Poeţii, care fac un legământ cu poezia, sunt oameni frumoşi la chip şi la suflet. Sunt oameni care iubesc, iar unul dintre ei chiar a mărturisit că a fost „condamnat la dragoste”. Acesta este, de fapt, titlul plachetei de versuri de poetul Dumitru Brăneanu, apărută la Editura „Ateneul scriitorilor”, Bacău, 2013. Pentru prima dată, în 2015, când l-am cunoscut pe Dumitru Brăneanu, care se afla într-o vizită la Liceul „Vasile Alecsandri” din Chişinău, cu Festivalul Internaţional „Primăvara Poeţilor”, organizat de Uniunea Scriitorilor din R. Moldova, am citit pe faţa Domniei Sale că iubirea mai este o stare perpetuă care renaşte ca o rugă: „Rodeşte-mă/ În bătaia inimii/ Să picur lumină/ Din geana/ Florii de cireş/ La umbra gândului/ Iar să fim întemeiere”.
Pe această implorare a iubirii s-a consolidat o prietenie între două instituţii culturale: poetul băcăuan, care este şi preşedintele Uniunii Scriitorilor, filiala Bacău, şi elevii liceului din Chişinău, care poartă cu respect numele lui Vasile Alecsandri. Aşa a început colaborarea a cărei intermediere o face reuniunea literară Alecsandriada, un minifestival care adună oameni de creaţie la baştina poetului.
A doua carte de versuri a lui Dumitru Brăneanu „Poeme pentru mai târziu”, apărută la Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, 2018, a adunat cei mai buni prieteni ai poeziei sale, dar şi prieteni apropiaţi sufletului său. Poeme de dragoste pentru mai târziu, dar ancorate în prezent, au fost deliciul unei lansări de carte la Biblioteca „Târgovişte” din Chişinău (director Liliana Juc). Amintind parcă de Junimea de cândva, tinerii cititori, liceeni de la „Alecsandri”, dar şi poeţii Nicolae Dabija, Dumitru Crudu, Nicolae Spătaru, Lidia Grosu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, Arcadie Suceveanu, au reaprins flacăra poeziei venită tot din Moldova, dar de pe celălalt mal al Prutului. Indiferent de punctul de pornire, spre ce zonă se îndreaptă, chit că tot românească se cheamă, poetul e tot mai reflexiv: „umblă buimac de nesomn/ vocabule lunecă prin gânduri – amante necenzurate – / foşnet de frunze prin consoane/ stări de vis, noduri şi semne/ un pat al lui Procust/ Poetul meştereşte”. Poate de aceea în meşteşugul poeziei sale, fraţii de condei au văzut în lirica lui D. Brăneanu o poezie a sufletului. Şi acest prilej de conjugare între cele două stări – poezie şi suflet – Nicolae Dabija, care, după cum mărturiseşte el însuşi, este lăsat de mama sa în grija poeziei, vede că meritul expresiei poetice este că „poezia lui Dumitru Brăneanu are sentiment, combustie, că tinerii de astăzi nu sunt mai fericiţi că au facebook, dar că îl pot citi pe Eminescu, Alecsandri, Bacovia sau Brăneanu”. Meritul poetului băcăuan „răstignit între credinţă şi păcat”, dar prezent în „lumina în care înot”, avea să spună Arcadie Suceveanu, este sublimul eminamente al liricii sale, pentru că e scrisă de o mână talentată. Poetul „cu ziua în braţe” „pe strunele amintirii”, „cu licărul dragostei în buzunarul de la încheietura inimii” „şi-a uitat vârsta” şi „a aruncat praf în ochii timpului”. Atunci când cuvintele devin biblice, „poezia e ca o sabie ascuţită, taie pentru a descoperi frumosul din alte lumi”, spunea poetul Dumitru Crudu, prezent la şedinţă. Şi tinerii alecsandrişti au venit cu o poezie învăţată, pe care unii au reuşit să o dramatizeze, alţii au etalat-o prin exegezele lor puerile de critic debutant. De exemplu, eleva clasei a XI, Daniela Agrici, găseşte în poezia „Elegie” similitudini fine între chipul iubitei, un simbol al feminităţii şi graţiei, şi „fiorul de azalee”. Sau aşa cum Valeria Toma, şi ea din a XI, vede lumina în poezia lui D. Brăneanu ca motiv fundamental, comparată cu viaţa care se „prăbuşeşte în amurg”. Poezia „Glasul”, altă elevă, Ana Rusu, o vede ca pe un minunat poem, autorul reuşind să transmită picături de nostalgie, acea nostalgie specifică toamnei, anotimpul în care pendulează dragostea şi dorul. Poate n-ar fi fost de ajuns prietenia şi respectul îndreptate poeziei şi poetului deopotrivă, dacă vocile masculine ale băieţilor Ion Stici şi Alexandru Nani n-ar fi dramatizat cele două poezii „Tu şi eu” şi „Suntem două toamne”, găsind câte o pereche de ochi strălucitori în Cătălina Corniţă şi Elena Potângă.
Despre „Luminoterapia GÂNDURI-lor din INIMA APEI” lui Dumitru Brăneanu a mai scris şi poeta Lidia Grosu în „Literatura şi Arta” de la Chişinău (redactor Nicolae Dabija), iar despre motivul credinţei – poeta şi traducătoarea Sabina Cojocaru.
Lansarea cărţii poetului, care mai crede în dragoste, a fost moderată de poeta şi publicista Victoria Fonari, convinsă că autorul cărţii „Poeme pentru mai târziu” este un poet liric spre clasic. Iar mărturisirea de credinţă a lui Dumitru Brăneanu vine să subscrie statutul său, precum că menirea poetului este de a găsi dragostea. Salvarea vine din ea, atât timp cât poezia mai adună sub cupola ei cititori şi admiratori de frumuseţi poetice.
SILVIA STRĂTILĂ
Chişinău
Comentarii