E greu de cuprins într-o pagină viaţa unui om aşa cum a fost cea a dlui Eugen Dimitriu care, pentru mine, nu este doar acela care pe 2 iulie a.c. a plecat pe drumul fără întoarcere.
De mult nonagenar, aşteptam să-l sărbătorim curând la centenar, dar n-a fost să fie aşa.
Ne ştiam de aproape 50 de ani, de când am revenit „la vatră” în „Bucovina mea de acasă”. Ne vedeam destul de des acasă la Domnia Sa, între zidurile cărţilor şi în compania „terfeloagelor” sale întinse pe masa de lucru şi îmi plăcea să-i aud răspunsul hazliu la întrebarea simplă: Ce mai faceţi? Despre sănătate, avea un alt răspuns jovial: „Ia, cu păcatele vârstei pe care, dacă nu le accepţi ca fireşti anilor, le vei suporta ca pe o pedeapsă, cum spunea sarcasticul Voltaire”.
„Terfeloagele legendare”
„Terfeloagele legendare” erau maldăre de dosare cu recenzii, scrieri, corespondenţe, printre „uriaşii” culturii noastre numărându-se, de exemplu, printre N. Iorga şi Virgil Tempeanu, germanistul; din prelucrarea lor au rezultat volume de referinţă.
Un om de o rară cultură şi modestie, cunoscător temeinic a cel puţin trei limbi clasice, scriitor al Fălticenilor cum altul nu ştiu şi al satului natal – Teleneşti – de lângă Orhei, de unde a reuşit să plece când tunurile ruseşti erau aproape, în 1944. S-a afirmat ca publicist, traducător, cercetător şi muzeograf şi prieten al multora dintre noi.
Din cele peste 20 de cărţi ale sale voi reţine câteva pe care le-am cunoscut an de an, pe măsură ce se tipăreau: „Oraşul muzelor”, „Ştiinţa în Bucovina”, viaţa celebrelor familii fălticenene Cazabanii şi Lovineştii, apoi Virgil Tempeanu (germanist de excepţie la noi şi romanist ilustru în Germania), „Lumini fălticenene”, „Lumini bucovinene”, „Eroi fălticeneni în Marele Război”, „Teologia în Bucovina”, „Dicţionar al personalităţilor fălticenene” (cuprinzând peste 500 de nume), „Sub cerul Basarabiei” – cu referire la satul natal Teleneşti de lângă Orheii Basarabiei”, „La sfat cu amintirile” (bun povestitor, invitat la Casa de Cultură Suceava şi la sala de şedinţe a Bisericii Fundaţiei „In Memoriam” de la întâlnirea străzilor sucevene „Aleea Trandafirilor” şi „Anastasie Crimca”).
Doar Fălticeni şi Jena
Stând uneori de vorbă, ne întrebam cum a fost oare cu putinţă ca pe un loc aşa de mic cum este cel al „Orăşelului Academic” al Fălticenilor să strălucească atât de multe valori la care s-a referit dl Dimitriu; i-am replicat că mai ştiu în Europa doar un loc oarecum similar, Jena din Germania, unde te aştepţi să-l întâlneşti pe stradă pe E. Haeckel şi nu numai pe el.
Blând, blajin, tolerant, cu o memorie impresionantă şi un discurs coerent, logic era de admirat. Acum câţiva ani a pierdut-o pe dna Eugenia, soţia sa, apoi pe singurul fiu, Cornel, şi a rămas în grija plină de gingăşie a nurorii sale.
L-am internat relativ recent la Spitalul de cronici „Sf. Zenovia” din spatele stadionului sportiv sucevean, unde a beneficiat de condiţii materiale, atmosferă şi îngrijiri medicale cum am găsit doar în Canada şi Luxemburg (dnele doctor Potoroacă şi Gaspar, dar şi asistente şi infirmiere de excepţie; l-am ajutat cât s-a putut şi pentru problemele urologice ale vârstei sale. A suferit toate necazurile de sănătate cu o demnitate de admirat).
Ne veţi lipsi, dle Eugen Dimitriu, şi nu ne putem consola cu părerea aforistică după care cei ce mor nu dispar, ci devin invizibili şi-i putem revedea în oglinda retrovizoare a amintirilor şi a sufletului.
Dr. IOAN IEŢCU, dr. VLAD RĂDĂŞANU
Comentarii