Ion Lungu a ajuns „defrişatorul Sucevei”

> În ultimii 14 ani Suceava a fost pur şi simplu defrişată fiind tăiaţi copacii care îi protejează pe suceveni de soare şi le oferă aerul curat necesar unei vieţi sănătoase >Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu şi Garda Forestieră sunt tăcute şi adormite!

Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Suceava, consilierul judeţean Dan Ioan Cuşnir, a criticat, miercuri, dur situaţia defrişărilor din municipiul Suceava, arătând că în cei 14 ani de când Ion Lungu este primar au fost fost tăiaţi foarte mulţi copaci care asigură protecţia sucevenilor de soare şi le oferă aerul curat necesar unei vieţi sănătoase.

„De 14 ani, Ion Lungu ne tot explică, nouă sucevenilor, ce lucruri frumoase şi ce proiecte minunate va implementa el în Suceava. Pentru că încă nu i-a ieşit mai nimic constructiv, ne permitem să îi aducem aminte ce a făcut, în realitate, în ultimii 14 ani de când «administrează» Suceava”, susţine liderul social-democrat sucevean.

El arată într-un comunicat că în anul 2004 Suceava era un oraş verde, plin de copaci, dar că în ultimii 14 ani Sucea-va a fost pur şi simplu defrişată.

„De exemplu, comparând imaginea de pe Google Maps Street View 2013 cu aceeaşi imagine fotografiată în 2018 se pot observa defrişări alarmante, pe o porţiune de doar 50 metri fiind tăiaţi 5 copaci. Acest fenomen poate fi observat în întreg oraşul. În ultimul timp, simţind că nu mai au timp la dispoziţie, Ion Lungu şi ai săi s-au apucat şi mai vârtos de defrişat Suceava. În luna iunie 2016 au tăiat 8 copaci înalţi, sănătoşi, frumoşi de pe strada Petru Rareş, în zona Autogară – Piaţa Mare, fără să ofere vreo explicaţie, fără să planteze altceva în loc. Nu s-au oprit aici, peste drum de Primărie au tăiat un alt copac înalt, frumos, sănătos care le mai ţinea umbră şahiştilor din Parcul Areni în zilele însorite. Defrişările în această zonă începuseră din 2017, când au tăiat un alt copac, înalt, sănătos peste drum de Parcul Şahiştilor”, arată Cuşnir.

El îl întreabă pe primarul Ion Lungu de ce are ură pe suceveni.

„Ion Lungu, degeaba le împarţi sucevenilor 5.000 de sarmale făcute la Cantina de Ajutor Social, dacă le tai copacii care îi protejează de soare şi le oferă aerul curat necesar unei vieţi sănătoase. Ştim că nu îţi pasă nici ţie, nici celor doi viceprimari pentru că niciunul dintre voi nu locuiţi în Suceava. Ştim că nu va pasă de suceveni! Ceea ce nu ştim este de unde aveţi atâta ură împotriva sucevenilor?”, mai arată Cuşnir.

Potrivit acestuia, Primăria Sucevei prezintă simptomele unei instituţii nefuncţionale, pentru că Departamentele responsabile din Primărie îi permit defrişatorului Ion Lungu să îşi facă de cap, ca şi cum Suceava ar fi o moşie de-a lui cu care face ce vrea.

„La fel de tăcute şi adormite par a fi şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu şi Garda Forestieră. Noi vom continua să facem «Totul pentru Suceava» şi să demascăm nepăsarea celor care conduc Suceava de 14 ani! Doar aşa ne vom îndeplini visul de a le reda sucevenilor mândria şi demnitatea!”, a conchis Cuşnir. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI