Înţelepciunea ierarhului

În perioada 1996-2004, când am fost primar şi viceprimar al comunei Broşteni, am avut privilegiul să cunosc şi să stau de vorbă cu multe personalităţi din lumea politică şi nu numai… Dar niciuna nu m-a impresionat aşa de mult ca acea întâlnire cu ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Eram viceprimar, prin 1998-1999, şi am mers la reşedinţa de judeţ cu mai multe probleme, dintre care una expresă, de a rezolva o situaţie din parohia noastră, Broşteni. Am mers neanunţat, neştiind unde şi cu cine o să vorbesc. Am intrat la Arhiepiscopie, am ajuns la secretar, care mai să mă dea afară. Noroc că a apărut ÎPS Pimen şi, când i-am spus cine sunt şi ce vreau, m-a invitat în biroul arhiepiscopal.

După felul în care am fost primit, i-am adus la cunoştinţă chiriarhului situaţia din parohie, care s-a rezolvat în 2-3 minute. Dar ÎPS Pimen m-a „provocat” la discuţii pe mai multe teme, astfel că întrevederea s-a prelungit. Mi se părea că stau de vorbă cu un OM drag şi apropiat şi totodată cu un apostol de la începutul lumii: multă înţelepciune, clarviziune şi profunzime. Am ieşit din Palatul Arhiepiscopal învăluit de un sentiment sacru, înduhovnicit cu Duh Sfânt, iar afară toate mi se păreau mai frumoase şi strălucitoare.

Timpul a trecut şi biserica nouă din Lungeni, în hotar cu proprietatea mea, a fost gata la începutul anilor 2000, când eu eram primar, iar ÎPS Pimen a oficiat slujba de sfinţire. După slujbă, părintele paroh Negrea Mihai ne cheamă la gardul meu de hotar cu biserica, pe mine şi pe chiriarh.

– Preaînalte, primarul ista m-a ajutat la ridicarea sfântului locaş, de nici nu pot să-i trec pe dinainte. Numai un lucru nu vrea: să taie târşii de pe hrapă, să se vadă biserica din şoseaua naţională!

ÎPS Pimen a ascultat, s-a uitat în vale spre proprietatea mea, iar după un minut a răspuns:

– Părinte Mihai, domnul primar are dreptate. Dacă taie „târşii” de pe panta asta mare, s-ar putea ca biserica să o ia la vale până în livadă!

Eu eram în domeniu, lucrasem 33 de ani în exploatări forestiere şi cunoşteam rolul pădurii de protecţie, mai ales pe terenul acela cu pantă de peste 40 de grade. Şi mi-am dat seama încă odată – deşi nu mai era cazul – ce norocoşi suntem noi, sucevenii şi rădăuţenii, să avem un ierarh aşa de înţelept!

Au trecut 18 ani de atunci, iar ÎPS Pimen se află tot în fruntea obştii noastre de credincioşi ortodocşi, iar vorbele ÎPS Pimen s-au dovedit adevărate. Scurgerile de la fosa septică a Centrului Medico-Social Broşteni şi ploile din această vară au făcut ca terenul – la 5-6 m de biserică – să o ia la vale cu tot cu gardul meu şi al parohiei, pe locul unde nu erau plantaţi copaci. Cei 120-130 de arbori, din toate speciile, au protejat sfântul locaş. Chiar şi aşa ploile ne-au făcut destul necaz, venind în livadă câteva zeci de tone de pământ şi piatră.

Să-i mulţumim încă o dată lui Dumnezeu că avem la conducerea Arhiepiscopiei un ierarh cu o viziune şi o perspicacitate de excepţie în orice domeniu, dar mai întâi de toate un OM apropiat de popor şi iubitor de Patrie. Să ne rugăm permanent lui Dumnezeu să-i dea sănătate şi ani mulţi spre binele şi fericirea noastră!

ION GAVRIL, Broşteni;

Foto: VASILE LUNGU

P.S.: Din păcate, despre părintele Negrea Mihai nu putem să vorbim decât la trecut. Spun atât doar, că nici eu nu-i puteam trece prin faţă, datorită râvnei şi sârguinţei sfinţiei sale pentru construirea Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Lungeni: din zori şi până noaptea, bătând la multe uşi, la acea a primarului mai des.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l ducă în ceata drepţilor pe părintele Negrea Mihai, ctitor de biserici şi un preot deosebit!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI