În primul semestru al anului

32 de fete şi 17 băieţi din judeţ au fost raportaţi dispăruţi

> Deputatul USR Daniel Popescu: Cifrele sunt îngrozitoare

Deputatul sucevean Daniel Popescu, ales în Circumscripţia nr. 43 – Diaspora şi membru în Comisia parlamentară de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi, a adus în atenţia publicului gravitatea fenomenului dispariţiei de minori în România şi a făcut un apel către societatea civilă, mass-media şi instituţiile abilitate să solicite acces la şedinţele Comisiei parlamentare pentru anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi.

Deputatul USR a prezentat date şi informaţii publice în legătură cu fenomenul dispariţiei de minori în România şi în legătură cu activitatea sa din cadrul Comisiei parlamentare care se ocupă de acest subiect. Gravitatea fenomenului se regăseşte clar în cel mai recent răspuns, din 7 iulie 2020, transmis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) la o interpelare a parlamentarului despre situaţia copiilor dispăruţi din România între 1990 şi iunie 2020. De exemplu, în perioada 1.01 – 30.06.2020, la nivel naţional au fost înregistrate 2.252 de dispariţii de minori, dintre care 781 băieţi şi 1471 fete, în creştere cu 395 faţă de anul 2019. Aceasta în condiţiile în care din martie 2020 a fost declarată fie stare de urgenţă, fie de alertă. Cea mai mare pondere a minorilor dispăruţi – 87% – se înscrie în categoria 14-18 ani, iar 65,3% din ponderea lor o reprezintă minorele.

MAI nu ştie câţi copii au dispărut între 1990 şi 2001

La nivelul judeţului Suceava, în perioada 1.01 – 30.06.2020 au fost raportaţi 49 minori dispăruţi. Dintre ei, 32 sunt fete, iar 17 sunt băieţi. 44 dintre ei au vârste între 14 şi 18 ani, iar 5 între 5-10 ani. Tot din răspunsul la interpelare, raportul dispariţiilor pe ani de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) nu conţine date privind copiii dispăruţi între 1990 şi 2001!

„Cifrele sunt îngrozitoare. Tocmai datorită nevoii de cunoaştere ale acestor date şi a înţelegerii acestui fenomen, am solicitat Comisiei de anchetă privind copiii dispăruţi să ofere posibilitatea oricui doreşte (cetăţeni, instituţii media, ong-uri, grupuri civice etc.) să urmărească în direct audierile şi dezbaterile noastre pe sistemul de transmisie audio-video sau pe canalele social-media oficiale ale Camerei Deputaţilor. Din păcate, solicitarea mea nu a primit un răspuns favorabil” a afirmat Daniel Popescu. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: