Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, la 4 ani de la deschiderea sediului central de la Târgovişte, a inaugurat sâmbătă, 24 noiembrie a.c., Sediul Zonal Suceava.
Sucevenii care au nevoie de rezolvarea unor cauze comerciale, dar şi alte litigii civile, pot apela şi la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat de la Suceava.
Printre avantajele pe care Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat le oferă justiţiabililor se numără celeritatea şi costurile reduse. Timpul de soluţionare a oricărei cauze este de cel mult 6 luni, dar sunt situaţii în care se poate da o decizie chiar după două sau trei săptămâni, dacă părţile ajung la o înţelegere. De asemenea, sunt avantajoase costurile reduse, confidenţialitatea şi flexibilitatea procedurii.
La festivitatea de deschidere a Sediului Zonal Suceava au fost prezenţi factori de decizie locali, parlamentari, membri ai unor organizaţii patronale, reprezentanţi ai unor instituţii sucevene, mediatori, avocaţi, auditori şi nu în ultimul rând arbitri şi membrii familiilor acestora.
Au luat cuvântul: Vlaicu Rodica – preşedintele Tribunalului, deputatul Emanoil Iuliu Havrici, Marius Vătavu – preşedintele Filialei Suceava a Confederaţiei Patronatul Român, Vasile Vargan – reprezentatul mediatorilor suceveni, Doina Iacoban – proiectantul Centrului de Afaceri Club Bucovina, Liana Elefterie – reprezentatul Sediului Zonal Constanţa al Tribunalului, Mihaela Ibănescu – reprezentatul arbitrilor din Sediului Zonal Suceava, Iulică Burticioiu – vicepreşedintele Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat.
„Noi venim în sprijinul justiţiabilului român, astfel încât să scurteze timpul de soluţionare a cauzelor, să plătească mai puţin şi să plece de aici cu certitudinea că hotărârea pe care a primit-o este una dreaptă. Acest sediu este cel de-al cincilea pe care noi îl inaugurăm şi urmează în proxima perioadă să deschidem şi în alte zone ale ţării, şi în Italia, la Roma” a declarat Rodica Vlaicu, preşedintele Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, cu ocazia inaugurării Sediului Zonal Suceava.
„Am dorit să deschidem acest sediu în Gura Humorului, în oraşul meu natal, pentru ca humorenii mei să poată apela la această procedură rapidă şi cu costuri reduse atunci când sunt implicaţi în dispute civile. Îmi doresc tot ce este mai bun pentru concetăţenii mei şi de aceea le recomand cu toată încrederea arbitrajul” a susţinut Mihaela Ibănescu, arbitru în cadrul Sediului Zonal Suceava.
„Sediul Zonal Suceava, pe lângă beneficiile pe care poate să le aducă justiţiabililor, poate să contribuie la dezvoltarea oraşului Gura Humorului, deoarece persoanele care vor veni să-şi soluţioneze litigiile în cadrul Tribunalului vor apela şi la serviciile hotelurilor, restaurantelor şi magazinelor din zonă” a arătat Iulică Burticioiu, vicepreşedintele Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat.
Premergător inaugurării Sediului Zonal Suceava, în data de 23 noiembrie a.c., Asociaţia de Arbitraj Instituţionalizat (pe lângă care funcţionează Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat) a semnat un protocol de colaborare cu Asociaţia Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava. Acest parteneriat are ca scop susţinerea reciprocă a intereselor celor două organizaţii, precum şi soluţionarea litigiilor în care sunt implicaţi membrii Asociaţiei Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava în cadrul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat.
Sediul Zonal Suceava al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat funcţionează în cadrul Centrului de Afaceri Club Bucovina, situat în Gura Humorului, bdul Bucovina nr. 174. (C.P.)





























Comentarii