Legume-fructe

Încântaţi sunt orăşenii când, la vreme de vară (dar ce zic vară; la orice vreme!), mai ceva ca în Occident (chiar aşa: mai ceva!), se pot aproviziona chiar de la magazinele de pe lângă blocuri cu legume-fructe pe îndestulate şi la preţuri „de nimic” (bunăoară, când la noi kilul de cireşe era 15 lei, în vest era între 8-12 euro). Dacă nu le cumpără de acolo, le caută dincolo, la supermarket, ori şi mai încolo, la hipermarket. Iar dacă-s mofturoşi, le iau de la „ţăranii” din pieţele angro, adesea din similare surse primare. Dacă li se par tomatele cam tari, înseamnă că li s-au şubrezit dinţii. Sunt roşiile roşii? Sunt, parcă-s vopsite. Sunt caisele arătoase? Sunt, iar dacă n-au gust e fiindcă-s bune şi pentru diabetici… Odinioară, ţăranii, acei autentici ţărani de manual, arar se dezlipeau de glia lor ce făcea mai cu seamă grâu, popşoi şi barabule, spre a merge la târg pentru ardei şi gogoşari. După ce (doar unii) vor fi încercat să aclimatizeze în grădini soiuri alogene şi să le îngraşe cu prafuri, destui au prins ideea. Însă dacă faci parte din majoritatea rurală, e suficient să stai în bătătură şi să aştepţi pe după poartă să treacă pe drum, în halou de colb, maşina aia care se anunţă cu goarna, de parcă ar veni circul: Legumeee, fructeeee! De la Galaţi, Brăila şi Giurgiu sau din porturile respective. Şi e chiar mai ceva ca la oraş: cine-ţi aduce la oraş ardeii, vinetele şi harbujii la scara blocului?!