Accident grav la Brodina

> Un tânăr de 26 de ani a murit, iar altul de 24 de ani a fost rănit, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-un pârâu

 Un tânăr de 26 de ani a murit, duminică seara, iar altul de 24 de ani a fost rănit, în urma unui accident rutier produs la Brodina.

Potrivit ISU Suceava, autoturismul în care se aflau cei doi a ieşit în afara părţii carosabile în localitatea Brodina şi s-a răsturnat în pârâul cu acelaşi nume.

Potrivit cercetărilor polişiştilor, un autovehicul VW condus de un tânar de 26 ani din Brodina circula pe DJ 176 A pe raza localităţii Brodina din direcţia Izvoarele Sucevei către Brodina.

Pe fondul vitezei excesive acesta a pierdut controlul maşinii, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în albia pârâului Brodina.

Unul dintre tineri a fost găsit de echipele de salvatori încarcerat şi în stare de inconştienţă.

După ce a fost extrasă din maşină, persoana încarcerată, un tânăr de 26 de ani, a fost declarată decedată.

Cealălalt tânăr, în vârstă de 24 de ani, a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava şi transportat la spital. Acesta era conştient şi cooperant.

La accident au intervenit modulul SMURD de la Garda de Intervenţie Vicovu de Sus, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: