Un bărbat în vârstă de 73 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care nu a oprit la semnalul poliţiştilor, a fost urmărit şi blocat în trafic la Vicovu de Jos.
Potrivit IPJ Suceava, marţi, 27 noiembrie a.c., în jurul orei 16, în timp ce acţiona pe DN 2E, din comuna Vicovu de Jos, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul cu numere provizorii de înmatriculare, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea. Motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, până pe raza oraşului Vicovu de Sus, unde a fost blocat.
„Conducătorul auto a fost identificat de poliţişti ca fiind un bărbat de 73 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc” a arătat IPJ Suceava.
Interogând bazele de date, poliţiştii au constatat că termenul de valabilitate al autorizaţiei provizorii de circulaţie este expirat din 25.11.2018.
Astfel, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, dosar ce va fi soluţionat procedural. (M.T.)
























Comentarii