> Preotul paroh a fost amendat cu 500 de lei
IPJ Suceava a anunţat, vineri seara, că preotul paroh din Dorna Arini a fost amendat cu 500 de lei pentru că nu a organizat corespunzător desfăşurarea unei slujbe religioase oficiate de ÎPS Teodosie.
Astfel, în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini video postate pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului şi care surprind o slujbă oficiată de ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, la o biserică din localitatea suceveană Dorna Arini, a fost constituită şi deplasată la faţa locului o echipă mixtă, formată din poliţişti şi personal al DSP Suceava.
Poliţiştii au constatat că procesiunea religioasă a avut loc în noaptea de 8/9.07.2020, între orele 23.30 – 2.30.
La slujbă a participat un sobor de preoţi din Constanţa şi ÎPS Teodosie, de asemenea preotul paroh al bisericii din Dorna Arini şi circa 45-50 de enoriaşi.
Poliţia Suceava menţionează că deşi au fost amplasate afişaje privind obligativitatea respectării distanţării fizice şi portul măştii de protecţie, măsurile nu au fost organizate eficient de administraţia locaşului de cult. Pentru acest motiv, preotul paroh al aşezământului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, pentru organizarea defectuoasă a activităţii.
„Poliţiştii continuă verificările şi, în funcţie de rezultatele obţinute, vor fi dispuse şi alte măsuri sancţionatorii” a transmis Poliţia Suceava. (N.B.)
























Comentarii