ISU Suceava a anunţat, ieri, că în urma numeroaselor avertizări de fenomene meteo periculoase, din ultima perioadă, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava s-a activat pe timpul valabilităţii acestora Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, cu reprezentanţi ai pompierilor militari, prefecturii, poliţiei, jandarmeriei şi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor.
De asemenea, prin Dispeceratul comun ISU – SAJ au fost informate imediat toate primăriile de pe raza judeţului cu privire la atenţionările emise.
În paralel, s-au pregătit tehnica şi mijloacele de intervenţie la nivelul fiecărei subunităţi de salvatori din judeţ, iar dacă va fi cazul, se va creşte şi capacitatea operaţională, pentru asigurarea misiunilor specifice.
Zonele critice din judeţ vor fi în permanent monitorizate de către comisii mixte constituite din pompieri militari, reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale şi lucrători S.G.A, se arată într-un comunicat al ISU Suceava. (N.B.)
Comentarii