Jennifer Grey lucrează la o continuare a succesului „Dirty Dancing”

La 33 de ani de la lansarea „Dirty Dancing” am putea vedea din nou un film romantic în care Jennifer Grey dansează. Titlul producţiei nu a fost anunţat, dar se ştie că actriţa în vârstă de 60 de ani va avea un rol de protagonistă şi va fi şi producător executiv, anunţă Variety.

Studioul a refuzat să comenteze pe tema noii producţii, a cărei acţiune se petrece în anii ’90 şi care va readuce în prim-plan personajul interpretat de Grey, Frances Baby Houseman. În „Dirty Dancing”, regretatul Patrick Swayze a jucat rolul instructorului de dans, iar Jerry Orbach şi Kelly Bishop au interpretat rolurile părinţilor lui Frances.

„Dirty Dancing” a fost lansat în 1987, iar acţiunea era plasată în 1963, în staţiunea Catskills. Filmul a obţinut încasări de 217 milioane de dolari la nivel mondial şi a fost vândut în peste un milion de exemplare home video. Melodia „I’ve Had the Time of My Life”, compusă de Franke Previte, John DeNicola şi Donald Markowitz, a fost distinsă cu un premiu Oscar pentru cel mai bun cântec original.

Compania Artisan din cadrul Lionsgate a lansat în 2004 un prequel al acestei producţii de succes, „Dirty Dancing: Havana Nights”. Lionsgate deţine drepturile de distribuţie ale filmului Dirty Dancing.

Jennifer Grey a câştigat al 11-lea sezon al show-ului „Dancing With the Stars” şi a jucat în sitcomul „Red Oaks”, difuzat de Amazon între 2014 şi 2017.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI