„Semne bune anul are!”, îmi adun fărâmele de optimism din emisfera luminoasă a sufletului şi spun, ca altădată, aceste magice cuvinte. De când mă ţin minte, păşesc în Noul An cu această străbună urare, ce ne străbate din dimineţile veacurilor, de fiecare dată parcă mai tânără, mai viguroasă. Cu încredereCiteşte

Păstorind „Mioriţa”, din Valea Siretului până pe malurile Senei… Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, trăieşte-o păstoriţă nepereche a Mioriţei. O scoate pe păşuni cu iarbă de dor, o păzeşte cu vocea-i melodioasă de cununia cu moartea. Ar vrea şi ea, păstoriţa-cântăreaţă a Mioriţei, atunci când dă glasCiteşte

Destinul părinţilor i-a marcat cântecul Nu-şi aminteşte nici ea cine a spus că atunci când cântă Elena Calancea se aude plânsul unui neam orfan, dar i-au pătruns adânc în inimă aceste cuvinte. Or, cum le-ar cânta românilor numai de veselie şi voie bună, având părinţi trecuţi prin calvarul exilului?! DragosteaCiteşte

Din fericire, nu e un copil în pericol de moarte, nici un bătrân suferind de foame, nici casa unui om nevoiaş gata să se năruiască, nici măcar drumuri pline de gropi… E doar o carte, romanul „La răspântia Boianului”, unica operă artistică a unei simple învăţătoare Viorica Chibac Cuciureanu, trecutăCiteşte

Era un sfârşit melancolic de noiembrie, când încă foarte sfios şi sub acoperirea unor evenimente culturale fără tentă naţional-patriotică ne adunam la evocarea evenimentelor istorice din toamna lui 1918. În sală domnea o tristeţe apăsătoare, până la momentul apariţiei de după culise, cu un Tricolor în mână, a cântăreţei ElenaCiteşte

A fost cu 15 ani în urmă, în 2005… Zile de toamnă argheziană, cu blânde mângâieri pe tărâmuri aurii şi râuri de soare, odăjdiile ruginii ale ultimelor clipe însorite fiind melancolizate de prezenţa printre românii din Cernăuţi a poetei Carolina Ilica. Nu era într-o vizită-fulger de câteva ore, aşa cumCiteşte

Plutind la ora înserării prin melancolia lui Brumar, m-am oprit lângă un trandafir singuratic. Adăpostit sub streşina unei vechi clădiri îmi zâmbea timid, dar şi un pic victorios, rezistent la atingerea târziului de toamnă. Mai răspândea adieri înmiresmate cu amintirea eternei frumuseţi. Parcă mă aştepta, îmi şoptea să mă oprescCiteşte

Au rămas puţini români „de la Cernăuţi la vale”, cum se revarsă cu sfâşietoare jale dintr-un vechi cântec, dar sunt tari ca piatra din cetatea Ţeţina, mai ales în momentele când îşi pomenesc din neam în neam martirii. A trecut istoria cu securea prin neamul românesc de la Roşa –Citeşte

Convinsă că numai ce e scris, tipărit pe hârtie, nu este dat uitării, urmează să fac o prezentare mai detaliată a culegerii recent apărute din colecţia „Destin Bucovinean”, iniţiată în Anul Centenarului de Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna (coordonator: Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române). Este cel de-alCiteşte

Acum, când mi se pare că am ajuns la aşa-numita vârstă a înţelepciunii, încercarea de a scrie despre Vasile Tărâţeanu e ca şi dorinţa de a îmbrăţişa necuprinsul. Totuşi, metaforic vorbind, pun condeiul pe hârtie şi încep cu drag a scrie în preajma unui nou jubileu al poetului, omului deCiteşte