Din 2016, de la apariţia legii

Doar 79 din totalul de 357 de construcţii şcolare din judeţul Suceava sunt securizate la incendii

> „Procesul în sine, de obţinere de autorizaţii de securitate la incendii la unităţile şcolare din judeţ, este unul destul de lent”, a explicat col. Costică Gheaţă, şeful ISU, menţionând că nici controalele şi nici asistenţa tehnică de specialitate nu au dus la rezultate mai bune > „Trebuie să mărim ritmul demersurilor pentru autorizare, în aşa fel încât în septembrie, când ne facem bilanţul şcolilor neautorizate, să avem o cifră mult mai bună”, a spus prefectul Mirela Adomnicăi > În 2018, s-au solicitat şi obţinut 36 de autorizaţii de securitate la incendii, iar în 2019, până la această dată, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au fost înaintate şi soluţionate 15 dosare de autorizare

Ritmul depunerii dosarelor de autorizare pe linie de securitate la incendii a unităţilor de învăţământ din judeţul Suceava este unul dezamăgitor, în ciuda măsurilor luate pentru a stimula aceste demersuri. Din acest motiv, prefectul Mirela-Elena Adomnicăi a propus ieri, cu prilejul şedinţei Colegiului prefectural, ca, în zilele acestea, la intrarea în vacanţa şcolară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să organizeze o întâlnire cu primarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ în care încă nu s-au obţinut autorizarea din acest punct de vedere. Şeful instituţiilor desconcentrate în teritoriu crede că prelucrarea informaţiilor şi asistenţa tehnică din partea specialiştilor ar putea grăbi procedurile. „Astfel, această deschidere manifestată în ceea ce priveşte consultanţa acordată înainte de depunerea dosarelor de autorizare va avea loc în timp util, în aşa fel încât problemele care ar fi putut fi remediate anterior să nu fie o piedică pentru autorizarea ulterioară, când se vine efectiv cu documentaţia. De asemenea, trebuie – acolo unde mai putem – să mărim ritmul demersurilor pentru autorizare, în aşa fel încât în septembrie, când ne facem bilanţul şcolilor neautorizate, să avem o cifră mult mai mică”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu, Mirela Adomnicăi.

Col. Costică Gheaţă, inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a precizat ieri că autorizarea se face pe fiecare imobil şi nu pe întreaga unitate şcolară, documentele care trebuie depuse la ISU fiind prevăzute în HG nr. 571 din 2016. Potrivit şefului ISU, din punct de vedere statistic, în judeţul Suceava fac obiectul autorizării 357 de edificii sau construcţii din cadrul unităţilor de învăţământ. Din acest din urmă total, autorizaţie au obţinut doar 79, rămânând ca pentru diferenţa de 278 de imobile cu destinaţia respectivă să fie cerută autorizarea în perioada următoare. Pe de altă parte, Gheaţă a menţionat că nu fac obiectul autorizării 507 clădiri din judeţ, fiind vorba, în principal, despre imobile existente, dar la care nu s-a intervenit în ceea ce priveşte realizarea cu lucrări de reabilitare, modernizare sau de altfel, şi pentru care nu se impune autorizaţie de construire. În anul 2018, în judeţul Suceava s-au solicitat şi obţinut 36 de autorizaţii de securitate la incendii, iar în 2019, până la această dată, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au fost înaintate şi soluţionate 15 dosare de autorizare. „Raportat la numărul de construcţii care necesită autorizare, se observă o diferenţă destul de mare. Putem concluziona că procesul în sine, de obţinere de autorizaţii de securitate la incendii la unităţile şcolare, este unul destul de lent. Pentru noi este o prioritate şi am încercat să găsim toate formele de urgentare, plecând de la controale şi terminând cu asistenţă tehnică de specialitate”, a explicat col. Costică Gheaţă, şeful ISU, menţionând că o cauză a întârzierii este şi pierderea unor documente, „piese” obligatorii la dosar.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: