Adolescent teribilist – pericol public

Urmărit de poliţişti pe când dădea o tură cu prietenii cu maşina

> Pentru prinderea acestuia au fost trase şi trei focuri de armă

Ceasurile indicau sâmbătă dimineaţă ora 04.20, în timp ce un echipaj de poliţie ce acţiona pe str. Calea Cernăuţi, din oraşul Vicovu de Sus, a efectuat semnalul regulamentar de oprire, având în funcţiune semnalele luminoase şi acustice ale autospecialei de poliţie, unui autoturism înmatriculat în străinătate. Şoferul maşinii vizate nu s-a conformat însă şi astfel s-a dat startul unei urmăriri pe drumurile publice, pe o distanţă de circa 5 km, până în comuna Straja. Aici, într-o curbă, tânărul de la volanul autovehiculului urmărit a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, maşina a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit de gardul unui imobil situat pe marginea arterei rutiere. „După impact, din autoturism au coborât trei tineri care au încercat să fugă, fiind urmăriţi de poliţişti, faţă de conducătorul auto procedându-se la efectuarea somaţiei legale şi executarea a trei focuri de armă în plan vertical” după cum ne-a declarat comisar-şef Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava. După ce şoferul a fost imobilizat s-a reuşit identificarea lui în persoana unui adolescent în vârstă de 17 ani, din comuna Ulma. Tânărul emana şi halenă alcoolică, dar a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Autovehiculul implicat în evenimentele rutiere a fost ridicat de la faţa locului şi indisponibilizat la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor, identificarea pasagerilor, a deţinătorului legal şi stabilirea situaţiei vehiculului. În plus, faţă de adolescentul de la volan s-a întocmit un dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI