În urmă cu vreo zece ani, aflându-ne în SUA, la Seattle, trebuia să optăm între Hawaii, Alaska şi America de Sud; am ales Hawaii cu avionul, Alaska cu vaporul, dar din documentarea pentru America de Sud am rămas cu imaginea „celui mai sărac (onest, modest) preşedinte de ţară – din lume”.
Cel mai sărac preşedinte din lume a devenit celebru la nivel mondial datorită stilului său nonconformist; nu se sfia să spună exact ceea ce gândeşte, fiind recunoscut pentru discursurile sale anticonsumeriste. În 1992, la Summitul planetar de la Rio, a declarat că „am discutat toată ziua despre dezvoltarea durabilă pentru a scoate masele din sărăcie prin comerţ, educaţie, artă şi dezvoltarea producţiei de bunuri bazată nu pe obiecte de lux, scumpe, inaccesibile celor săraci”.
José Alberto Mujica Cordano s-a născut în 1935 într-o familie de fermieri. Tatăl său, Demetrio Mujica este de origine bască, iar mama, Lucy Cordano, este fiica unor emigranţi de origine italiană. S-a căsătorit cu politiciana Lucia Topolansky, vicepreşedintă a Uruguayului din 2017. José Mujica a fost împuşcat de şase ori în timpul cât făcea parte din mişcarea de guerilă Tupamaros.
Stă la ţară împreună cu soţia sa, „Prima Doamnă”, cresc animale, lucrează pământul, cultivă crizanteme, economisind 90% din indemnizaţia sa, echivalentul a 12.000 de dolari americani, bani pe care-i donează lunar; se descurcă cu 775 dolari, echivalentul unui salariu mediu lunar al unui uruguayan. În declaraţia de avere spunea că are un Volkswagen în valoare de 1.800 dolari şi bunurile soţiei sale constând în terenuri, tractoare şi o casă evaluată la 215.000 dolari; Prima Doamnă este în prezent senatoare.
Locuinţa lui Mujica nu este alimentată cu apă din sistemul centralizat, care nu există în zonă, preferând apa ce vine din pământ, iar drumul la ferma păzită doar de doi paznici şi de Manuela, o căţeluşă cu trei picioare, este cu pietriş. „Nu mă simt sărac, cum se zice despre mine; sunt oameni care muncesc din greu ca să ducă un stil de viaţă luxos, dorindu-şi să adune tot mai mult. Dacă nu ai multe bunuri materiale, nu trebuie să munceşti mult ca să le întreţii, încât îţi rămâne mult timp pentru tine. Poate par un bătrân excentric la cei 77 de ani, dar e vorba doar de o alegere personală. Mă declar un om împlinit şi experienţa din închisoare m-a ajutat să-mi dau seama ce contează cu adevărat în viaţă”. Concetăţenii îl apreciază pentru modestia sa; de la alegerile din 2009, când a fost ales preşedinte, popularitatea sa a scăzut pe fondul divergenţelor sale cu membrii guvernului.
BBC scrie povestea lui José Mujica, singurul preşedinte care a ales un stil atipic de viaţă pentru un preşedinte de ţară. Ideile sale anticonsumeriste şi de protejare a mediului natural, pacifismul său au fost agreate nu numai de cercurile de stânga, mai ales după discursul său la ONU din 2013; el continuă viaţa de fermier împreună cu soţia sa, Lucia Topolansky. Cu vremea, Mujica a renunţat la marxism-leninism, pledând pentru o stângă moderată şi un umanism postideologic şi în relaţii bune cu liderii de stânga din Venezuela, Bolivia, criticând devierile acestora.
José Alberto Mujica Cordano a contribuit la reglementări în legea avortului, legalizarea marijuanei, menţionarea pe pachetele de tutun fabricate de Philip Morris a pericolelor fumatului. A declarat că îşi doreşte să adopte 30 – 40 copii orfani pe care să-i educe împreună cu soţia sa. În alegerile legislative din 2014, ex-preşedintele a fost ales senator în cea mai mică ţară latino-americană (cu 3,5 milioane locuitori) situată sub Brazilia. În Uruguay, la Punta del Este, e un fel de Monaco sau un Las Vegas al Americii de Sud, unde-şi petrec vacanţele cei bogaţi. Pepe, cum îi spun prietenii şi admiratorii, a devenit un simbol al onestităţii în politică, primind numeroase distincţii din ţările vecine; sunt destui şi cei care-l urăsc pentru modelul pe care-l reprezintă, şi care nu convine ariviştilor şi mafioţilor.
José Mujica a fost membru şi lider al Mişcării de Eliberare Naţională Tupamaros, mişcare de gherila urbană, inspirată de gherila castristă din Cuba, intrând în conflict cu regimul de dictatură. După căderea dictaturii, Mujica s-a implicat în politică, devenind membru al Mişcării pentru Participare Populară, integrată în Larga coaliţie de stânga; deputat în 1994 şi senator din 1999, a devenit ministru al agriculturii.
Limba spaniolă e dominantă iar religia e creştină. Suprafaţa ţării sale este de 177.414 km pătraţi. Montevideo este capitala, situată în sud, la litoralul atlantic, ca şi Punta del Este. De reţinut că în ciuda unor dificultăţi economice cronice, în Uruguay funcţionează 3.000 km căi ferate, autostrada panamericană are 2.500 km, 1.250 km de transport fluvial. Capitala Montevideo e situată în sudul ţării, la ţărmul estuarului Rio de la Plata; un medic revine la 700 locuitori.
José Mujica afirma: „Nu sunt un preşedinte sărac. Săraci sunt oamenii care au nevoie de multe” reluându-l astfel pe filosoful grec Seneca (cca. 4 î.Hr. – 65 d.Hr.); eu sunt un preşedinte auster, a continuat preşedintele într-un interviu luat de jurnalista Christiane Amanpour de la CNN; fost membru în gherila marxistă, preşedintele Uruguayului îşi donează 97% din salariu unor societăţi de binefacere, conduce un Volkswagen din 1987, vinde flori împreună cu soţia sa în propria casă, o locuinţă modestă din Montevideo, pe care n-a schimbat-o pentru palatul prezidenţial.
José Mujica trăieşte asemenea majorităţii concetăţenilor pentru că majoritatea poporului a fost cea care l-a votat. Aşa îşi motivează el stilul de viaţă, adăugând că din punct de vedere moral nu are dreptul de a trăi ca o minoritate privilegiată din ţara sa. El declara „nu am nevoie de multe; trăiesc exact cum trăiam şi când nu eram preşedinte, în acelaşi cartier, în aceeaşi casă, în acelaşi fel ca fermier, conducând un tractor pe terenul de la marginea capitalei, al soţiei mele. Mulţi vor bani şi aceştia n-ar trebui să intre în politică. Este felul meu de a vedea lucrurile şi nu improvizez, nu fac marketing; aceasta este filosofia mea de viaţă”.
Mujica s-a întâlnit cu preşedintele SUA Barack Obama la Casa Albă. Întrebat de jurnalista Bianca Tănase cum este pentru un fost membru al gherilei marxiste de inspiraţie cubaneză, să păşească în interiorul locuinţei celui mai puternic om al Planetei, a răspuns că trebuie să accepte „această planetă”, chiar dacă nu e sigur că e de acord cu ea.
În 2013 Uruguay a devenit prima ţară care a legalizat producţia şi vânzarea canabisului, decizie lăudată şi criticată în acelaşi timp în întreaga lume. Mujica s-a explicat spunând că „nu extindem dependenţa de acest drog, dar rezolvăm problema în timp util pentru cei care luptă cu această dependenţă, suprimând treptat traficul de droguri, luând piaţa drogurilor din mâna traficanţilor, ceea ce ar aduce cca. 3 miliarde dolari la buget; când adaugi o aură de interzis la toată afacerea, stimulezi curiozitatea, mai ales a tinerilor, care ar găsi drogul în farmacii şi ar dispărea misterul marijuanei, lovind în dealerii de droguri”.
Ca fost fumător, Mujica spune că tutunul este un ucigaş care trebuie pus sub control, motiv pentru care gigantul tutunului, Philip Morris, a dat în judecată Uruguayul pentru legile sale antifumat. „Viaţa merită totul şi trebuie să luptăm pentru ea; să fii în viaţă e un miracol”, spunea Mujica după ce a stat în închisoare 14 ani în regim solitar, „de unul singur, într-o celulă, mai ales fără dreptul să citeşti ori să scrii”. Preşedintele adăuga că „nu există nimic mai rău ca singurătatea, după moarte; suntem fiinţe gregare, avem nevoie de societate pentru a trăi şi nu ne salvăm niciodată de unii singuri, ci numai împreună cu alţii”; sunt lucruri elementare ale vieţii, dar pe care deseori le uităm.
Nici întâlnirea cu şeful suprem al Rusiei, nu i-a schimbat filosofia de viaţă.
„Este important să trăieşti în conformitate cu modul în care gândeşti. Fii tu însuţi şi nu încerca să impui opiniile tale celorlalţi. Eu nu mă aştept ca alţii să trăiască la fel ca mine. Vreau să respect libertatea celorlalţi, dar în aceeaşi măsură vreau să îmi apăr libertatea mea. Şi asta vine odată cu puterea şi curajul de a spune ceea ce gândeşti, chiar dacă ceilalţi nu îţi împărtăşesc părerea.”
Relevarea acestor informaţii nu are vreo adresă precisă. Aceste rânduri fac parte din ultimul capitol al volumului „Înainte de a fi prea târziu”, sub titlul „Ecologia moralei”. Cartea urmează să fie tipărită îndată ce vom afla şi un sponsor generos, care cu siguranţă se va găsi, deoarece în volum ne referim la Ecologia în Bucovina, la istoricul ecologismului şi ecologiei în lume şi la noi, cu toate conexiunile posibile, ca informaţii despre trecut, prezent şi perspective.
În aceste condiţii, închei citându-i pe: G. Washington, care în discursul de rămas bun din 1797 spunea „Moralitatea e un izvor necesar al guvernării populare”, iar J.F. Kennedy: „să ne întrebăm nu ce face ţara pentru noi, ci mai ales ce facem noi pentru ea”.
În acelaşi sens, Oscar Wilde spunea că „moralitatea este pur şi simplu atitudinea pe care o adoptăm faţă de oamenii care nu ne plac”.
„Întotdeauna poţi să te ridici din nou.
Întotdeauna merită să începi ceva de la zero, chiar şi de o mie de ori, atâta timp cât încă trăieşti”, scrie memorabil José Mujica Cordano.
Dr. IOAN IEŢCU, membru al SSB
Comentarii