> Gheorghe Flutur: Apreciez promptitudinea cu care Ministerul Transporturilor răspunde solicitărilor celor din Suceava
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a apreciat, miercuri, după o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi ai CNAIR, promptitudinea cu care aceştia au venit la Suceava pentru a discuta problemele privind infrastructura rutieră din judeţ.
La întâlnirea care s-a desfăşurat la sediul CJ Suceava, au participat directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, dar şi, din partea potenţialilor finanţatori, Felix Ardelean.
În ceea ce priveşte autostrada A 7, Siret – Suceava – Paşcani –Bucureşti, reprezentanţii CNAIR au spus că în câteva săptămâni va fi lansată licitaţia pentru studiul de fezabilitate vizând tronsoanele Siret – Suceava şi Suceava – Paşcani, cu termen de execuţie de 18 luni.
Preşedintele Flutur a salutat faptul că Ministerul Transporturilor a luat decizia de a construi autostradă pe acest traseu şi nu doar drum expres, subliniind că această autostradă va rezolva problema legăturii rapide cu Capitala.
În ceea ce priveşte Autostrada Nordului, a fost scos la licitaţie studiul de fezabilitate pentru traseul Suceava – Vatra Dornei –Bistriţa – Satu Mare, iar în primă fază vor fi executate centurile ocolitoare la profil la autostradă ale oraşelor Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, urmând ca Ministerul Transporturilor să asigure finanţare, iar autorităţile locale să se ocupe de realizarea şoselelor de centură.
Preşedintele a spus că au existat discuţii în teren pentru fiecare dintre aceste şosele de centură, unde a mers împreună cu reprezentanţi ai Apelor Române, Romsilva, Transgaz, ACET, CFR, pentru a alege cele mai bune soluţii.
„Traseul acesta este mai dificil pentru că o pondere importantă a Autostrăzii Nordului trece prin zona de munte” a spus Flutur.
În cadrul întâlnirii, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a cerut grăbirea procedurilor pentru şoseaua de centură a municipiului Fălticeni, pentru a se intra cât mai curând pe execuţie şi a primit asigurări în acest sens.
Totodată, în ceea ce priveşte şoseaua de centură a municipiului Rădăuţi, intenţia autorităţilor este ca aceasta să fie finalizată în acest an.
S-a stabilit ca în acest an, din fondurile Ministerului Transporturilor, să fie realizate covoare asfaltice pe tronsoane de drumuri naţionale din judeţ, respectiv pe DN 17 între Suceava şi Vatra Dornei, pe DN 2 între Grăniceşti şi Vama Siret, pe DN 29 A între Suceava – Adâncata – Zvoriştea – Dorohoi, pe DN 2 E Păltinoasa – Cacica – Marginea şi pe DN 17 A între Sadova şi Palma.
Şeful executivului judeţean a mai cerut reprezentanţilor CNAIR să găsească o soluţie pentru fluidizarea traficului la intersecţia dintre DN 29 şi drumul judeţean care face legătura cu Aeroportul Suceava.
Gheorghe Flutur a apreciat promptitudinea cu care reprezentanţii Ministerului Transporturilor au răspuns solicitării sale de a analiza la Suceava problematica infrastructurii rutiere şi a anunţat că în luna februarie va veni la Suceava Lucian Bode, ministrul Transporturilor. (N.B.)
Comentarii