25 Octombrie – Ziua Armatei României

> 74 de ani de la eliberarea completă a părţii de Nord-Vest a României

Alături de alte zile de semnificaţii majore – de ordin politic, militar şi cu încărcătură emoţională aparte – se înscrie şi ziua de 25 octombrie, ziua în care, cu 74 de ani în urmă, oştirea română, după lupte grele şi sacrificii dureroase, punea la locurile lor fireşti pietrele de hotar pe frontiera nord-vestică a ţării, aducând zorii libertăţii şi liniştea  în întreaga Transilvanie, pământ de leagăn şi de  perpetuă prezenţă şi aspiraţie românească. Atunci, la 25 octombrie 1944, un întreg popor şi o armată vitează anulau de facto sentinţa criminală dată la 30 august 1940, la Palatul Belvedere din capitala Austriei.

În istoria poporului român, ziua de 25 octombie reprezintă un prilej de comemorare şi omagiere solemnă a oştirii, instituţie principală, cu existenţă permanentă la români. Armata reprezintă instituţia fundamentală a statului român, factor de echilibru şi de stabilitate în societate, „sprijinul cel dintâi şi cel din urmă al unui neam”, aşa cum o definea Simion Mehedinţi.

Dintotdeauna, dar mai ales în vremuri de răstrişte şi de tranziţie, Armata a polarizat încrederea şi speranţele românilor, dovedindu-se la înălţimea aşteptărilor şi a năzuinţelor poporului român.

Nicolae Bălcescu, revoluţionarul de la 1848, afirma: „Ţara românilor de îşi va lua vreodată rangul ce i se cuvine între popoarele Europei, aceasta va fi datoare mai mult instituţiei ostăşeşti”. Profeţia revoluţionarului s-a dovedit în bună măsură, în perioade ce au urmat, armata având un rol esenţial în cucerirea independenţei de stat, în războiul din 1877 – 1878, în făurirea statului naţional unitar, în istoricul an 1918, în reîntregirea (chiar parţială) a României, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu teritoriile răpite de statele vecine, în tragicul an 1940.

Ziua de 25 octombrie semnifică lupta pentru integritatea teritorială a ţării, care constituie menirea de bază a Armatei Românei; este şi merită să fie ziua militarilor din armata activă şi din cea de rezervă, pentru că sintetizează cel mai bine raţiunea de a fi a unei armate: apărarea integrităţii şi suveranităţii naţionale sau refacerea lor prin forţa armelor.

Obligată să se retragă de la graniţă fără luptă în anul 1940, Armata Română nu s-a împăcat niciodată cu cedarea vreunei părţi din patrimoniul naţional, păstrându-şi speranţa în repunerea bornelor pe adevăratele graniţe ale României, speranţa fiind glăsuită de ostaşi în cântecul: „Dacă-am plecat, Ardealulule, din tine,/ Nu-i vina noastră, iarăşi vom veni./ N-am fost învinşi şi nu vom fi nici mâine,/ Când ceasul dezrobirii va veni”.

Pentru aceasta, România cu armata sa a intrat în război la 22 iunie 1941 şi a eliberat, până la 26 iulie, în cadrul Coaliţiei, Basarabia şi nordul Bucovinei.

Cursul evenimentelor politice şi militare a făcut însă ca Uniunea Sovietică să încorporeze din martie şi până în august 1944 Basarabia şi nordul Bucovinei. În acest context, după trecerea la 23 August 1944 de partea Naţiunilor Unite, Armata României, cu un efectiv de 265.000 de militari, alături de Armata Roşie, a acţionat în campania de eliberare a părţii de Nord-Vest a Ţării şi pentru anularea Dictatului de la Viena din anul 1940.

În patru ani de război, România a pierdut 850.000 de militari (morţi şi răniţi) şi a avut peste 330.000 de răniţi. Cele mai grele lupte s-au purtat în Ucraina, la Ovideopol, unde au pierit peste 11.000 de ostaşi; la Oarba pe Mureş au pierit 11.500 de ostaşi; pentru eliberarea Budapestei, circa 11.000 de ostaşi; în Slovacia au murit 10.000 de ostaşi. În Cimitirul eroilor români din localitatea Moţ, Cehia, îşi dorm somnul de veci mulţi eroi ai României. Dictatul de la Viena a smuls României 43.492 kmp, cu o populaţie de 2.667.000, timp de 4 ani.

La 25 octombrie evocăm cu respect sacrificiul şi faptele de eroism ale militarilor români, care şi-au făcut cu cinste şi onoare datoria faţă de ţară.

Acţiunile de luptă pentru eliberarea ultimei brazde a părţii de Vest a României aflate sub ocupaţia trupelor germano-hortiste se înscriu în partea finală a operaţiei ofensive duse de Armata a IV-a română, comandată de generalul Emanoil Lepoveanu. Eliberarea Ardealului ocupat s-a încheiat la 25 octombrie 1944, când militarii Diviziei 9 de Infanterie, din Corpul 2 Armată comandat de generalul Nicolae Dăscălescu, au eliberat ultima brazdă din glia străbună. Trupele române au ieşit către orele 9.30 pe linia de frontieră, în zona localităţii Urziceni, desăvârşindu-se astfel, prin forţa armelor, eliberarea teritoriului de Nord-Vest a României de sub ocupaţia hortisto-hitleristă. În dimineaţa zilei de 25 octombrie 1944, pe clădirea primăriei oraşului Carei flutura mândru drapelul tricolor al României; întregul popor avea să-l vadă cu ochii sufletului şi cu inimi bătând de emoţie. În acele momente înălţătoare ale triumfului, populaţia Ardealului strigase: „Vin ai noştri!”, sprijinind nemijlocit  armatele eliberatoare.

În urmărirea duşmanului, Armata Română, în cooperare cu Armata Sovietică, a trecut la 25 octombrie 1944 frontiera româno-ungară, continuând lupta pe teritoriul Ungariei, Cehoslovaciei şi a Austriei. Armata română şi-a adus contribuţia de preţ la înfrângerea definitivă a Germaniei naziste, acoperindu-se de o glorie nepieritoare.

La 25 Octombrie evocăm cu respect sacrificiul şi faptele de eroism ale militarilor români care şi-au făcut cu cinste datoria faţă de ţară. Ne aplecăm cu smerenie faţă de memoria celor peste 800.000 de ostaşi pe care armata română i-a pierdut în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ziua de 25 octombrie va rămâne mereu în memoria naţională prin simbolurile pe care le poartă. Cu toţii cinstim faptele de arme ale înaintaşilor, aducem recunoştinţa noastră veteranilor de război, omagiem memoria militarilor de toate gradele, care, în Revoluţia din decembrie 1989, au dovedit simţ civic, patriotism ardent, făcând sacrificii pentru viitorul poporului român, precum şi al militarilor români care şi-au dat viaţa în teatrele de operaţii în cadrul misiunilor desfăşurate sub egida NATO, ONU şi UE. Exprimăm înalta preţuire pentru Armata României, pentru militarii în rezervă şi în retragere, pentru toţi cei care au servit şi servesc cu credinţă şi onoare patria şi poporul român.

Flori pentru Armata României, gânduri de recunoştinţă pentru cei care cu 74 de ani în urmă au eliberat pentru totdeauna pământul sfânt al Ardealului de sub crunta stăpânire străină.

Flori pentru armata română de azi, care va zdrobi fără îndurare orice altă tentativă de ciuntire a teritoriului naţional, la care visează anumite forţe din exterior şi din interiorul ţării noastre.

Întotdeauna, în orice împrejurare, putem conta pe Armata României, care, spre cinstea ei, s-a găsit în momente grele alături de poporul în sânul căruia s-a născut.

Armata, ca simbol al statului român, va dura cât statul însuşi!

 General de Brigadă (r)

COJOCARU ZAHARIE, preşedintele Filialei Suceava a ANCMRR „Petru I Muşat”