literatura şi Arta”, dăruite de doamna profesoară Eleonora Bizovi din Boian, care primeşte ziarele prin poştă de la fiica Mărioara din Bălţi. „Toate se trec sub bolţi şi pe lume:/ stea ce se naşte şi codru bătrân,/ oştire, şi tron, şi slavă, şi nume…/ Şi totuşi cărţile… Ele rămân.// Planete se sting şi seacă oceane,/ altar creştin şi templu păgân/ se trec, cu imperii, munţi, bastioane…/ Şi totuşi cărţile… ele rămân”. Cărţile, totuşi, rămân, ca o stavilă în faţa valurilor distrugătoare de valori spirituale. Pentru că timpul zboară vertiginos şi nemilos, cărţile sunt zăgazul ce-i încetineşte curgerea. Ele nu îmbătrânesc, păstrând aşa cum a fost odată lumea apusă, cu toate virtuţile, victoriile şi înfrângerile suferite. A adormit, în pline puteri creatoare, sub glia străbună Ilie Luceac, autor a sute de studii ştiinţifice şi articole de presă despre viaţa culturală şi istoria Bucovinei, domeniile de cercetare fiindu-i istoria culturii şi civilizaţiei româneşti din Bucovina. Dar au rămas să dăinuiască cele trei volume care readuc în actualitate apostolatul familiei Hurmuzaki (aşa insista dr. Ilie Luceac să fie ortografiat, cu „k”, acest nume de familie, n.a.): „Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare (O istorie a culturii româneşti din Bucovina în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea)”; „Discursurile lui Eudoxiu Hurmuzaki în Dieta Bucovinei – Din viaţa parlamentară a Bucovinei în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, ediţie bilingvă, cu stabilire de text, prefaţă, note şi comentarii de Ilie Luceac (traducerea textului german de Catrinel Pleşu, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007), „Eudoxiu (Doxaki) Hurmuzaki (1812-1874)”, Cernăuţi, Editura „Alexandru cel Bun”, Editura DrukArt, 2015. La acestea se adaugă volumul de dialoguri culturale cu bucovinenii ca o succesiune a valorilor româneşti în Bucovina timpurilor noastre. Aleşii lui Ilie Luceac şi ai „forţei destinului” sunt figuri reprezentative în istoria contemporană a Bucovinei, născuţi, trecuţi, trăitori într-o epocă dramatică a destinului bucovinean. De fapt, provincia atât de mult iubită şi amarnic deplânsă de Mihai Eminescu, „cel mai strălucitor diamant din stema lui Ştefan cel Mare şi Sfânt”, doar un răstimp de 20 de ani s-a aflat la sânul Ţării, având mereu o soartă fără de noroc. Deşi nu ocoleşte acest dureros aspect, Ţara Fagilor din inima şi viziunea lui Ilie Luceac este un ţinut mirific, de poveste, e un mit, miracolul bucovinean constituind laitmotivul dialogurilor. Implicit şi oamenii din această carte sunt deosebiţi, îndrăgostiţi iremediabil de tot ce creşte şi înfloreşte, freamătă şi respiră pe acest pământ, creaţia lor, de asemenea, fiind marcată de duh bucovinean. Atât de obsedaţi de această misterioasă aură bucovineană, încât şi cei născuţi în regat, Ţinutul Herţei, cum sunt renumiţii dirijori şi muzicieni Ştefan Andronic, Mihai Amihalachioaie, se autodefinesc drept bucovineni. În acest context, ţin să amintesc că şi regretatul poet Ion Vatamanu, născut în satul Costiceni (nordul Basarabiei) prefera să spună pretutindeni că e din „La Bucovina. Sus, la Dulcea-Eminescu”, simţindu-se un ram din arborele românilor bucovineni. Nu ne îndoim că poetul Ion Vatamanu, dacă nu pleca atât de timpuriu în veşnicie (august 1993), ar fi fost prezent la masa dialogurilor cu bucovinenii. Dar şi Ilie Luceac a plecat subit, acum trei ani la început de Cireşar (5 iunie 2017), fără a-şi împlini visul la noi întâlniri cu personalităţi, care au făurit, continuă să înnobileze cultura de elită a Bucovinei. Or, „dialogurile” sale ţes o miraculoasă năframă ce şterge lacrima tristeţii de pe cerul Bucovinei, profilează o istorie fără frontiere a culturii ţinutului din zilele noastre, poate cea mai vie, mai palpabilă şi emotivă, care confirmă principiile lui Eminescu că unitatea şi rezistenţa românilor, oriunde s-ar afla ei, se manifestă prin cultură.

Revenind la cuvintele dragi mie „Şi totuşi cărţile… Ele rămân”, nu mă îndoiesc că şi mulţi alţi cititori vor simţi bucuria trăită de mine la întâlnirea cu cele 16 personalităţi, figuri de referinţă în universul muzicii, poeziei, artelor plastice. Vor trece anii, se va aşterne pământul peste noi (scriitori şi cititori, eroi din cărţi şi din viaţă), vor creşte pomi şi iarbă din inimile noastre, însă vor rămâne în paginile cărţii cei 16 bucovineni înzestraţi cu haruri artistice, aşa cum i-a văzut, cum i-a auzit Ilie Luceac, cum şi-au mărturisit gândurile cele mai sacre. Aproape pe toţi i-am cunoscut (îi cunoaştem), i-am admirat în săli de spectacol arhipline, le citim creaţiile literare, cu unii chiar ne salutăm şi schimbăm un cuvânt-două, întâlnindu-i deseori pe străzile Cernăuţiului. Cu Nina Cionca (1926-2019), nepoata lui Ciprian Porumbescu, am avut fericirea să mă plimb într-un târziu de toamnă, anul 2003, prin Cernăuţi, ascultându-i amintirile din copilărie, când venea cu părinţii în oraşul unde a lăsat urme de neuitat ilustrul ei unchi. Poate se va întâlni la un tăcut dialog cu prietenul Ilie Luceac acolo unde timpul stă în loc, unde nu există nici o grabă, găsindu-l printre umbre şi pe Sergiu Flondor (fratele renumitului pictor Constantin Flondor), fericit că şi-a adunat într-o carte amintirile amare ale refugiului din nordul Bucovinei.

Am avut şi eu norocul de a dialoga cu majoritatea personalităţilor întâlnite în această carte – dirijorul Ştefan Andronic, pictorii Constantin Flondor şi Ştefan Purici, tenorul, solist la Opera din Viena, Marian Talabă, cântăreaţa Maria Iliuţ, Artistă Emerită a Republicii Moldova, maestrul violonist Nicolae Hacman, interpretul de operă şi muzică populară, împătimitul valorificator al artei populare, Ioan Paulencu, mai puţin pentru că e o tânără stea, o voce a primăverii cântecului popular – cu Ilie Caraş, originar din Ropcea Storojineţului. Nu-mi sunt necunoscuţi nici ceilalţi – poetul Arcadie Suceveanu, pictorul Mihai Moroşan, violonistul Dan Onofreiciuc… Dialogurile lui Ilie Luceac, însă, se deosebesc prin profunzimea întrebărilor, provocându-i pe intervievaţi să-şi deschidă sufletul. Spre deosebire de un ziarist de profesie, care ştie despre toate câte puţin, el era serios iniţiat în muzică, pictură, istorie literară… Mergea cu un pas înainte, cunoştea ceva care descătuşa interlocutorul, deznoda firele încâlcite. Dar nu făcea caz de erudiţia sa, apropiindu-se cu delicateţe, pe alocuri cu smerită sfială de alesele personalităţi. Edificator este dialogul cu cucernicul Arhimandrit Melchisedec, stareţul Sfintei Mănăstiri Putna, întrebarea începând cu: „…Sfinţia Voastră spuneaţi într-o convorbire: „Omul credincios este echilibrat. Omul credincios ştie ce are de făcut. Omul credincios ştie cum să se apropie de aproapele său…”. Şi dacă simt o adâncă sfială şi o nelinişte în sufletul meu în aceste momente, când încerc să mă apropii cu cuvântul de Sfinţia Voastră, înseamnă că slabă îmi este credinţa. Ajutaţi-mă să ies din acest impas. Cum să mă întăresc în convingerea că tot ceea ce fac este bine şi de folos, că tot ceea ce fac este plăcut Celui de Sus?”. Numai omul care îşi pune, în primul rând sieşi, asemenea întrebări poate fi bun de fapte plăcute lui Dumnezeu şi folositoare oamenilor.

MARIA TOACĂ

Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: