> Suveranul Pontif a îndemnat la unitatea familiei şi ca tinerii să nu uite lucrurile frumoase şi preţioase pe care le-au învăţat în familie
Papa Francisc s-a rugat, sâmbătă seara, la Iaşi, la Icoana Maicii Domnului de la Basilica Minor din Cacica, în cadrul întâlnirii mariane cu tineretul şi cu familiile, îndemnând la unitatea familiei, pentru ca tinerii să nu-şi uite rădăcinile, dar şi pentru dreptul copiilor la viitor.
Suveranul Pontif a fost întâmpinat la Iaşi de peste 100.000 de credincioşi în piaţa din faţa Palatului Culturii, unde, pe scenă, a fost instalată icoana Maicii Domnului de la Cacica.
Episcopul de Iaşi Petru Gherghel i-a oferit în dar Papei un tablou cu icoana Maicii Domnului de la Cacica şi a salutat prezenţa în zona Moldovei a Suveranului Pontif.
Ulterior, au luat cuvântul câţiva tineri care au transmis că şi-au dorit ca această întâlnire să fie nu doar pentru tineri sau adulţi, ci pentru toţi, iar o familie cu 11 copii a arătat că s-a reunit pentru acest eveniment.
Papa Francisc a salutat mulţimea în limba română şi a arătat că împreună cu cei prezenţi simte căldura de a fi în familie, înconjuraţi de cei mici şi de cei mari.
„Papa se simte acasă între voi. Vă mulţumesc pentru călduroasa voastră primire şi pentru mărturiile pe care mi le-aţi dăruit” a spus Suveranul Pontif.
Papa a transmis un mesaj pentru copii, solicitând să se reafirme angajarea de a-i iubi pe copii cu aceeaşi iubire cu care i-a iubit Domnul şi a cerut celor prezenţi să se angajeze să le dăruiască dreptul la viitor.
„Aceasta este o moştenire frumoasă: să le dăm copiilor dreptul la viitor” a spus Papa Francisc.
Totodată, Sfântul Părinte s-a bucurat că la această întâlnire se află români din diferite regiuni şi de diferite tradiţii, precum şi din Moldova, inclusiv veniţi de dincolo de Prut, salutându-i şi pe credincioşii ceangăi, şi pe cei de limbă poloneză şi rusă.
„Duhul Sfânt ne convoacă pe toţi şi ne ajută să descoperim frumuseţea de a sta împreună, de a ne putea întâlni pentru a merge împreună. Fiecare cu limba sa şi cu tradiţia proprie, dar toţi fericiţi de a ne întâlni ca fraţii” a spus Papa.
Suveranul Pontif a recunoscut că este dificil să mergem împreună, „că este un dar pe care trebuie să-l cerem, o lucrare artizanală pe care suntem chemaţi să o săvârşim şi un dar frumos, totodată, pe care trebuie să-l transmitem”.
Papa Francisc a arătat că atunci când tinerii se întâlnesc cu bătrânii, acestora nu le mai este teamă să viseze ca ei să-şi poată construi viitorul, fără să uite de unde au plecat.
„Voi priviţi la viitor şi deschideţi ziua de mâine pentru fiii voştri, pentru nepoţii voştri, pentru poporul vostru, oferind ce-i mai bun din ceea ce aţi învăţat pe drumul vieţii voastre: ca ei să nu uite de unde au plecat. Oriunde vor merge, orice vor face, să nu-şi uite rădăcinile” a spus Papa Francisc.
El a transmis tinerilor să nu uite lucrurile frumoase şi preţioase pe care le-au învăţat în familie.
„Aceasta este înţelepciunea pe care o dobândeşti cu trecerea anilor: odată ce creşti, să nu uiţi de mama ta şi de bunica ta şi de acea credinţă simplă şi robustă care le caracteriza şi le dădea putere şi de acea perseverenţă pentru a merge mai departe, fără a se descuraja. Suntem invitaţi să mulţumim şi să reaprindem generozitatea, curajul şi credinţa autentică, fără interese, «făcută în casă», care trece neobservată, dar puţin câte puţin înfăptuieşte Împărăţia lui Dumnezeu” a mai spus Papa Francisc.
Suveranul Pontif a mai arătat că deşi credinţa „nu este cotată la bursă” şi nu se vinde, este un dar care menţine vie o certitudine profundă şi frumoasă: apartenenţa în calitate de fii şi de fii iubiţi de Dumnezeu.
„Cel rău divizează, dispersează, separă şi creează discordie, seamănă neîncredere. Vrea să trăim «distanţi» de ceilalţi şi de noi înşine. Duhul Sfânt, dimpotrivă, ne aminteşte că nu suntem fiinţe anonime, abstracte, fiinţe fără chip, fără istorie, fără identitate. Nu suntem fiinţe goale şi nici superficiale. Există o reţea spirituală foarte puternică care ne uneşte, ne «conectează», ne susţine şi care este mai puternică decât orice alt tip de conexiune. Sunt rădăcinile noastre: conştiinţa că aparţinem unii altora, că viaţa fiecăruia este ancorată în viaţa celorlalţi” a subliniat Papa Francisc care a adăugat că, aşa cum spunea Mihai Eminescu, „fiii tăi trăiască numai în frăţie ca a nopţii stele”.
„Pentru a merge împreună acolo unde eşti, să nu uiţi de ceea ce ai învăţat în familie. Nu uita rădăcinile tale” a spus Papa care şi-a amintit de profeţia unui eremit sfânt al acestor ţinuturi care a spus că sfârşitul lumii va fi atunci când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică atunci când nu va mai fi dragoste şi înţelegere creştinească între fraţi, între rude, între creştini şi între popoare.
Papa Francisc a recunoscut că sunt multe provocări care pot descuraja şi pot face ca oamenii să se închidă în ei înşişi şi că dificultăţile există şi sunt evidente, dar că aceasta nu poate să facă să se piardă din vedere că, dincolo de toate, credinţa dăruieşte cea mai mare dintre provocări: aceea că departe de a te închide sau de a te izola, credinţa face să germineze ce-i mai bun din fiecare.
Suveranul Pontif le-a cerut tinerilor să deschidă drumuri pentru a merge împreună şi pentru a duce mai departe acel vis care este profeţia: fără iubire şi fără Dumnezeu niciun om nu poate trăi pe pământ.
Totodată, Sfântul Părinte a arătat că nu doar prin cuvinte se transmite credinţa, ci şi cu gesturi, priviri, mângâieri ca acelea ale mamelor noastre, ale bunicilor noastre; cu gustul lucrurilor pe care le-am învăţat acasă, într-un mod simplu şi autentic.
„Acolo unde este mult zgomot, să ştim să ascultăm; unde este confuzie, să ştim să inspirăm armonie; unde totul se îmbracă în ambiguitate, să putem aduce claritate; unde este excluziune, să aducem împărtăşire; în mijlocul senzaţionalismului, în mijlocul mesajelor şi veştilor rapide, să avem grijă de integritatea celorlalţi; în mijlocul agresivităţii, să dăm precedenţă păcii; în mijlocul falsităţii, să aducem adevărul; în toate, în toate să privilegiem deschiderea drumurilor ce ne fac să simţim apartenenţa noastră ca fii şi ca fraţi” a spus Papa Francisc.
„România este «grădina Maicii Domnului» şi în această întâlnire am putut să-mi dau seama de aceasta, pentru că ea este Mamă care cultivă visurile fiilor, care le păzeşte speranţele, care aduce bucuria în casă. Este o Mamă duioasă şi concretă, care are grijă de noi. Voi sunteţi comunitatea vie şi înfloritoare, plină de speranţă, pe care o putem oferi Mamei. Ei, Mamei, să-i consacrăm viitorul tinerilor, al familiilor şi al Bisericii!” a încheiat Suveranul Pontif. (N.B.; Sursa foto: Vatican News)



























Comentarii