De vorbă cu maestrul Ştefan Rusu, cel mai valoros luptător român din toate timpurile

Maestrul Ştefan Rusu este cel mai valoros luptător român din toate timpurile, fiind medaliat cu aur la Jocurile Olimpice din 1980, cu argint la JO din 1976 şi bronz la ediţia din 1984 de la Los Angeles. Acestora li se adaugă cinci titluri europene şi două mondiale, plus numeroase alte distincţii, toate acestea ducând la includerea sa în „Hall Of Fame”-ul luptelor mondiale, distincţie primită în 2016, la Rio de Janeiro!

România a fost reprezentată la Jocurile Olimpice de la Moscova de 20 de luptători. Dintre aceştia, patru au reuşit să câştige medalii. Ştefan Rusu, născut la 2 februarie 1956, la Rădăuţi, a reuşit să câştige chiar titlul olimpic la greco-romane, categoria 68 de kilograme. Palmaresul fostului luptător este impresionant: campion olimpic (1980), de două ori campion mondial (1978, 1982), de cinci ori campion european (1978, 1979, 1980, 1981, 1985), campion la Jocurile Mondiale Universitare (1981), campion balcanic (1975) şi campion naţional între 1975 şi 1987. Alături de aceste performanţe, a mai obţinut alte medalii la competiţiile europene şi mondiale, precum şi două la Jocurile Olimpice, argint în 1976 şi bronz în 1984. Ştefan avea 16 ani şi era considerat o tânără speranţă în momentul în care vedea, la televizor, Jocurile Olimpice de la München, din 1972. „Am fost impresionat de Nicolae Martinescu şi de Gheorghe Berceanu, care au câştigat aurul, iar apoi li s-a cântat imnul. I-am spus imediat tatălui meu că şi eu voi deveni campion olimpic”. În 1973 a fost cooptat în lotul olimpic, iar în 1976, la Montréal, a reuşit să câştige medalia de argint, după o finală teribilă cu sovieticul Suren Nalbandyan. Patru ani mai târziu, la Moscova, a reuşit să-şi îndeplinească visul, după ce a trecut în semifinale chiar de omul care îi smulsese aurul de la gât. Finala cu polonezul Andrzej Supron a părut a fi floare la ureche, deşi s-a impus greu, cu 1-0, şi o consideră cel mai dificil meci al carierei. „A fost medalia care m-a bucurat cel mai mult. Amintirea premierii a rămas foarte vie: eram pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, se cânta imnul României cu putere şi, după un val de fericire, m-am întristat. Atunci mi-am permis să-mi dau seama cât de dor îmi era de copiii mei pe care nu îi mai văzusem de şapte luni”, a povestit Ştefan Rusu. Pentru performanţa sa, a primit din partea statului român suma de 5.000 de lei şi o butelie. În acea perioadă era legitimat la CS Mobila Rădăuţi, acolo unde s-a întors de la Steaua. „M-am supărat pe Steaua fiindcă mi-au promis că îmi repartizează un apartament, dar antrenorul de atunci a făcut ca altcineva să ia apartamentul, iar eu primeam o garsonieră în Ferentari”, a explicat cel care a concurat până în 1990, când avea deja 34 de ani. Patru ani mai târziu, în 1984, la Los Angeles, obţinea şi bronzul mondial, dar promisiunea că la întoarcerea în ţară va primi un televizor color şi un frigider nu a mai fost onorată. „Mi s-a propus de mai multe ori să rămân în ţări vestice, nemţii mi-au oferit odată 60.000 de mărci în mână să rămân la ei. Erau bani mulţi atunci, dar eu nu concepeam să stau departe de familia mea. Când veneam de la concurs, de la aeroport mă duceam direct la gară, să ajung cât mai repede în Rădăuţi”, a dezvăluit Ştefan Rusu.

Succesele lui Rusu şi ale altor luptători din acea perioadă nu au venit întâmplător: „Din păcate, nu am mai reuşit să câştigăm medalii la lupte de la Olimpiada de la Barcelona, din 1992, când am smuls un bronz. În anii ’70- 80 dominam aceste întreceri la Campionatul Mondial sau la Jocurile Olimpice. Se investea însă în acest sport, exista cu adevărat interes. Mă gândesc doar la un singur lucru: în acea perioadă, la lotul olimpic de lupte erau 60 de sportivi, în timp ce acum sunt doar câţiva. Cine mai investeşte astăzi în acest sport? Aproape nimeni, toţi sunt interesaţi doar dacă au ceva de câştigat de pe urma acestui lucru”.

La 61 de ani, Ştefan Rusu arată extraordinar de bine. În fiecare dimineaţă se antrenează în sala de sport de la Rădăuţi, pune ghetele în picioare, intră pe saltea pentru a le arăta puştilor tainele sportului în care el a fost monarh absolut. „Dacă nu intru acolo cu ei pe saltea nu fac nimic. Nu pot sta pe margine să le explic doar din gură. Când mă încalţ cu ghetele parcă întineresc, mărturiseşte Maestrul.

Când vine vorba despre faptul că Federaţia Internaţională de Lupte l-a inclus în Hall of Fame, lui Ştefan Rusu îi dau lacrimile de emoţie. „Cu această ocazie am primit o plachetă superbă. Este cel mai preţios trofeu al meu. Am plâns când am revăzut imaginile cu mine şi toată lumea m-a aplaudat în clipa în care am urcat pe scenă. Am revăzut oameni pe care nu i-am mai văzut de peste 20 de ani. Unii se deplasau cu bastonul. Cutremurător…”, povesteşte marele sportiv.

Cu toate că a fost invitat în oraşul gazdă al Jocurilor Olimpice, chiar dacă a fost premiat de Federaţia Internaţională de Lupte, Ştefan Rusu a rămas cu un gust amar după Rio. „Aş fi vrut să fiu invitat la turneul de lupte. Eu zic că meritam. Să merg la ai noştri să-i încurajez. Dormeam şi pe jos în camera cuiva. Dar nimeni din delegaţia noastră nu a spus nimic. Asta e! Am susţinut băieţii, dar sufletul a fost plin de amărăciune”, a mai spus Ştefan Rusu. Ştefan Rusu cunoaşte modul în care reprezentanţii Federaţiei Internaţionale de Judo îşi respectă şi stimează campionii. Din acest motiv, el vrea să facă un gest incredibil. „Ştiu că în judo oamenii sunt foarte respectaţi. Campionii sunt trataţi regeşte. Sunt legende în adevăratul sens al cuvântului. Vreau să iau legătură cu domnul Cozmin Guşă, preşedintele Federaţiei Române de Judo, pentru a trece la acest sport. Nu ştiu toate regulile de judo, dar multe procedee sunt comune. Eu aş putea lucra pe partea de forţă. Pe acel puseu, foarte necesar atât luptătorilor, cât şi judokanilor. Cred că aş face treabă bună. Eu sunt în stare să stau în sala de antrenament şi 24 de ore, dacă e nevoie, iubesc antrenamentele. Plus că, să nu uităm, în zona Rădăuţiului, antrenorii de judo ar putea selecta o mulţime tinere talente. Sunt copii care muncesc în agricultură. Doar tehnica trebuie să o deprindă. Forţă au din belşug de la Dumnezeu”, a explicat Ştefan Rusu.

Acesta a mai spus: „Sunt ţigan ursar şi nu îmi este ruşine cu asta! Mama mea era ţigancă. Tata, român. Era lăutar. Cânta extraordinar. A încercat să mă determine să devin violonist. Nu a reuşit. Am avut aplecare însă spre percuţie. Când eram mic, la un bâlci, cântam la tobe şi din cauza oboselii m-a luat somnul. Atunci a venit un gherţoi la mine şi mi-a cârpit o pălmoacă: „Mama ta de ţâgan. Cântă f…i ceapa mă-tii”. Nu cred că e ruşine să spui din ce etnie faci parte. Dacă eşti un om corect şi îţi faci treaba, n-ar trebui să conteze din ce etnie faci parte. Mulţi sportivi sunt etnici rromi, dar nu vor să recunoască sau, mă rog, au ei un complex care-i opreşte să recunoască acest lucru”.

Ştefan Rusu a dezvăluit că în tinereţe i-au plăcut mult femeile. „Arătam bine, eram o atracţie pentru ele. Înainte de Jocurile Olimpice de la Moscova, am stat şapte luni în abstinenţă. Nu aveam altceva în minte decât medalia de aur la Olimpiadă. Existenţa mea se rezuma numai la titlul de campion olimpic. Mi-am îndeplinit visul”, spune cel care astăzi, în calitate de antrenor, vrea să scoată un nou campion olimpic. „Am copii talentaţi şi muncitori la Rădăuţi”. Maestrul mi-a povestit despre cei zece ani de muncă din Turcia şi despre cât de riguros a antrenat lotul olimpic de lupte greco-romane al acestei ţări. „Eram odată foarte bolnav şi un mare mahăr mi-a bătut la uşă şi m-a chemat. I-am spus că nu pot pentru că sunt gripat. S-a răstit la mine şi mi-a spus. Efendi, eşti bolnav la tine la România, aici te plătim, treci la treabă”.

Ştefan Rusu antrenează în momentul de faţă sportivii clubului Unirea Satu Mare, având regretul că nu a mai fost dorit la Rădăuţi. Cu toate acestea, multiplul campion antrenează şi luptătorii rădăuţeni, acolo unde îi dă o mână de ajutor fiului său, Florin Rusu, antrenorul echipei CSM Bucovina Rădăuţi. În fiecare luni, miercuri şi vineri, titratul campion antrenează micii luptători în sala de lupte care îi poartă numele, în speranţa că cineva îi va călca pe urme şi că Rădăuţiul va da din nou un campion de talie internaţională.

„Prima pereche de ghete de lupte am câştigat-o în urma unui concurs în care mi-am surclasat adversarul mult mai experimentat şi care a fost descălţat, la propriu, de către antrenorul său, şi pus să îmi dea mie ghetele. Primul dres de lupte l-am găsit într-un tomberon şi după ce l-am retuşat la un croitor, am dormit cu el sub cap, relatează multiplul campion.”

La numai 13 ani, Ştefan Rusu a fost convocat în premieră la lotul naţional al României. Pleca într-o seară geroasă de iarnă, fără haine groase, din gara Rădăuţi, spre a ajunge la Piatra Arsă, unde făcea cantonament lotul naţional al României de lupte greco-romane. Maestrul Gherasim, antrenorul lui de la Rădăuţi, i-a scris pe o bucată de hârtie în ce gări trebuie să coboare, la ce oră are trenuri şi unde trebuie să le schimbe. Viitoarea legendă a plecat la drum, ajungând mult după miezul nopţii la Piatra Arsă, îngheţat de frig, dar impresionând din start stafful tehnic de atunci, el însuşi descoperind ce înseamnă să ai condiţii excelente de cazare, masă şi antrenament.

După Revoluţia din 1989, imediat după încheierea activităţii competiţionale, Ştefan Rusu a activat ca antrenor în străinătate, în Turcia şi Germania, revenind în ţară în anul 2000, în momentul în care au început să se acorde rentele viagere foştilor campioni. „Îmi ajunsese cât am fost plecat, sosise timpul să mă întorc acasă, lângă familie. Pot spune că această rentă viageră este cel mai bun lucru care s-a făcut pentru marii sportivi în ţara noastră. Ne-a salvat. Eu, spre exemplu, la clubul CSM Rădăuţi, unde activez în prezent, ca voluntar, fiind concediat de la Clubul Sportiv Şcolar Bucovina Rădăuţi în 2016, imediat după sosirea din Brazilia de la Rio de Janeiro, am intrat în Hall of Fame. Fără renta viageră aş fi murit de foame”, a precizat Ştefan Rusu. De foarte multe ori, Maestrul îşi plăteşte din banii proprii deplasările la concursurile de lupte, fiind „tratat” cu indiferenţă de „finanţatori”.

 Ca urmare a notorietăţii sale, a şi fost invitat deja de către Comitetul Olimpic Sportiv Român pentru a face parte din delegaţia României la Jocurile olimpice de la Tokyo din 2020.

Maestrul ne spune cu amărăciune că, deşi este cetăţean de onoare al municipiului Rădăuţi şi cetăţean de onoare al judeţului Suceava, autorităţile, folosindu-se de numele său atunci când i-au oferit cu fast aceste distincţii, în realitate nu a beneficiat de niciun privilegiu pe care aceste „pompoase distincţii” i le-ar fi adus. Campionul îşi aminteşte că fostul primar Olărean îl scotea împreună cu băieţii pe care îi antrena la măturat frunza, „asta bineînţeles pentru că mă aprecia foarte mult”, mai spune domnia sa zâmbind ironic.

Închei prin a vă spune că acest „tezaur viu al sportului românesc” există numai pentru sport, mai exact pentru lupte greco-romane. De douăzeci de ani se zbate împreună cu băiatul său să ţină sus ştacheta sportului rădăuţean, mă refer la cel de mare performanţă, şi este lăsat să se descurce singur.

„La un moment dat fusese vorba în Consiliul Local Rădăuţi ca strada Constantin Dobrogeanu Gherea din oraş să devină strada Ştafen Rusu. Cineva însă foarte sus pus s-a opus cu vehemenţă. Nu m-a supărat faptul că nicio stradă din Rădăuţi nu-mi poartă numele, dar m-am amărât pentru că acel cineva s-a opus foarte tare acestui lucru desconsiderându-mă pe faţă”.

 Mă întreb ce ar face alte oraşe europene, şi nu mă refer la cele bananiere, dacă ar avea un asemenea „fiu”. Rădăuţiul i-a dat o săliţă pe care a aplicat o mică tăbliţă pe care stă scris cu litere de-o şchioapă: „Sala de lupte greco-romane Ştefan Rusu – Campion olimpic, mondial, european”. Nu realizezi că te afli în faţa sălii de lupte a multiplului campion decât la câţiva metri de aceasta. Dar nu-i nimic, aşa ştim noi bucovinenii să ne preţuim adevăratele valori ale patrimoniului universal.

 LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: