Martirii de la Fântâna Albă, asemeni sfinţilor din frescele de la Voroneţ  Nu cred că există pe undeva suflet de român care să nu simtă durere când primăvara ne anunţă intrarea în luna lui Prier, şi gândul mai mult ca oricând ne poartă spre Fântâna Albă şi pădurea Varniţei, undeCiteşte

În încăpere mirosea a lapte matern, răsuna gângăvit de bebeluş, din trei-cinci minute tânăra mămică se repezea la loja amenajată ca loc de joacă pentru copii, de unde o chemau fetiţele, numai bune de atenţia permanentă a părinţilor. Mi s-au părut destul de liniştite pentru vârsta lor – Alisa, puţinCiteşte

(În loc de reverenţă pentru prietenii din Suceava şi din Chişinău) Nu e vremea de dormit, e vremea de citit În sfârşit, am schimbat emoţiile aşteptării pe un pic de fericire. După zile şi nopţi de alinare cu gândul că numai mâine nu-i poimâine şi mi se vor deschide drumurileCiteşte

A trecut vremea colindelor, dar nu şi a poveştilor, care în orice anotimp al anului şi al omului sunt binevenite. Ce tristă şi lipsită de culoare ne-ar fi viaţa fără poveşti, chiar şi în timpurile noastre, când nici cei mici nu mai cred cu adevărat în ele! Dar tuturor, copiiCiteşte

Deşi nu doar mi se pare, ci chiar s-a scris totul şi nu mai este ce adăuga după amplul şi detaliatul articol publicat la 7 ianuarie 2021 în „Crai nou”, în care directorul revistei, prof. Gheorghe Dolinski, face o captivantă prezentare a celor patru numere din 2020 ale „Mesagerului bucovinean”Citeşte

 „Semne bune anul are!”, îmi adun fărâmele de optimism din emisfera luminoasă a sufletului şi spun, ca altădată, aceste magice cuvinte. De când mă ţin minte, păşesc în Noul An cu această străbună urare, ce ne străbate din dimineţile veacurilor, de fiecare dată parcă mai tânără, mai viguroasă. Cu încredereCiteşte

Păstorind „Mioriţa”, din Valea Siretului până pe malurile Senei… Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, trăieşte-o păstoriţă nepereche a Mioriţei. O scoate pe păşuni cu iarbă de dor, o păzeşte cu vocea-i melodioasă de cununia cu moartea. Ar vrea şi ea, păstoriţa-cântăreaţă a Mioriţei, atunci când dă glasCiteşte

Destinul părinţilor i-a marcat cântecul Nu-şi aminteşte nici ea cine a spus că atunci când cântă Elena Calancea se aude plânsul unui neam orfan, dar i-au pătruns adânc în inimă aceste cuvinte. Or, cum le-ar cânta românilor numai de veselie şi voie bună, având părinţi trecuţi prin calvarul exilului?! DragosteaCiteşte

Din fericire, nu e un copil în pericol de moarte, nici un bătrân suferind de foame, nici casa unui om nevoiaş gata să se năruiască, nici măcar drumuri pline de gropi… E doar o carte, romanul „La răspântia Boianului”, unica operă artistică a unei simple învăţătoare Viorica Chibac Cuciureanu, trecutăCiteşte

Era un sfârşit melancolic de noiembrie, când încă foarte sfios şi sub acoperirea unor evenimente culturale fără tentă naţional-patriotică ne adunam la evocarea evenimentelor istorice din toamna lui 1918. În sală domnea o tristeţe apăsătoare, până la momentul apariţiei de după culise, cu un Tricolor în mână, a cântăreţei ElenaCiteşte