Trăim o epocă în care există cel mai mare număr de credincioşi cu preocupări reale pentru viaţa duhovnicească. Asistăm la cea mai mare densitate de evenimente cu încărcătură religioasă. Biserica este cel mai mare şi puternic sprijin trupesc şi sufletesc al românilor, este cea mai importantă organizaţie care prestează servicii sociale, este actorul non-guvernamental numărul unu în ajutorarea românilor aflaţi în nevoi: copii şi bătrâni, săraci ori bolnavi, femei sau bărbaţi. Iar duhovnicul este preţuit şi iubit pentru darul de a fi de folos celor pe care îi slujeşte, pentru că darul acestuia nu este un motiv de mândrie, ci prilej de omenie. Suntem ţara în care credinţa e neclintită şi în care, după Rusia, există cele mai multe mănăstiri, cei mai mulţi monahi. În viaţa oricărui om se produce, mai devreme sau mai târziu, un salt al credinţei, în fiecare există dorul după Dumnezeu, chiar dacă nu şi-l manifestă, în ciuda timpurilor de tranziţie prelungită. Despre un astfel de om al credinţei, al dorului după Dumnezeu voi vorbi în continuare.
Este vorba de Elena Chiraş – simbol al tuturor huţulilor din comuna Brodina – km 15. Elena a moştenit o gospodărie cu destul de mult teren. Este văduvă, iar unicul copil al ei este plecat în Banat cu serviciul. Se descurcă singură. Este rezistentă, credincioasă, harnică, mândră de gospodăria ei pentru care munceşte până la epuizare. Nu numai Elena Chiraş, ci toată comunitatea huţulă ţine toate posturile anului, se spovedesc, se împărtăşesc, umblă la biserică, unde îşi limpezesc gândurile, se liniştesc, se simt bine şi chiar găsesc soluţii la ce-i frământă. Toate grijile şi durerile dispar în timpul Sfintei Liturghii ca prin miracol şi simţi deodată că iubeşti pe toată lumea.
Primenind speranţele, Elena Chiraş a trecut şi la fapte, căci oricâte gânduri şi vorbe frumoase am avea, ele îşi pierd valoarea fără fapte care să le confirme. Aşa că ea a trecut la fapte: în apropierea gospodăriei sale a construit o capeliţă cu tot ce-i necesar şi, sâmbătă, pe data de 2 iunie, de ziua Sf. Mare mc. Ioan cel Nou de la Suceava, preoţii Vasile Stoica din Brodina-Sadău şi Mihai Voloşciuc din Rădăuţi au săvârşit slujba de sfinţire a acestui locaş. La slujba de sfinţire a participat un număr destul de mare de enoriaşi, printre care ar fi demn de pomenit numele lor: Iaseniuc Vladimir, Moisa Silvia, Hudema Pavel, Hudema Petru, Ţega Ioan, Soba Nicolae, Hnatiuc Filaret, Hnatiuc Ştefan, Tărâţă Gheorghe, Ţega Elena, Tărâţă Natalia, Hacman Viorica, Vereha Elisabeta, Hnatiuc Parasca, Dragoş Paraschiva, Gheorghi Mihai şi Artemizia, Brumă Jan cu familia. Slujba de sfinţire a fost asemănătoare celei de biserică. Enoriaşii au dat pomelnice, au împărţit pomeni pentru cei săvârşiţi din lumea aceasta. În cuvântarea preotului Volosciuc s-a desprins faptul că e mai mare bucurie de a da, decât a lua; învăţătura cum să răspunzi urii cu iubire, răului cu bine, urâtului cu frumosul. De la aceşti părinţi ai bisericii am învăţat să nu vorbim cu gânduri rele, să le ignorăm, să nu le facem loc în inimile noastre. Ei au mai spus că nimeni nu este obligat să te iubească, dar tu eşti obligat să dai dragoste. Dacă vom pricepe asta suntem salvaţi. Ne păstrăm mereu senini, în stare de a vorbi cu Dumnezeu şi de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Astfel nu mai ai mândria minţii. Eşti bun, blând, permanent bucuros, fără temeri, simţind o uşurare, o eliberare şi o bucurie interioară teribilă. Cu toţii ne-am simţit atât de bine, încât nu ne venea să plecăm din acel loc. În numele tuturor celor prezenţi aducem mulţumiri pentru acest gest creştinesc. (ARTEMIZIA GHEORGHI, Brodina)
Comentarii