Ambasadorul Marii Britanii:

Foarte mulţi suceveni locuiesc, muncesc, studiază în Marea Britanie şi sunt absolut bineveniţi

Acordul negociat cu Comisia Europeană le dă o anumită siguranţă

 Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a declarat recent, la Suceava, că foarte mulţi suceveni locuiesc, muncesc sau studiază în Marea Britanie şi că aceştia sunt bineveniţi, subliniind că acordul recent negociat în cadrul Brexit de Comisia Europeană cu Guvernul Marii Britanii le dă o anumită siguranţă acestora.

Brummell a spus că este o mare plăcere pentru el să viziteze Bucovina, fiind a doua oară când vine în zonă după ce a mai fost, în urmă cu 4 ani, într-o scurtă vizită când a văzut mănăstirile Voroneţ şi Putna.

„Acum a fost o mare oportunitate pentru mine să fac o vizită mai aprofundată. Sunt foarte fericit să fiu aici pentru că legăturile între judeţul Suceava, Bucovina şi Marea Britanie sunt foarte adânci şi prietenoase” a spus diplomatul britanic.

El a adăugat că sunt foarte multe contacte de natură comercială, dar consideră că cel mai important contact este cel de natură personală.

„Ştiu că foarte mulţi cetăţeni din Suceava locuiesc, muncesc, studiază în Marea Britanie şi sunt absolut bineveniţi. Sunt foarte fericit că mai mulţi studenţi români aleg să studieze în Marea Britanie, pentru că avem universităţi foarte bune. Cred că astfel de contacte dezvoltă legăturile între regiunea Bucovinei şi Marea Britanie” a spus Brummell.

El a menţionat că a discutat cu preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, şi cu primarul Sucevei, Ion Lungu, despre efectul Brexit pentru suceveni.

„Domnul preşedinte a subliniat că la zborul dintre Suceava şi Londra – Luton cererea este foarte mare, şi că 96% din locuri sunt pline. Am discutat efectul Brexit şi am subliniat că, chiar dacă ieşim din UE, nu ieşim din Europa. Vrem să construim şi dezvoltăm legăturile şi mai bine şi mai frumos” a spus Brummell.

El a subliniat că românii fac lucrurile foarte bine în Marea Britanie, în diverse profesii, de la medicină până la construcţii şi sunt absolut bineveniţi.

„Drepturile cetăţenilor Uniunii Europene în Marea Britanie şi drepturile cetăţenilor britanici în România au fost unul dintre aspectele cele mai importante în negocierile privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi sunt foarte fericit că a fost un acord între Comisia Europeană şi Guvernul din Marea Britanie, acceptat de toate statele din Uniunea Europeană, privind acest drepturi. În ceea ce priveşte cetăţenii români din Marea Britanie înseamnă că cei care au locuit 4 ani în Marea Britanie pot să ceară «settled status», care înseamnă, mai mult sau mai puţin, aceleaşi drepturi pe care le au cei care nu au împlinit 5 ani când ieşim din UE şi o să aibă dreptul să rămână la noi până împlinesc cinci ani şi pot aplica pentru «settled status». Ştiu că nimic nu este garantat într-o negociere, dar cred că este un acord bun, care dă o anumită siguranţă pentru cetăţenii români din Marea Britanie” a spus Brummell.

„Sunt mii de medici şi asistenţi medicali în sectorul naţional de sănătate în Marea Britanie, în sectorul construcţiilor – cetăţenii români au ajutat la construcţia pentru Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra –, în sectorul ospitalităţii sunt foarte mulţi români, dar şi în sectoare mai puţin cunoscute, cum e culegerea de fructe. Pentru mine este foarte pozitiv că cei mai mulţi studenţi români aleg să continue studii în Marea Britanie. Avem în jur de 10.000 de studenţi români care fac un curs universitar în Marea Britanie. Este (un număr – n.red.) în creştere în fiecare an şi cred că este o alegere foarte bună, pentru că Marea Britanie are unele dintre cele mai bune universităţi din lume” a spus Brummell. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI