Şedinţa Consiliului Profesoral al Liceului „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, desfăşurată joi, a avut pe ordinea de zi un punct inedit: consumarea în acest cadru a festivităţii de acordare a burselor anuale „Prozator Ioan T. Lazăr”, de data aceasta primind-o doi elevi, prin înjumătăţirea sumei acordate de scriitorul putnean. Reamintim că Ioan T. Lazăr, fost elev al liceului vicovean, s-a oferit de exemplu pentru alţi oameni cu bani, care să jertfească o sumă menită să sprijine material elevi foarte buni la învăţătură, dar cu părinţi cu posibilităţi materiale reduse.
Prima beneficiară a bursei „Prozator Ioan T. Lazăr” a fost eleva Simona Reuţ astăzi studentă.
De data aceasta, susţinuţi de anchete şcolare realizate de primăria oraşului, au fost propuşi pentru câte o bursă de 500 euro Tărâţă Iulia Cristina, din cl. a XII-a, profil umanistic, şi Schipor Andrei Constantin, din cl. a IX-a, matematică-informatică.
Manifestarea, la care au participat şi scriitorii Emil Ianuş şi Ion Prelipceanu, a fost pigmentată de un dialog… epigramistic între naş (de cununie) – avocatul Ianuş şi fin – Ioan T. Lazăr, pe tema zilei, Emil Ianuş solicitând şi el o… bursă de la Mecena – finul. Spumosul dialog a înveselit asistenţa. Cei doi scriitori horodniceni invitaţi au donat cărţi proprii (şi au promis că vor mai trimite) liceului.
De reţinut mâhnirea lui Ioan T. Lazăr faţă de generaţia căreia i se adresează bursele (în toată ţara fundaţia sa a acordat până acum 27 de burse), o „generaţie ciudată”, niciun beneficiar de bursă necăutând prilejul de a-i mulţumi, „cei cu care m-am întâlnit întâmplător negăsind cu cale să dea măcar un sfielnic bună-ziua”.































Comentarii