Numărul cazurilor de viroză respiratorie, pneumonie şi gripă, în scădere

Numărul cazurilor de viroză respiratorie, pneumonie şi gripă raportate în perioada 4-10 februarie a fost în scădere în judeţul Suceava faţă de intervalul precedent cu aproape 1000 de cazuri.

Potrivit DSP Suceava, în perioada 4-10 februarie, în judeţ au fost raportate aproape 2949 de cazuri de viroză respiratorie, pneumonie şi gripă, cu aproape 1000 de cazuri mai puţine decât în săptămâna precedentă, când s-au raportat 3922 de cazuri de îmbolnăvire.

Astfel, în judeţ au fost raportate 17 cazuri de gripă diagnosticate clinic, îmbolnăvirile fiind înregistrate la grupa de vârstă 15-49 de ani cu opt cazuri, la grupa de vârstă 50-64 de ani cu şase cazuri şi la grupa de vârstă peste 65 de ani cu trei cazuri, pentru 16 pacienţi recomandându-se internarea în spital.

În intervalul 4-10 februarie, au mai fost raportate 2402 cazuri de infecţie acută a căilor respiratorii superioare, cu 55 de internări.

Din totalul cazurilor, 238 au fost la grupa de vârstă 0-1 an, 444 la grupa de vârstă 2-4 ani, alte 703 cazuri la grupa de vârstă 5-14 ani, 509 la grupa de vârstă 15-49 de ani, 276 la pacienţi din grupa de vârstă 50-64 de ani şi 206 la grupa de vârstă peste 65 de ani.

Alte 530 de cazuri de pneumonie s-au înregistrat în aceeaşi perioadă, cu 59 de internări, dintre care 39 la grupa de vârstă 0-1 ani, 71 de cazuri la grupa de vârstă 2-4 ani, 93 la grupa de vârstă 5-14 ani, 115 la grupa de vârstă 15-49 de ani, 107 cazuri la grupa de vârstă 50-64 de ani şi 105 cazuri la grupa de vârstă peste 65 de ani.

De menţionat este că, de la începutul sezonului rece 2018-2019, în judeţul nostru s-au înregistrat două cazuri de deces provocate de gripă, respectiv de pneumonie. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: