Guvernul a „renovat” Prima casă. Ce aduce programul „Noua Casă”

Guvernul propune majorarea plafonului pentru creditul „Noua Casă” la 140.000 de euro, o majorare benefică nu doar pentru cei care vor o casă mai mare, ci şi pentru dezvoltatorii imobiliari. În urmă cu doi ani, Croaţia a adoptat această măsură, iar preţurile au crescut cu 20% într-un an.

Cine vrea să îşi cumpere o casă nouă trebuie să ştie că Guvernul a discutat joi despre majorarea plafonului pentru programul „Noua Casă” de la 70.000 de euro la 140.000 de euro.

Acest lucru înseamnă că şi valoarea garanţiei va creşte de la 50% la 80%.

Această măsură poate fi considerată ca o restartare a programului, deoarece în ultimul an peste 70% dintre creditele acordate au fost cele standard.

Consultantul imobiliar Vlad Vlăsceanu spune că statul în izolare i-a făcut pe oameni să caute locuinţe mai spaţioase, mai ales că acum biroul lor s-a mutat acasă.

„Toată lumea îşi doreşte un apartament cât mai apropiat de centru, cât mai aproape de metrou, de parc, cât mai apropiat de şcoală, grădiniţă, care să faciliteze toate condiţiile pentru o familie”, spune Vlad Vlăsceanu.

Programul ar putea aduce şi o creştere a preţurilor.

„Programul ar putea să acţioneze în direcţia creşterii preţurilor, dacă există mulţi clienţi care încearcă să acceseze aceste facilităţi noi. În 2020 am văzut că preţul mediu pe metru pătrat a crescut undeva la 3%”, explică Aurelian Dochia, analist economic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: