(12.03.1864, Vicovu de Sus, districtul Rădăuţi – 30.09.1921, Bucureşti)
A fost fiul profesorului universitar cernăuţean Isidor Onciul, frate cu magistratul şi diplomatul Constantin Onciul, cu inginerul Tit Onciul şi cumnat cu Florea Lupul. Cursul primar l-a urmat la o şcoală din Cernăuţi, iar studiile secundare le-a obţinut la Colegiul Theresianum din Viena. A studiat dreptul la Cernăuţi şi în capitala Austriei. A făcut parte în timpul studiilor universitare din capitala Bucovinei din Societatea Academică „Junimea”, al cărei vicepreşedinte a fost în 1882, iar preşedinte – în 1884-1885. În 1886 şi-a luat la Viena doctoratul, a intrat în serviciul statului şi în scurt timp a obţinut rangul de secretar ministerial. În urma unui conflict, a fost mutat, ca prefect, la Brünn (Brno), în Moravia. Acolo a înfiinţat Societatea morăveană de asigurări, al cărei director a devenit, şi a editat, de la 1 mai 1902, publicaţia „Privitorul”, care între 1 ianuarie – 15 decembrie 1903 a fost tipărită la Cernăuţi, unde Aurel Onciul a revenit la rugămintea unor prieteni. Prin intermediul acestui ziar, Aurel Onciul, om energic, inteligent, doctor în drept şi economie, şi-a lansat doctrina lui politică. Adică el a fost promotorul noului curent politic în Bucovina ce şi-a găsit expresia în mişcarea ţărănistă democrată. În numărul din 31 ianuarie 1903 al „Privitorului” el şi-a anunţat intenţia de a înfiinţa Societatea politică „Unirea”. La 2 februarie 1903 a avut loc adunarea de constituire a acestei societăţi, care era de fapt un partid denumit Partidul Ţărănesc Democrat. Baza socială a acestuia o constituiau ţăranii, învăţătorii de la sate şi unii intelectuali. Programul partidului prevedea o nouă lege electorală, luarea în arendă de către ţărani a moşiilor Fondului Bisericesc, alte revendicări cu caracter social-politic. În districtele cu populaţie românească acest partid nu a avut aderenţă, datorită insuficienţei programului privitor la cauza naţională. Având sprijinul grupării politice ucrainene, în special al „rutenilor tineri”, s-a văzut nevoit să propovăduiască în activitatea sa abandonarea luptei naţionale în folosul unei pretinse lupte pentru dreptate socială.
În manevra sa politică el susţinea prezenţa de veacuri a ucrainenilor în Bucovina. Politica de alianţe cu „rutenii tineri” a fost cu totul defavorabilă cauzei naţionale româneşti. În activitatea sa de la începutul secolului XX, el a lansat o campanie înverşunată împotriva liderilor Partidului Poporal Naţional şi Partidului Conservator Român din Bucovina. Când a sa „Tovărăşie Ţărănească” s-a dizolvat, Aurel Onciul nu şi-a încetat activitatea politică. În 1905 s-a aflat printre membrii marcanţi ai Partidului Naţional Român, iar în 1908 – ai Partidului Creştin-Social Român din Bucovina. Lansând noul curent politic al „democraţilor”, el considera că a pus temelia Partidului Democrat Român, al cărui organ de presă era „Foaia Poporului”, pe care o edita. De fapt, PD n-a avut structura specifică activităţii partidelor.
La 13/26 aprilie 1914 el a înfiinţat Partidul Ţărănesc Român, activitatea căruia a încetat odată cu declanşarea Primului Război Mondial.
A mai fost dr. Aurel Onciul deputat dietal şi deputat în Parlamentul de la Viena.
În toamna anului 1918, când se hotăra viitorul neamului românesc din Bucovina, Aurel Onciul a trădat făţiş interesele româneşti, luând o atitudine iresponsabilă faţă de ideea unităţii naţional-statale şi a promovat o politică dăunătoare românilor bucovineni, care luptau să se întregească cu fraţii lor de-o limbă şi-o credinţă din celelalte provincii româneşti în cadrul unui stat naţional unitar. El nu s-a aflat printre semnatarii manifestului programatic „Ce vrem?”, elaborat de participanţii la întrunirea politică din casa medicului Isidor Bodea. A luat, însă, parte la consfătuirea din 15 octombrie 1918, ţinută în casa mareşalului Dietei Bucovinei Alexandru Hurmuzachi.
Aurel Onciul, deputat în Parlamentul de la Viena, a susţinut sus şi tare, de pe poziţii antinaţionale, că soluţia de compromis în situaţia creată consta în împărţirea Bucovinei între ucraineni şi români. Din acel moment tratativele fruntaşilor politici români cu Aurel Onciul au fost întrerupte. Deşi se afla în Cernăuţi, ca deputat român în Parlamentul de la Viena, el era dator să fie prezent la Adunarea Naţională din 27 octombrie 1918, în care s-a proclamat Constituanta Bucovinei. În lipsă a fost ales, totuşi, membru al Consiliului Naţional Român, calitate nemeritată de care în zilele următoare se va folosi cu abilitate. Neîmputernicit de CNR, cu de la sine putere, el a purces, în înţelegere cu prietenii săi ucraineni, la dezmembrarea Bucovinei. Preluând puterea de la contele Etzdorf, ultimul guvernator austriac al Bucovinei, împreună cu reprezentanţii partidelor ucrainene, Onciul s-a autointitulat „administrator al Moldovei de Sus”. În rezultat, s-au creat premizele creării unui condominium. În competenţa guvernului ucrainean şi a guvernului român intra administrarea teritoriului, bazată pe majoritatea relativă din comună, aşa precum fusese ea constatată la ultimul recensământ austriac al populaţiei din 1910. Aurel Onciul, care, de fapt, n-a creat niciun guvern român la Cernăuţi şi care a rămas izolat şi fără aderenţi, s-a grăbit să încheie un „tratat de alianţă” cu România. Întâlnindu-se la Suceava cu generalul Zadik, cu care a avut o întrevedere mai lungă, l-a rugat să mijlocească ca textul numitului tratat să ajungă la guvernul român de la Iaşi. Aflând că armata română avea ordin să treacă în Bucovina şi s-o ocupe în graniţele ei istorice, Onciul, foarte nervos, a declarat că trupele pe care generalul le avea în subordine nu aveau dreptul să treacă Siretul, că într-un asemenea caz s-ar încălca principiile wilsoniene.
De la Suceava a plecat cu trenul la Iaşi, dar acolo nu-l aştepta guvernul, aşa precum crezuse. Pe peronul gării din Iaşi s-a terminat cariera politică a „administratorului Moldovei de Sus”.
Autor de studii, bun cunoscător în materie financiară, un strălucit elector, om de o logică impecabilă şi de un neîntrecut talent oratoric, dar care a rămas un proaustriac consecvent, s-a stins din viaţă la Bucureşti la vârsta de 57 de ani, iar corpul său neînsufleţit a fost transportat la Cernăuţi.
Pentru „meritele” ce şi le-a dobândit în toamna anului 1918, autorităţile ucrainene l-au declarat drept cel mai „clarvăzător” personaj din cadrul Consiliului Naţional Român şi, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia adusă la „triumful adevărului istoric”, au dat unei străzi din centrul Cernăuţilor numele lui Aurel Onciul.
DUMITRU COVALCIUC
Comentarii