„Anuala Artelor”, îndârjirea talentului profesionist de la Suceava

Un fel de sărbătorire a creaţiei ultimului an, un fel de dare de seamă, un fel de chemare la solidaritate către comunitatea oraşului, un fel de atenţionare de genul „Şi noi existăm şi creăm pentru Suceava!”, către oamenii care conduc oraşul şi judeţul, un fel de îndârjire de castă şi a fiecărui artist în parte în a demonstra (pentru a câta oară, oare?) că în Suceava există  talent şi valoare ce trebuie şi merită să fie susţinute…

26 de artişti plastici suceveni profesionişti, adică mai toţi membrii Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România, au expus marţi la Anula Artelor – 2019, manifestare tradiţională, cea mai importantă manifestare a asociaţiei,  care se desfăşoară de mulţi ani, în luna ianuarie, după ce emulaţia sărbătorilor de iarnă se stinge…

Expoziţia, care cuprinde 46 de lucrări de pictură, grafică, tapiserie  şi fotografie a fost vernisată marţi seară la Galeriile „Ion Irimescu” din Suceava, spaţiul minuscul pe care artiştii filialei UAPR îl mai au că să-l poată numi „acasă”.

Un spaţiu în care se socotesc la centimetru locurile rezervate lucrărilor pe neîncăpătoare simeze şi, cu aceeaşi economie, spaţiul vorbitorilor şi al invitaţilor, care, dacă sunt în număr ceva mai mare, îşi mai dau, scuzându-se,  un cot sau se calcă pe bombeu.

Chiar obligaţi de mulţi ani să expună într-un spaţiu meschin, artiştii suceveni membri ai UAPR ţin fruntea sus, la fel de sus unde se află talentul lor, şi  continuă să ofere fără egoism publicului plăceri, frumuseţi şi cunoaştere.

„Alegerea lucrărilor prezentate pe simeze aparţine fiecărui artist în parte. Nu este poate lucrarea cea mai frumoasă sau mai premiată, ci o alegere de suflet a celui care a creat-o.

Ne-am străduit să aducem în faţa dumneavoastră lucrările noastre  de suflet şi să le prezentăm  în acest spaţiu aşa intim atât de drag nouă, dar în care, vrem nu vrem, trebuie să ne manifestăm. Vreau să vă mai spun un lucru. Nu mergem pe ideea că un artist este mai bun decât altul pentru că, poate, iubitorii de artă agreează sau nu o anumită manieră de exprimare artistică, un anumit stil de lucru sau o anume ramură a artelor vizuale. Dar noi venim aici cu sufletul deschis şi ne face plăcere să vă arătăm ceea ce lucrăm noi” s-a adresat invitaţilor pictorul Niculai Moroşan, preşedintele filialei Suceava a UAPR, în cuvântul de bunvenit la vernisaj.

El a vorbit în numele său şi a artiştilor care au expus împreună cu el la „Anuală”:  Iulian Augustin Asimionesei, Gabriel Baban, Ovidiu Guzec, Sorin Baciu, Ioan Coţofan, Mihai Ferbei, Victor Foca, Adrian Emilian Gavrilean, Georgeta Ghiorghiu, Eugenia Goraş, Veronica Gridinoc, Oana Hrişcă, Marcela Larionescu, Oana Moruz Chilariu, Viorica Moruz, Mihai Nistor, Mihai Pânzaru-PIM, Daniel Pintilei, Puşa Ionescu Pîslaru, Lucia Puşcaşu, Dumitru Rusu, Camelia Rusu Sadovei, Vasile Anghel Siminiuc, Constantin Ungureanu-Box.

„Poate de aceea simţim nevoia să fim ajutaţi mai mult”

Preşedintele Niculai Moroşan a salutat cu entuziasm prezenţa a doi noi artişti participanţi la Anuala Artelor 2019 şi poate doi viitori membri ai filialei, Mariana Dragomirescu, aproape de 30 de ani îndrumătoarea Cercului de Pictură de la Palatul Copiilor  Suceava,  şi Mihai Nistor, absolvent al Facultăţii de Arte Vizuale şi Design, specializarea foto-video, implicat deja în mai multe proiecte artistice.  El a menţionat, de asemenea, ca „lucru bun”,  implicarea  autorităţilor Sucevei în lansarea a două publicaţii artistice, ultima urmând să fie pe 25 ianuarie, la Muzeul Bucovinei, respectiv lansarea albumului „Arta Memoriei”, de Traian Postolache.

„În alte judeţe, aceasta se întâmplă de mulţi ani. De exemplu, la Piatra Neamţ, în fiecare an primăria scoate un album de autor, alegând artişti contemporani sau dintre cei care au trecut în altă lume. Sperăm ca şi la noi lucrurile să meargă din ce în ce mai bine, iar noi să ne străduim să avem mai multe activităţi culturale. Nu suntem decât 26 artişti profesionişti membri în filială. Suntem puţini pentru oraşul pe care trebuie să-l reprezentăm şi poate de aceea simţim nevoia să fim ajutaţi mai mult” a completat Niculai Moroşan în discursul său. Dar a pomenit apoi cu evidentă amărăciune şi de „Colonia Pictorilor” de la Baia Mare (filială cu peste 130 de membri) şi de spaţiul lor expoziţional  în care de vreo 2 ani se vernisează expoziţii la care vin şi 400 de oameni, un complex impecabil la nivelul Cartierul Artelor de la Viena, în care Primăria Baia Mare a investit circa 4 milioane de euro.

„Pentru tot ceea ce ne transmit şi ne învaţă aceşti artişti ar trebui să fim recunoscători”

Dincolo de amărăciunea şi marile speranţe de viitor ale preşedintelui UAPR Suceava şi a membrilor afiliaţi, lucrările expuse de artiştii suceveni la Anuala Artelor 2019 nu au făcut nici de această dată derogare de la valoare. Talentul şi modul de exprimare  inedit al  fiecărui artist  în parte, indiferent de generaţia din care vine, a însemnat, iar şi iar, vindecare şi uitarea, pentru moment, a tuturor frustrărilor.

 A venit rândul criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Suceava, care a făcut ceea ce trebuia să facă un critic, a analizat, interpretat şi evaluat lucrările de pe simeze, punctând pentru fiecare esenţialul pe care l-a văzut în ele.

Poate prea lungă, poate prea doctă, poate prea sofisticată  recenzia  Deliei Leizeriuc pentru un simplu privitor şi iubitor de arte care oricum percepe ceea ce sufletul şi mintea lui vede într-o creaţie; mai importantă a părut aprecierea şi căldura pe care ea le are faţă de artiştii sucevenii şi munca lor valoroasă.

„Arta aduce o binemeritată evadare din lumea concretă, prin prisma  actului estetic, acela al contemplării până la contopire. Contemplarea artistică duce la naşterea, în privitor, a ceea ce este mai nobil în caracterul uman şi în cele din urmă la crearea spiritualităţii proprii. Pentru tot ceea ce ne transmit şi ne învaţă aceşti artişti prin devotamentul, pasiunea şi talentul lor, ar trebui să fim recunoscători şi haideţi să-i aplaudăm!” a încheiat ea.

I-am aplaudat laolaltă cu toţi invitaţii de la vernisaj,  am mai privit încă o dată pe simeze la fiecare lucrare şi în gând i-am răspuns criticului cu toată convingerea: „Da, sunt recunoscătoare”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: