Peste 10 000 de persoane au luat parte ieri, în a treia zi de Crăciun, în municipiul Suceava, la Festivalul internaţional de obiceiuri de iarnă, la care au participat peste 1000 de urători din ţară, dar şi din Ucraina.
Ca în fiecare an, manifestarea a debutat cu parada măştilor şi a costumelor, pe artera principală a municipiului.
Parada, care a pornit din zona Staţiunii de Cercetări Agricole, a fost deschisă de buciumaşi, urători şi un plug tras de boi, fiind urmărită de numeroşi suceveni care se aflau pe marginea bulevardului principal.
În alai s-au regăsit grupuri de urători din toate vetrele folclorice ale judeţului, dar şi din judeţul Iaşi sau din Oprişeni şi Mihoreni, Ucraina.
Cetele de urători şi mascaţi au trecut prin faţa Palatului Administrativ, unde au fost întâmpinaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi de primarul Sucevei, Ion Lungu.
Un grup de urători însoţiţi de buciumaşi şi plug tras de boi a oprit în faţa Palatului Administrativ, unde au urat oficialităţile prezente, iar Gheorghe Flutur şi Ion Lungu le-au oferit colaci.
Spectacole au prezentat grupurile sosite din Ucraina, iar printre cetele de urători suceveni s-au aflat grupuri cu „plugul”, iar altele, însoţite de muzicanţi, au prezentat „dansul caprei” sau „jocul ursului”, dar şi „Malanca”, o formă de teatru popular cu tentă satirică, unde personajele sunt baba şi moşneagul, doctorul, popa, capra şi ciobanul, căiuţii, ursul, cerbul şi negustorul.
Între formaţiile prezente s-au numărat Plugul de la Humor, Malanca lui Ştefan de la Vicov, Urători din Moara, Dolhasca, Cerbul de la Scobinţi, din judeţul Iaşi, Alaiul de la Mileanca – Ucraina, Ceata de la Boroaia, Capra de la Mălini, Capra de la Ostra, Capra de la Vama, Cerbul de la Corlata, Irozii de la Sf. Ilie, Împăraţii de la Bosanci, Bungherii de la Vama, Irozii de la Stroieşti, Arnăuţii de la Drăguşeni, Căiuţi de la Hănţeşti, Căiuţii de la Zvoriştea, Căiuţii de la Botoşana, Urşii de la Ostra, Urşii de la Udeşti, Urşii de la Vadu Moldovei, Urşii de la Preuteşti, Caprele de la Fundu Moldovei, Caprele şi urşii de la Bilca, Urşii de la Volovăţ, Urşii de la Giurgeşti, Caprele de la Mălini, Căiuţii de la Calafindeşti, Caprele şi urşii de la Comăneşti, Ţurca de la Moara. (N.B.)





























Comentarii