CARTONAŞUL GALBEN

Din nou, chestii anormale din lumea sportului

Arbitrii fac parte din lumea sportului. La urma urmei, şi ei sunt nişte oameni şi comit greşeli mai mult sau mai puţin voluntare. Un lucru este însă cel puţin bizar în lumea sportului românesc, desemnarea unui arbitru din acelaşi oraş cu una dintre echipele combatante.

În general, formaţiile bucureştene beneficiază de arbitrajul unui cavaler al fluierului tot din Capitală în duelul cu o grupare din provincie. Este posibil, chiar probabil, ca arbitrul să fie un om de bună credinţă şi profesionist, dar oricum ar fi, suspiciunea pluteşte şi jocul sportiv ar trebui să fie deasupra oricărei bănuieli.

Au fost situaţii întâlnite şi la Suceava când arbitrul, pentru ca să facă şi el o economie la deplasarea din Bucureşti, să vină în acelaşi autocar cu formaţia oaspete tot din Capitală. Acest lucru, care încă se petrece în sportul românesc, este de-a dreptul incredibil.

www.romanidecentenar.ro

Este ca şi cum ai pune lupul paznic la oi şi el, deşi este declarat vegetarian, stă şi se gândeşte că parcă tot mai bine e să pui un ciolan în fasole.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: