Dacă leul s-a apreciat faţă de principalele valute, dolarul şi francul elveţian pierzând mai mult de doi bani, în schimb dobânzile interbancare au atins noi maxime ale ultimilor aproape patru ani.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se stabileşte nivelul ratelor la creditele de consum cu dobânda variabilă, cum sunt cele de nevoi personale, a crescut la 2,87%, iar cel la şase luni, utilizat la calculele pentru creditele ipotecare, a urcat la 2,98%.
La rândul lor, indicii la nouă şi 12 luni au crescut la 3,03%, respectiv la 3,08%. Evoluţia se datorează reducerii lichidităţii din piaţa monetară, dar şi majorării inflaţiei, care s-a situat în aprilie la 5,2%, în timp ce ţinta BNR se situează la 3,8%.
Cursul euro a scăzut de la 4,6531 la 4,6513, în contextul în care şi celelalte monede din regiune aveau o evoluţie asemănătoare. Piaţa s-a deschis la 4,653 lei, transferurile efectuându-se între 4,65 şi 4,655 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,653 lei.
Media dolarului american a scăzut de la 3,9770 la 3,8535 lei iar cotaţiile au coborât la 3,95 – 3,972 lei, după ce în urmă cu o săptămână crescuseră până la 4,031 lei.
Moneda elveţiană se deprecia pe pieţele internaţionale la 1,153 – 1,164 franci/euro, astfel că media ei a alunecat consistent, de la 4,0334 la 4,0075 lei.
În regiune, moneda poloneză se aprecia faţă de euro la 4,273 – 4,285 zloţi iar cea maghiară stagna la 318,4 – 319,1 forinţi.
Perechea euro/dolar urca la 1,1713 – 1,1780 dolari, investitorii anticipând pentru jumătatea săptămânii viitoare un anunţ privind încheierea de către BCE a programului de susţinere a economiei din zona euro, ce se ridică în acest moment la 30 miliarde euro/lună, care ar putea fi urmat de trecerea la majorarea dobânzii-cheie.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut de la 7.629,53 dolari, marţi seară, la 7.624,22 dolari, ieri la prânz.
























Comentarii