La Cernăuţi, în nordul Bucovinei, Anul Cărţii din România

Am trecut pe jos graniţa, împreună, toţi trei – „3” scria şi pe bileţelul pe care l-am primit la intrarea şi l-am predat la ieşirea din vamă – într-un viscol şi un ger scurt şi pătrunzător, de-abia ne-au ajuns cele 30 de minute petrecute la cafeneaua celei mai apropiate benzinării să alungăm senzaţia de frig depus ca o brumă pe oase. Urcat la Câmpulung Moldovenesc de la ora patru în tren, Suceava (cu răstimpul Cernăuţi cu tot) fiind doar o întrerupere pe biletul său până la Bucureşti, la aniversarea academicianului filosof Alexandru Surdu, Ion Filipciuc părea cel mai puţin atent la amănuntul temperaturii, bucuros, ca şi noi – drd. Elena Pintilei şi cu mine -, că suntem în nordul Bucovinei, că vom ajunge la timp la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, că ne vom revedea prietenii de acolo. Suntem îndatoraţi pentru acest drum nu numai invitaţiei lui Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, preşedintele Centrului, ci şi pentru mâna de ajutor întinsă solidar de av. Eugen Patraş, vicepreşedintele Centrului, şi de Gheorghe Gabriel Cărăbuş, managerul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava. Afişul şi nota din presa românească cernăuţeană anunţaseră cinci participanţi din judeţul Suceava, însă, din cauza unor probleme legate de sănătate, istoricii Mihai Iacobescu şi Daniel Hrenciuc au fost nevoiţi să renunţe în ultima clipă, spre regretul publicului numeros, care ne-a întâmpinat cu multă căldură. Regret completat cu glas tare de scriitorul Mircea Lutic cu un al şaselea nume, Nicolae Capricornul, cum i-a spus, cu alint, istoricului literar Nicolae Cârlan, alţi participanţi întrebându-ne de Florin Pintescu, precum şi de Gheorghe Gabriel Cărăbuş şi Alis Niculică, cunoscuţi şi îndrăgiţi de cernăuţeni.

Am menţionat publicul numeros, care făcea viu şi cald Centrul Român de pe fosta Iancu Flonor, azi Olga Kobileanska, cutreierată doar de spulberări de zăpadă, public ce a surprins-o plăcut chiar şi pe prietena noastră, Maria Toacă, de la ziarul cernăuţean „Zorile Bucovinei”, o altă surpriză frumoasă reprezentând pentru toţi prezenţa în rândurile sale a prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, a prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, directoarea Bibliotecii Universităţii sucevene, împreună cu patru din colegele sale, Stela Purici, Anişoara Budui, Adriana Gherasim şi Cristina Şutac, şi a universitarei sucevene Gina Puică, lector de limba română la Universitatea Naţională „Iuri Fedkovici” Cernăuţi.

Manifestarea, moderată cu o bună cunoaştere a autorilor de către Vasile Tărâţeanu, a fost dedicată în principal cărţilor Centenarului Marii Uniri, acestora alăturându-li-se şi alte câteva titluri, într-o primire emoţionantă, întâia după câte ştim de amploare, a anului 2019 ca An al Cărţii în România tocmai aici, la miazănoapte, pe pământul românesc înstrăinat, în care legi noi prigonesc limba maternă a fraţilor noştri separaţi de sârma ghimpată a Pactului Ribbentrop-Molotov. Invitat să vorbească despre volumul „Reflecţii privind România Mare (zămislire, evoluţie, prăbuşire)” de Mihai Iacobescu, Ştefan Purici, „pământeanu nostru”, cum a precizat cu afecţiune şi mândrie Vasile Tărâţeanu, i-a făcut un portret inspirat şi cuprinzător magistrului, istoricului bucovinean, menţionând şi ceea ce îl deosebeşte de mulţi istorici, pasiunea pentru cuvânt, pentru discurs, „cartea nu lipseşte de pe noptiera sa”, iar cărţii sale, „sufletul”, precum şi faptul că ideile istoricului în primă fază apar în colaborările pe care le semnează în ziarul „Crai nou” Suceava, „unul din cele mai echilibrate din peisajul publicisticii româneşti”, şi prin care intră în dialog cu cititorii. Primul coordonator de doctorate la Suceava, a mai spus prorectorul Ştefan Purici, Mihai Iacobescu a format peste 30 de doctori, mulţi cu lucrări consacrate istoriei Bucovinei. O altă intervenţie, şi aceasta caldă, plină de preţuire, i-a aparţinut Mariei Toacă, ziarista amintind şi de întrebarea pe care i-o adresa istoricului la fiecare întâlnire la Suceava, „Când mai veniţi prin Siberia noastră?”, prilej pentru Mircea Lutic să-şi exprime dezacordul cu acest supranume atribuit de Mihai Iacobescu nordului Bucovinei, iar pentru Maria Toacă să observe că de la publicarea volumului, autorul chiar nu a mai venit la Cernăuţi. Insistând asupra „Scrisorilor din Bucovina”, Maria Toacă a arătat că „scriind cu generozitate despre colegii săi, vedem ce potenţial ştiinţific şi cultural are Bucovina” şi a afirmat în încheiere că istoricul Mihai Iacobescu este „o prezenţă vie printre noi, chiar dacă nu e de faţă”.

După menţiunea obligatorie că fotografiile cele mai reuşite din aceste pagini aparţin prof. Nicolae Hauca şi înainte de a urma curgerea relatării după cursul manifestării, să mai spun că, atent şi prompt în formularea cu glas tare a propriilor puncte de vedere, Mircea Lutic, decanul de vârstă al scriitorilor români din Cernăuţi (al căror preşedinte, poetul Ilie Tudor Zegrea a fost de asemenea împiedicat de crivăţul zilei de 23 februarie 2019 şi de starea sănătăţii să ajungă la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”), a ţinut de la început să reamintească celor prezenţi corectitudinea sintagmei „Nordul Bucovinei”, satisfăcut că vorbind despre aceasta cu istoricul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, la sesiunea Academiei găzduită la Suceava de Muzeul Bucovinei, s-a bucurat de totalul acord al Domniei Sale.

Reîntorcându-mă însă la următoarea absenţă, regretul ei a fost intensificat de entuziasmul lui Dragoş Olaru (asociat de cercetători cu mina de aur pe care o reprezintă Arhivele din Cernăuţi) în evocarea istoricului Daniel Hrenciuc, nume pe coperta a circa 30 de cărţi axate în special pe istoria polonezilor, a comunităţilor etnice din România, titlul cu care s-a înscris între Cărţile Centenarului în Bucovina, „Familia Flondor versus destinul Bucovinei istorice”, fiind primit cu mare interes la Cernăuţi, dat fiind şi că ajunsese mai devreme aici. „Mi-a încredinţat 30 de volume, cerându-mi să le dau numai celor ce citesc, a povestit în continuare Dragoş Olaru. Ultimele le-am oferit lui Nicolae Costaş şi Ştefan Broască”. Privitor la „Familia Flondor…”, Dragoş Olar a apreciat utilizarea documentului de arhivă, „anexa excepţională” şi faptul că „probabil este singurul care vorbeşte mai puţin părtinitor despre lupta dintre Iancu Flondor şi Ion Nistor”. Şi Ştefan Broască s-a mărturisit cititor atent al cărţii lui Daniel Hrenciuc, „istoric harnic, prolific, foarte modest”, atras în special de istoria protagoniştilor Unirii. „La noi, Flondor este idealizat şi Nistor blamat, rădăuţenii îl susţin pe Nistor” a început Ştefan Broască un moment al manifestării care a animat puternic, cu sentimente diverse, sala întâlnirii de la Centrul „Eudoxiu Hurmuzachi”, acad. Alexandrina Cernov şi Mircea Lutic cu intervenţii din public, de la masa autorilor de cărţi anunţate în program şi a moderatorului – cu Vasile Tărâţeanu amintind victoria amplasării (prin grija lui Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava) a bustului de bronz al lui Iancu Flondor pe Aleea Făuritorilor Unirii de la Alba Iulia, geamănul celui realizat de sculptorul Virgil Scripcaru pentru Suceava, şi cu Ion Filipciuc în picioare, captivându-i pe participanţi cu amănunte care se cer luate în seamă, „Faptele contează!” („Citiţi jurnalul lui Liviu Rebreanu!”), încât Ştefan Broască a încheiat dezarmat: „Am înţeles că patimile după Nistor şi Flondor continuă!”

Invitându-l pe Ion Filipciuc să-şi prezinte cărţile pentru care a ajuns la Cernăuţi, Vasile Tărâţeanu şi-a exprimat mai întâi vechea preţuire pentru eminescolog, „Trăieşte în Câmpulung, aerul de acolo îi dă vigoare, energie, când în Polonia, când în Germania…”, de aceea cărţile sale sunt întotdeauna despre un altfel de Eminescu, iar Ion Filipciuc s-a declarat, cu umor, nevinovat, „Teodorescu şi Clement ( Dumitru Teodorescu, director, şi L.D. Clement, redactor-şef al cotidianului „Crai nou” Suceava) sunt de vină!”. Povestea a început cu sesizarea unui nume apărut greşit în ziar, Ion Antonescu la Suceava, în loc de Anton Ionescu, diriguitorii publicaţiei l-au îndemnat să dovedească eroarea şi de atunci i-au tot publicat articolele, bazate, fireşte, pe documente („umblu cu o drănguţă de aparat de fotografiat la mine!”), la care a ajuns călătorind până la Piteşti, la Arhivele Militare de acolo: „Am cerut 18 dosare despre Bucovina. Unul singur fusese citit!” Aducând mulţumiri Arhivelor din Cernăuţi, care de asemenea i-au furnizat valoroase documente – treptele de cremene ale drumului spre adevăr -, Ion Filipciuc a recunoscut că încă nu a ajuns să realizeze cartea dorită despre Anton Ionescu, fiindcă altele s-au cerut imperios editate sau scrise: „Câmpulungul în zorile Unirii” de Ioan Bileschi-Albescu şi Traian Roşu; „Generalul Iacob Zadik în Bucovina” de Ion Filipciuc şi „Temeiul Unirii Bucovinei cu Regatul României” de Ion Filipciuc, ultimele două apărute la Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung Moldovenesc, de Centenarul Marii Uniri, în 2018. Mircea Lutic, mereu cu o opinie, cu o impresie, s-a recunoscut fermecat: „Pe Ion Filipciuc poţi să-l asculţi o viaţă! (…) a vorbit cu mare respect faţă de istoria noastră. La noi oamenii obişnuiesc să idealizeze sau să hulească!” Dar aproape ca de fiecare dată şi cu rezerve, Mircea Lutic a mai spus că nu crede că Unirea Bucovinei cu România e un titlu reuşit, deoarece Bucovina a revenit firesc la sânul Mamei, şi că „nu pot să agreez antonimizarea bucovinean-regăţean”, cărora Ion Filipciuc le-a răspuns citând din documentele pe care le poartă cu sine, şi în memorie, nu numai în fotocopiile făcute cu „drănguţa”.

Om care iubeşte cărţile şi cu ochii, şi cu degetele, Vasile Tărâţeanu a răsfoit şi a anunţat cu încântare albumul dedicat de Elena Pintilei lui I. G. Sbiera, „I. G. Sbiera. Album de familie”, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2018, „o carte luxoasă”, graţie căreia „revenim şi la istoricul nostru, Mihai Iacobescu”, în ipostaza de prefaţator, dar, să adăugăm, şi de îndrumător de doctorat, revenind de asemenea şi la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, al cărei nume se găseşte pe frontispiciul albumului şi a cărui autoare, bibliograf, aparţine colectivului acestei prestigioase instituţii. Mulţumind pentru invitaţie, Elena Pintilei şi-a explicat bucuria lansării albumului în capitala istorică a Bucovinei: „I. G. Sbiera s-a născut la Horodnic de Jos, dar acasă i-a fost Cernăuţiul”, cu palatul Sbierenilor, cu strada care le purta numele încă din timpul vieţii sale. Reiterându-şi pledoaria pentru cunoaşterea acestui „artizan al Marii Uniri” şi prin cercetarea fotografiilor familiei sale, fotografii purtătoare de istorie, Elena Pintilei a stârnit curiozitatea participanţilor, cine să nu vrea să-i răsfoiască albumul?, şi a reaprins o discuţie mai veche asupra reluării demersului românilor cernăuţeni la Primăria Cernăuţi, pentru reîntoarcerea la vechea denumire a străzii care a purtat numele Sbiera, condiţionată, după câte am înţeles, de către oficialităţi de contribuţia petiţionarilor la amenajarea acesteia.

Mulţumind la rându-mi pentru invitaţia lansării şi la Cernăuţi a cărţii „Priveşte şi încearcă să vezi. Poveşti de călătorie”, apărută la Editura Muşatinii Suceava la începutul acestui an, am preferat câteva cuvinte în plus pentru volumul prin care am încercat, Maria Toacă şi cu mine, să omagiem Centenarul Reîntoarcerii Bucovinei la Ţara-Mamă, „Dulce-amar de Bucovina”, Editura Muşatinii, Suceava, 2018. Un volum de publicistică, reunind articole publicate în „Zorile Bucovinei” Cernăuţi şi „Crai nou” Suceava în ultimii ani în măsură să sugereze unitatea în sentimente omeneşti în limbă, în tradiţii şi aspiraţii culturale a acestui nord românesc, în ciuda despicării sale nemiloase de către o istorie la fel de nemiloasă. Cu mâinile noastre scriitoare întinse peste frontieră, Maria Toacă şi cu mine, am făcut, credem, tot ce a depins de noi pentru Unire astăzi. Solidaritatea şi prietenia întru cuvânt generată şi exprimată şi de acest volum împreună s-au bucurat, de altminteri, de aprecierea Fundaţiei Culturale a Bucovinei (preşedinte Vasile Rusu), „Dulce-amar de Bucovina” fiind încununată cu Premiul „Cărţile Centenarului”. Acelaşi premiu a fost acordat şi cărţii „Drumuri de dor prin ţara dragă” de Maria Toacă, apărută la Cernăuţi, această carte fiind motivul în plus pentru care am ţinut de fapt, mult de tot, să ajung la manifestarea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”.

Dar înainte de a împărtăşi cititorilor momentul dedicat „Drumurilor de dor…”, să le aşez din nou sub ochi impresionantul album „Cernăuţi. Arhitectură Europeană. Arhitectură Românească. 1860-1940”, tot o lucrare întregitoare prin coautori – Octavian Carabela şi Mihaela Criticos din Bucureşti, Aurelia Carpov din Chişinău, şi Irina Korotun şi Dragoş Olaru, din Cernăuţi -, Dragoş Olaru, „nu architect, ci doar tată de architect”, cum a spus moderatorul, fiind invitat să-l prezinte în numele tuturor. Dragoş Olaru şi-a amintit cu plăcere de participarea la o sesiune de comunicări organizată de Ordinul Arhitecţilor la Suceava, când Octavian Carabela i-a propus realizarea acestei lucrări, de colaborarea cu ceilalţi autori, de recenta sa lansare la Suceviţa şi, recunoscându-se copleşit de emoţii şi gânduri, i-a îndemnat pe cernăuţeni să şi-l procure şi să-l parcurgă, să-l studieze în intimitate. Aşa cum a făcut-o Ştefan Broască, care însă, atunci când a fost rugat să-şi reia concluziile, pentru a economisi din timpul alocat întâlnirii le-a propus doritorilor lectura integrală de pe internet a articolului său pe această temă, publicat şi la Suceava, şi la Cernăuţi.

Şi să nu trec peste semnalarea în ritm alert a unor cărţi a căror valoare reclamă pentru viitoare întâlniri un spaţiu mai generos de respiraţie. Este vorba mai întâi de primele două volume, cu primele două litere, A şi B, din „Dicţionarul martirilor români”, lucrare amplă, coordonată de cercetătorul Petru Hrior, care, împreună cu „Drumuri de dor prin ţara dragă” de Maria Toacă, a stârnit nu numai interesul colegilor de la ziarul „Crai nou”, cărora am avut misiunea să le încredinţez „Dicţionarul…” înainte de a ajunge la Biblioteca Bucovinei, ci şi pe cel al funcţionarului care ne-a făcut controlul la vama ucraineană, un om cu carte şi cu respect pentru ceea ce am ales să iau în bagajul sumar la reîntoarcerea în România. Apoi este vorba de volumul de poezii alese al lui Mircea Lutic, apărut în ucraineană, în traducerea regretatului Vitali Kolodii, „cu câteva poeme, a spus Mircea Lutic, care slujesc temeinic ideii noastre naţionale din Bucovina”, între care a ţinut să remarce „poemul despre limba maternă”, propunându-ne totodată pentru o poezie frumoasă, tradusă în mai multe limbi, imaginea unui heruvim cu tot atâtea aripi şi tot atâţia ochi cât numărul tălmăcirilor sale. Şi nu în ultimul rând, este vorba de „Antologia de documente, hotărâri, declaraţii, adresări, apeluri, telegrame, acte şi protocoale unioniste”, realizată de acad. Vasile Tărâţeanu şi apărută sub egida Academiei Române.

De asemenea, trebuie consemnată şi înmânarea a două diplome, o diplomă omagială lui Mircea Lutic de la Congresul Spiritualităţii Româneşti dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri la Alba Iulia pe 1 Decembrie 2018 şi una pentru premiul obţinut de condeiul literar al lui Edmond Neagoe la Festivalul Internaţional „Romeo şi Julieta la Mizil”. Poetul Edmond Neagoe, de data aceasta în ipostaza de ministru consilier la Consulatul General al României la Cernăuţi, a avut maxime aprecieri la adresa manifestării de la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” – considerând-o „un regal de literatură pornită din sufletul Bucovinei, al cărţii ce ne aduce adevărul şi ne arată că Bucovina este una şi aceeaşi în creaţia literară”.

În acest cadru în care şi aerul părea să izvorască din bătaia filelor de carte, s-a desfăşurat şi sărbătoarea Mariei Toacă, a cărţii sale de suflet, „Drumuri de dor prin ţara dragă”, distinsă, cum am menţionat, cu Premiul „Cărţile Centenarului” al Fundaţiei Culturale a Bucovinei, şi deschisă cu o emoţionantă precizare, „În Anul Centenarului UNIRII” dedic această carte nepoţeilor mei Veronica şi Teodor”. Este o carte cu totul aparte, cel puţin eu una nu am mai citit o astfel de poveste de călătorie prin România, spusă nu de un străin, cum există câteva, nu de un român din România, cum de asemenea mai sunt, ci de o româncă de pe pământul înstrăinat al României. Este o călătorie iniţiatică, împreună cu Maria, cu soţul ei, Tudor Andrieş, călătoreşte fiul lor, Iulian Andrieş, organizatorul periplului şi călăuză în acelaşi timp, călăuză care ştie drumul de urmat în teorie (teoria hărţilor şi a cărţilor) şi descoperă odată cu părinţii şi fetiţa sa, Veronica, o lume străveche şi nouă totodată. Sunt trei generaţii care ne colindă şi îşi colindă ţara, cu sufletul şi ochii pregătiţi să aleagă din toate faptul istoric de mândrie, frumuseţea locurilor şi bunătatea oamenilor. Condeiul înzestrat al Mariei Toacă, limba sa, limba română, plină de eleganţă exprimă nuanţat bogata gamă de sentimente cu care întâmpină, descoperă o Românie care îi farmecă şi-i va fermeca şi pe cititorii români din Ucraina, dar care ne farmecă la fel de mult şi pe noi, cititorii din România, poate uneori chiar mai mult decât pe prietenii, cunoscuţii, cititorii ei cernăuţeni. E o afirmaţie în plină cunoştinţă de cauză, fragmentele publicate în „Crai nou” au stârnit interesul multor cititori suceveni, le-au înviorat curiozitatea pentru propria ţară, le-au iscat interesul, dorinţa să vadă, să ajungă în aşezări în care nici nu au pus piciorul, la splendori de care nu o dată nici nu au auzit.

La lansarea acestei cărţi minunate, Maria i-a avut alături nu doar pe cei care au însoţit-o de-a lungul a peste o sută de pagini, alese din sutele care s-au adunat în ultimii ani, în memorie, în inimă, pe hârtie, dar şi pe cei care au aşteptat-o, i-au aşteptat acasă, ţinând-o caldă cu dragostea lor, nepoţelul mic, Teodor, Iulia lui Iulian, mama Iuliei, Veronica Hriţcu. Dar şi pe primii cititori ai cărţii sale, care au vorbit atât de frumos, cu atâta încântare, încât Maria Toacă, modestă şi tăcută de felul ei, niciodată un gazetar timid, de data aceasta scriitoare intimidată, părea să fi dorit să se întoarcă în liniştea cărţii. Călător de elită, care a ajuns şi în Caucaz, şi în Pamir, şi în atâtea alte zone ale pământului, Arcadie Moisei a mărturisit un simţământ trăit şi de Maria Toacă, ceea ce vezi cu ochii tăi este ceva ce nu-ţi poate fi dăruit de niciun aparat foto, s-a bucurat, la lectura „Drumurilor…”, să revadă locuri în care a ajuns şi să-şi însemne locuri în care ar vrea să ajungă, Praid, Târgu Jiu… „Publicistică de înaltă ţinută, exemplu pentru tinerii care scriu azi!”, a spus Vasile Bâcu, referindu-se nu numai la carte, la scrisul Mariei Toacă în general. Mircea Lutic: „A urcat pe cele mai înalte piscuri ca să vadă lumea, nu ca să o vadă lumea!” „Drumuri de dor prin ţara dragă”, a continuat, mărturiseşte mai mult o inimă de scriitor decât „România pitorească”, în care prevalează geograful. „Căldura adevăratei inimi româneşti!” Şi Nicolae Toma, redactor-şef la „Zorile Bucovinei”, ziarul românilor din Ucraina, a avut cuvinte de respect şi de preţuire pentru scrisul colegei sale de redacţie: „O felicit încă o dată şi aştept şi alte cărţi!” Iar Ştefan Broască, un condei critic ascuţit, exigent, s-a declarat vrăjit: „Nu pur şi simplu o carte de călătorii, ci de descoperiri spirituale! Scrie despre locuri emblematice, pe care le cunoaşte din operele scriitorilor români, dar e interesant cum descoperă, aduce o imagine inedită!”

Cu siguranţă, toate aceste aprecieri, laude, felicitări sincere, cu care de felul lor cernăuţenii, literaţi, jurnalişti, nu prea sunt darnici, au mişcat-o pe Maria, dar nu în măsura desăvârşită în care au emoţionat-o adânc, până la lacrima care limpezeşte vederea, îmbrăţişările şi florile nepoţilor, sărutarea afectuoasă şi sfioasă a Veronicăi şi a lui Teodor.

Graţie lor, graţie acestei sărbători a Mariei Toacă autoare, scriitoare – momentul cel mai cald şi mai luminos al sărbătorii Cărţilor de la Cernăuţi -, ne-am întors cu flori acasă, şi Elena Pintilei şi cu mine, stârnind cu generozitatea gingăşiei lor, după enigma cărţilor, al doilea rând de mirări la trecerea pe jos, prin viscol şi ger, a graniţei. Viscol şi ger mai uşor de înfruntat după cele peste trei ore petrecute la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi la temperatura ocrotitoare, din ce în ce mai rară, a bucuriei de suflet şi intelectuale!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: