Candidatul independent la Preşedinţia României, Mircea Diaconu, a declarat la Suceava că a intrat în această competiţie pentru că încearcă să repună încrederea în români şi consideră că este important ca fiecare cetăţean, cât de puţin, să contribuie la o infuzie de nădejde.
„Încerc să fac o infuzie de nădejde, ca să nu spun de încredere pentru că încrederea e mai complicată, dar măcar nădejde. Să izbutim să găsim nădejde”, a spus Diaconu.
El a arătat că se vorbeşte de imaginea României, iar de regulă formularea e imaginea României în afară. „Eu propun imaginea despre noi înşine. Eu sunt speriat că s-a deteriorat imaginea despre noi înşine, imaginea despre noi, cum ai rămâne fără imunitate. Organismul nostru ca naţiune riscă să rămână fără imunitate”, a spus Mircea Diaconu.
El crede că este important ca fiecare să contribuie la această infuzie de nădejde.
„Să le punem la loc, nădejdea, speranţa în măsura în care vom înţelege la nivel de individ, de cetăţean, indiferent cine, ce, cum, că şi de noi depinde lucrul acesta”, a spus Diaconu adăugând că a constatat că mereu sunt alţii de vină.
„Pe oricine întrebi, vina e acolo. Dar şi la tine poate oboseala, sau neimplicarea, sau uitarea… Poate şi asta e o vină. Trebuie să izbutim să participăm toţi, cât de puţin, la ceva care ne trebuie tuturor. O infuzie de nădejde în această naţie poate produce minuni”, a spus Diaconu.
Întrebat dacă este persoana potrivită pentru a coagula naţiunea el a răspuns că nu ştie, dar că vrea să încerce.
El a arătat că s-a decis brusc să se implice după ce s-a uitat în jur şi nu a văzut pe nimeni interesat de a repune încrederea la locul ei.
„M-am uitat în jur şi, ca imagine, un obiect urât e în mijlocul camerei noastre dragi şi nu îl ridică nimeni, trec toţi pe lângă el. Li se pare că e normal. Nu mi se pare normal. Şi dacă am văzut că nimeni nu ridică lucrul ăla de acolo, asta e: vreau să ridic eu lucrul ăla, să-l pun la locul lui. În primul rând vreau să repun speranţa, nădejdea şi încrederea în noi”, a spus Diaconu.
El a subliniat că acestea nu se pot face prin lege, ci prin implicare.
„Sunt lucruri care nu se pot face prin lege. Faci o lege că de mâine să avem încredere, de mâine să avem curaj sau optimism. Nu cred că se poate lucrul acesta. Dar un preşedinte cald şi om, eu cred că poate”, a spus Mircea Diaconu.


























Comentarii